Poezia vacii
într-un sat, o vacă grasă,
Cum sunt vacile tâmpite,
Dar frumoasă și lăptoasă,
S-a g?ndit să se mărite.
Boii, de la mic la mare,
Au venit cu tot belșugul,
Toți voiau să se ?nsoare,
Că-s deprinși să tragă jugul.
Vaca, însă,ca o fată,
Cu avere și trusou,
?i respinge ?ng?mfată :
„Cum să mă mărit c-un bou ?”
”E un cal prin curți vecine,
Care pătimaș mă strânge,
El e genul meu, tip bine,
Armăsar sadea, pur- s?nge !”
Vaca, tot făcându-i curte,
își atinse idealul,
După tratative scurte,
S-a căsătorit cu calul.
„Ah, ce șansă pe mireasă !”
Comenta în pom o cioară,
„El - aristocrat de rasă.
Ea - o biată pierde-vară.”
Dar curând , ce tragedie !
Vaca se certă cu calul,
P?n'departe-n deal la vie,
S-auzea întreg scandalul.
?n zadar, când stingea lampa,
Vaca-n fiecare noapte,
Se plimba făcând pe vampa,
Cu ispitele-i de lapte.
Ba , mai mult, se întâmplase,
Ca jucând pe îndrăgostita,
Calul, furios, ?i trase ,
Două palme cu copita !
Și atunci, cu dezolare,
Vaca prinse a pricepe,
Cum că soțul ei mai are,
Trei amante, toate iepe.
Asta-i prea de tot, își zise,
?l dau dracului de cal.
Și-ntr-o seară părăsise,
Domiciliul conjugal.
Slabă, galbenă,uscată ,
De necazuri și nevoi,
Vaca noastră, resemnată,
Se ?ntoarse printre boi.
Dup-atâta chin și jale,
Vaca multe a-nvățat.
Primul bou ieșit în cale,
?l acceptă de bărbat.
Nunta lor a fost vestită,
Că s-a dus prin văi ecoul,
„Ce pereche potrivită !
Vaca noastră și cu boul.”
Ea comandă , el ascultă.
El cu banii , ea tapaj.
Este, fără vorbă multă,
Tipul clasic de menaj.
Totuși, vaca ( ne șoptește,
un măgar) , c-așa-i măgarul,
Prin păduri mai zăbovește,
Uneori cu armăsarul.
Dar, eu cred că-i calomnie,
Măgăria ce ne-o spune.
Totul e , că-n căsnicie,
Treaba merge de minune.
Vaca poate, știe satul,
Chiar și grajdul să-l răstoarne.
Boul nu-i decât bărbatul.
Ca dovadă, poartă coarne !
Și așa, trec ani și ani,
Și precum am prins de știre,
Au făcut și trei juncani,
Și trăiesc în fericire.
?n povestea mea , de față ,
Nu e nici un lucru nou,
Pentru orișicare vacă,
Soțul ideal e-un BOU ...
