Dacă autorul anunțului nu e deranjat de off-topic (altfel se pot muta discuțiile în altă zonă, nu neapărat cea de fight) aș readuce în discuție un truism des vehiculat pe forum: fiecare simte un setup în felul său propriu și personal. Dintre toate Viscariile cu care am jucat cel mai mult mi-a plăcut cea cu care joacă acum Florin. Nu mai știu ce greutate avea, cred că peste 90 g, dar timp de o săptăm?nă cât am probat-o am simțit că mi-am ridicat nivelul și că jucam un tenis de "calitate". Toate celelalte lemne testate, inclusiv cel pe care-l am acum, au avut peste 90 g, poate și pentru că depășind binișor chintalul simt nevoia de un setup pe măsură, care să mă ajute în jocul de la semidistanță pentru că, inevitabil, sunt primul care face un pas sau doi înapoi, acolo unde simt că tehnica (atâta cât o am) e superioară adversarului care se mișcă mai rapid decât mine în jocul de lângă masă.
Pe de altă parte, Korbel-ul (fluture argintiu) obosit, exfoliat, lovit, pilit, ST cu care joc de vre-o lună de zile are puțin peste 82 g, un simț mult mai soft și un control pe măsură, pare că mă ține mai mult lângă masă, iar atunci când fac pasul în spate pun mult mai multe mingi pe masă cu el decât cu Viscaria. Probabil nici aceiași m?nă nu simte la fel un lemn la perioade diferite de timp.
P?nă la urmă ce-avem de făcut printre antrenamente decât să testăm lemne și fețe, și poate, fără să ne dăm cu adevărat seama, să ne ridicăm nivelul de joc până în punctul în care nu va mai conta așa mult cu ce sau cu cine jucăm. Important e să ne țină "balamalele" cât mai mult la masa de tenis.