Anunț

Adună
Nici un anunț încă.

Sportul romanesc(tenisul de masa)incotro???

Adună
X
Adună
Currently Active Users Viewing This Thread: 0 (0 members and 0 guests)
 
  • Filtrează
  • Ora
  • Arată
Curăță tot
postări noi

  • Sportul romanesc(tenisul de masa)incotro???

    Deschid acest topic pentru a dezbate o situatie mai mult decat ingrijoratoare,legata de viitorul sportului romanesc si al tenisului de masa,observand ca odata dupa Adrian Crisan nu mai vine nimeni din urma imediat,trebuie sa asteptam generatiile viitoare,pe cand la fete Bernadette reprezinta o certitudine.
    Am dat astazi de un blog al unui domn,care propune un plan de redresare a sportului romanesc,prezentand si statistici care situeaza Roamnia in topul tarilor fruntase la obezitate infantila,cardiaci si sedentari.
    Sunteti de acord cu acest plan?aveti alte idei?propuneri?solutii?
    Poate cine trebuie sa citeasca va citi,nu se stie niciodata
    "Urata piramida a sportului romanesc
    A trecut si Olimpiada de la Londra. Romania a ocupat locul 27 cu 2 medalii de aur, 5 de argint si 2 de bronz. Daca socotim ca, cele 2 medalii de aur au revenit – cu putin noroc, delegatiei noastre, putem spune ca fara ele, nu mai aveam aerul de multumire si “relaxare” afisata oarecum, fortat… Bineinteles, au aparut si scandalurile. Unii nemultumiti, pe buna dreptate, arunca cu acuze spre ceilalti. Aflam din presa ca pe 31 august se pregatesc manifestatii de protest in fata A.N.S.T. si a C.O.S.R.
    Problema sportului romanesc este una de interes national. Sau cel putin asa ar trebui sa fie. De unde acum cateva luni nu aveam o strategie pentru acest domeniu, oamenii s-au pus pe citit si aflam ca avem o strategie, se formeaza grupuri de lucru si peste ceva timp se va iesi la rampa.
    Parerea mea despre sportul romanesc si reorganizarea acestuia este cuprinsa in lucrarea Viziune Strategica pentru Relansarea Educatiei Fizice si a Sportului in Romania. Totodata, un prim pas in vederea reorganizarii a fost facut in 29 martie prin semnarea unui important material denumit Declaratia Strategica privind Relansarea Sportului in Romania semnat de reprezentantii COSR si cei ai Federatiilor Nationale Sportive.
    Deasemenea, cred ca, animozitatile iscate in ultimul timp intre unii dintre diriguitorii sportului romanesc sunt inutile si nu vor folosi nimanui.
    Presa, care ar putea fi unul dintre partenerii importanti in relansarea sportului in Romania, ar trebui sa nu faca partizanate cu nici una din tabere si sa prezinte alternative si solutii viabile pentru redresarea acestui domeniu.
    Strategia Nationala pentru relansarea Educatiei Fizice si a Sportului in Romania trebuie sa tina cont de cateva aspecte esentiale. Avem in aceasta perioada urmatorii actanti:
    - Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret;
    - Comitetul Olimpic Sportiv Roman;
    - Federatia Sportului Scolar si Universitar;
    Autoritatea Nationala pentru Sport și Tineret – functioneaza in cadrul Ministerului Educatiei Cercetarii Tineretului si Sportului ca autoritate.
    In 2011 Romania a avut un numar de 249.808 de sportivi legitimati in cadrul celor 67 de Federatii Nationale Sportive, din care, doar 197.510 au participat in competitiile nationale. Un numar de 125.000 dintre acestia sunt sportivi legitimati in cadrul Federatiei Romane de Fotbal (F.R.F. nu beneficiaza de finantare din partea A.N.S.T.!!!).
    Ca repartizare a sportivilor pe judete, regasim o polarizare a numarului acestora in jurul municipiilor de judet. Primele trei locuri sunt ocupate de București – 63.985 de sportivi, Cluj – 8.808 sportivi si Brașov – 8.598 sportivi (mare parte dintre ei legitimati la sporturile de iarna, avand in vedere specificul zonei).
    A.N.S.T. functioneaza din punct de vedere organizatoric pe doua departamente –sport si tineret- are un numar de 167 de angajati, 8 complexe nationale sportive in subordine, 48 de cluburi sportive repartizate in aproape toate judetele.
