A fost o experienta unica pe care e greu s-o spui in cuvinte. Nu existau cordoane sau garduri intre tribuna si spatiul de joc. Erau tribunele, un culoar comun, un rand de mantinele dupa care alt rand de mantinele care inconjura suprafata de joc. Nu exista o tribuna sau un spatiu dedicat jucatorilor. Deci toti jucatorii erau prin sala, in tribune, printre spectatori. Chestia asta a fost ceva senzational, pe unde te intorceai dadeai de cineva cunoscut, de o vedeta mai mica sau mai mare, de un jucator mai cunoscut sau mai putin cunoscut, de tinerele sperante... Un minus al organizatorilor s-a transformat intr-o experienta unica pentru spectatori: in acea sala nu exista un spatiu de incalzire si asta e motivul pentru care toti jucatorii "atarnau" prin sala. Din cate am inteles, nu se pot organiza competitii de un asemenea nivel fara a avea un spatiu de incalzire/antrenament dar explicatia ar fi ca aceasta sa fi fost la cateva sute de metri fata de sala de competitie si fiind frig afara, jucatorii au preferat sa stea in sala decat sa umble transpirati prin frig cateva minute.
Dar in rest, organizare ireprosabila. In spatiul de la intrare erau niste ecrane pe care erau tablourile la fiecare categorie si se actualizau tot timpul. Pe alt ecran erau meciurile care se jucau in sala, in acel moment, si rezultatul live, in timp real. In sala erau tabele de scor inclusiv cu numele jucatorilor care erau la masa de joc in acel moment. Deci stiai tot timpul cine joaca, daca nu-i cunosteai. Tot in sala, era un ecran unde vedeai programul pentru urmatoarele 2, 3 ore. Poate vi se par normale chestiile astea, dar la Budapesta, anul trecut, n-a existat asa ceva.
Tribunele n-au fost niciodata pline si te puteai plimba liber, fara probleme, si puteai sta oriunde in functie de meciul care te interesa. Sambata s-a jucat pe patru mese. Duminica, finalele s-au disputat pe o singura masa.
Jucatorii romani pe care i-am intalnit (Hunor Szocs si Mihai Sargu) sunt foarte deschisi, amabili si comunicativi. Din pacate am constatat ca la meciurile lui Hunor, in coltul antrenorului, statea un jucator strain, probabil prieten cu acesta. Nu pot sa inteleg de ce FRTM-ul nu trimite un antrenor care sa-i sustina pe jucatorii nostri.
Am remarcat grupul strans al japonezilor. Dupa fiecare meci il felicitau pe jucatorul care tocmai a jucat, indiferent daca acesta pierduse sau castigase. Si n-a plecat nimeni din tribune, indiferent de rezultatul obtinut. Au stat impreuna pana la sfarsit. Duminica, in pauza, i-am intalnit si in centrul Wels-ului. Kenta Matsudaira e incredibil de mic si de slab, pana la picioare, care sunt foarte dezvoltate. Yuto Muramatsu (un Joo Se-Hyuk mai tanar), favoritul 1 la U21 si cel care l-a batut pe Hunor, chiar comunica in engleza dar era foarte timid si emotiv, drept e ca l-am prins chiar inainte de meci si are 17 ani. In rest, jucatorii asiatici, in general, nu prea vorbesc. Mai spun un "yes" si un "thank you" dar cam atat.
Spre deosebire de japonezi, chinezii nu par uniti deloc. Stateau prin sala in grupulete. Zhou Yu mi-a facut o parere mai buna, fiind mai amabil si mai prietenos decat restul.
Un capitol aparte ar fi "marele" Zhang Jike. Acesta avea o atitudine incredibila. Nu stiu cat s-a vazut pe transmisie. Dar efectiv n-avea chef de nimic. Era sictirit, plictisit, juca in dorul... lelii. La indicatiile antrenorului, in pauzele dintre seturi, pozitia lui era cel mult in lateral, chiar si cu spatele, ceea ce mi s-a parut sfidare si nesimtire. In tribune, butona incontinuu la telefon. Mai expedia si copiii care veneau sa-i ceara autografe (ceea ce n-am vazut la alt jucator sau jucatoare) sau sa faca o poza. Si dupa ce a fost eliminat, dupa vreo 10 minute, a plecat din sala.
O sa urc si niste poze in cateva zile...