Undeva în
Bucovina, într-un loc binecuv?ntat de Dumnezeu, două m?ini harnice care știu rânduiala copturii pregătesc cu îndem?nare cele trebuincioase zilei de m?ine.
Covata veche e scoasă la lumină și ferchezuită, lemnele aranjate lângă
cupchior, făina adusă și
mneaei la loc călduț, în dosul sobei, ouăle asemenea. Macul și nuca date prin mașină - vechea piuă rar se mai urnește de pe raftul din cămară - stafidele ?ndulcite cu ceva coniac să-și recapete prospețimea uitată a strugurilor,
corciova și
lopata gata să intre în acțiune cum s-o domoli focul din cuptor.
Iară m?ine, dis-de-dimineață, cele m?ini harnice or porni aluatul, or pregăti umplutura, or unge tăvile și-or întinde cu
sucitorul foi potrivite pe care le-or umple cu mac și nucă deopotrivă, le-or răsuci după cum li-i felul și apoi i-or băga la rumenit în cuptor. La ieșire penele de g?scă or adăsta leneș cu-n amestec de apă și miere pe coaja rumenă și crocantă, iară un ștergar țesut în casă a acoperi ca un văl coptura de sărbătoare.
Și dacă toate cele de sus or merge "ca pe roate", ca-ntr-un film vintage în care odinioară m?inile harnice erau ale bunicii - acum ale mamei, om gusta și noi la mal de
Dunăre o poveste de cozonac
bucovinean,
care este o sărbătoare el însuși.
"Nu uitați să răciți sloi un
Muscat Ottonel vechi de
Blaj! Numai așa, încălzit puțin câte puțin în palmele dumneavoastră, își va putea uita sfiala și va exploda într-o senzualitate copleșitoare, de îndrăgostit care a suspinat trei ani după o m?ng?iere." - treaba asta s-o faceți musai vineri seara înainte de a vă porni la drum.