    Bugetul ANST pentru anul 2012 este de 46.148.889 euro (in medie 2.3 euro/cap locuitor) din care:
    - 14.790.000 euro catre cele 67 de Federatii Sportive Nationale;
    - 1.844.000 euro catre cele 48 de cluburi sportive, Directiile pentru Sport si Tineret si Casele Studentesti;
    - 2.031.000 euro catre C.O.S.R.;
    - 1.110.000 euro catre programe pentru tineret;
    - 26.373.889 euro catre salarii angajati, rente viagere, fond de premiere, intretinere baza sportive/complexe nationale;
    Comitetul Olimpic Sportiv Roman functioneaza ca organism independent si separat, are in subordine ca baze sportive Centrul Olimpic Sidney 2000-Izvorani si finanteaza partial pregatirea celor aproximativ 200 de sportivi din loturile olimpice precum si a sportivilor din cele 16 Centre Olimpice (doar cheltuieli de pregatire si echipament sportiv).
    COSR, are in 2012 un buget de 1.622.000 euro alocati direct prin Legea Bugetului de Stat pe 2012 si cei 2.031.000 euro de la A.N.S.T.(taxa pe timbrul olimpic si din cota din taxele si accizele pe consumul de alcool si tutun). Datorita unui management activ, conducerea C.O.S.R. are sprijinul unor sponsori care rotunjesc bugetul anului 2012 la aproximativ 6.000.000 euro.
    Federatia Sportului Scolar si Universitar este infiintata prin H.G. 1239/1996 si functioneaza ca departament in cadrul M.E.C.T.S. Regulamentul de Organizare a fost stabilit prin H.G. 1201/2011. Are o structura de 17 angajati din care 13 posturi ocupate. Din pacate nu a avut o activitate sustinuta pana la aceasta data. Publicul tinta al acestei federatii sunt cei aproximativ 7.000.000 de elevi si studenti a caror activitate in plan sportiv ar trebui coordonta de catre F.S.S.U. astfel incat activitatea sportului scolar si universitar sa devina baza piramidei sportului in Romania. Are ca principale atributiuni organizarea Olimpiadei Sportului Scolar si Campionatele Nationale Universitare precum si coordonarea activitatii structurilor sportive aflate in subordinea M.E.C.T.S.
    Statistici (ingrijoratoare):
    - 6 persoane din 100 din mediul urban efectueaza exercitii fizice in mod regulat si 1 persoana din 100 in mediul rural;
    - Doar 1,25% din populatie practica un sport de performanta;
    - Avem o pista de atletism la 1.500.000 de locuitori;
    - Avem o finantare de 0,041% din PIB pentru sport si tineret;
    - Romania este pe locul 27 la Olimpiada de la Londra cu 2 medalii de aur, 5 de argint si 2 de bronz si pe locul 53 in clasamentul F.I.F.A.;
    - Romania este pe locul 3 in Europa la obezitate;
    - Romania este pe locul 1 in Europa la indicele de mortalitate ciroza hepatica cauzat de consumul excesiv de alcool;
    Prapastia creata intre sportul scolar&universitar si Federatiile Sportive Nationale stau alaturi de subfinantare la baza declinului inregistrat de sport in Romania.
    Reorganizarea sistemului ar trebui, in opinia mea, sa fie efectuata printr-un minim set de masuri organizatorice:
    - Impunerea obligativitatii, prin ordin al Ministrului Educatiei Cercetarii Tineretului si Sportului, de a infiinta asociatii/cluburi sportive cu Certificat de Identitate Sportiva in fiecare scoala/liceu/universitate. Sportul scolar si universitar cu cei 7.000.000 de membri trebuie sa se constituie baza piramidei sportului in Romania. Performanata sportiva vine ca o rezultanta a educatiei in timp;
    - Implementarea incepand cu 2013 a unui Program National de Modernizare a Bazelor Sportive;
    - Determinarea de modificari legislative cu facilitati fiscale acordate, care sa ajute si s- a sprijine sportul romanesc (Legea Sponsorizarii, Legea Voluntariatului, corelari cu legislatia Europeana si prevederile Cartei Albe a Sportului European, etc.);
    - Determinarea cresterii numarului de sportivi legitimati de la 250.000 in 2012 la aproximativ 6.000.000 pana in anul 2016;
    - Determinarea ca un procent de 40-45 % din populatie sa fie angrenata in practicarea de exercitii fizice organizate si s-a dezvoltam in paralel spiritul de mandrie si apartenenta la grup (comunitate);
    - Crearea a 350.000 de locuri de munca pana in 2016 in sistemul national de educatie fizica si sport, astfel incat, sa stimulam pe de o parte interesul tehnicienilor (profesori de educatie fizica si sport, antrenori, instructori, manageri de club, psihologi, medici de medicina sportiva, maseuri, kinetoterapeuti, etc.) sa se implice activ in relansarea sportului in Romania si in paralel sa dezvoltam interesul sportivilor legitimati de a avea o pregatire continua si sustinuta si de a imbratisa educatia prin sport ca parte integranta a educatiei generale care sa-I ajute in cariera si viata profesionala (promovarea sistemului dublei cariere astfel incat portofoliul sportiv sa devina unul din factorii hotaratori);
    - Alocarea de burse elevilor/studenti legitimati ca sportivi in cadrul asociatiilor/cluburilor sportive preuniversitare si universitare, pentru stimularea activitatii lor, pentru promovarea principiului egalitatii de sanse si sprijinirea tinerilor fara posibilitati financiare, pentru promovarea ideii de a creste campioni inteligenti care sa devina modele in societate. Scopul acestor burse este si cel de a defini un sistem competitiv in care atat scoala/universitatea dar si comunitatea locala sa fie interesata sa dea sistemului romanesc valori educationale cu caracter de model educational;
    Obtinerea unei finantari de 1% din PIB pentru sport este una din masurile capitale ale reusitei setului de masuri propuse.
    Intradevar 1% din PIB reprezinta o suma importanta, mai ales in conjunctura crizei pe care tocmai o parcurgem. Multi vor spune, mai multi bani pentru a fi furati de catre federatiile sportive, altii vor arata cu degetul poate in alte tabere. Cert este ca aceasta finantare ar fi una decenta si ne-ar urca si pe noi romanii in trenul popoarelor care aloca intre 22-67 euro/cap locuitor si nu doar 2.3 euro cum am facut in 2012 cu un procent de 0,041% din PIB.
    Ca sa nu existe animozitati intre actantii din sistemul romanesc pentru sport, acest buget poate fi impartit pentru urmatorii 4 ani, astfel:
    - 45% Federatiei Romane a Sportului Preuniversitar si Universitar care va avea si rolul de finantare a calendarelor sportive al asociatiilor/cluburilor sportive preuniversitare si universitare pentru pregatirea continua si sustinuta a sportivilor legitimati, organizarea Olimpiadei Sportului Scolar si a Campionatelor Nationale Universitare la toate disciplinele sportive;
    - 25% Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret pentru programe tineret, salarii angajati, rente viagere, fond de premiere, intretinere baza sportive/complexe nationale;
    - 15% prin intermediul A.N.S.T. pentru cele 67 de Federatii Nationale Sportive;
    - 10% pentru cercetare si medicina sportiva;
    - 5% Comitetului Olimpic Sportiv Roman;
    Ce asteptari avem din punct de vedere al finantarii:
    1. Imbunatatirea starii generale de sanatate a natiunii;
    2. Controlul indicilor de mortalitate si imbunatatirea indicatorilor statistici prin promovarea educatiei prin sport si miscare;
    3. Promovarea sportului de performanta ca o rezultanta a educatiei in timp, prin reorganizarea sistemului;
    4. Diminuarea incepand cu anul 2016 cu pana la 3-4 miliarde de euro a cheltuielilor cu sanatatea. Conform O.M.S., 1 USD investit in sport reduce cheltuielile cu sanatatea cu 3,7 USD!
    5. Crearea a 350.000 de locuri de munca si lansarea domeniului ca unul generator de valoare economica la PIB (In Germania 17% din PIB este adusa de catre sport).
    Asa sa ne ajute Dumnezeu!"
    Sursa:http://calimanvictorconstantin.wordp...ului-romanesc/
    Ultima editare de george25; 23.sep.2012, 18:05.
    Lemn:Butterfly Liu Shiwen
    FH: Tenergy 05
    BH: Dignics 05
Who has read this thread:
Procesare...
X