Anunț

Adună
Nici un anunț încă.

Informatii si Regulament Turneu Top Team Xiom 2025

Adună
Acesta este un topic important.
X
X
Adună
Currently Active Users Viewing This Thread: 1 (0 members and 1 guests)
 
  • Filtrează
  • Ora
  • Arată
Curăță tot
postări noi

  • Informatii si Regulament Turneu Top Team Xiom 2025



    REGULAMENT
    TURNEU TENIS DE MASĂ PE ECHIPE TOP TEAM XIOM ROMÂNIA
    1. Denumirea
    Denumirea oficială a competiției este TURNEU PE ECHIPE TOP TEAM XIOM ROMÂNIA (TTT - XIOM). Competiția concepută de Club Sportiv Top Team și realizată în colaborare cu AmaTur România și XIOM România se adresează tuturor jucătorilor care figurează în clasamentul Amatur cu minim 3 turnee în Intervalul 1 mai 2024 – 1 mai 2025.
    2. Desfășurarea competiției
    Turneul pe echipe Top Team XIOM România se va desfășura în 2 etape:
    2.1 Turnee de calificare – 3 categorii
    Prima etapă va fi destinată turneelor de calificare care se vor desfășura concomitent în aprilie 2025 în 4 zone (locații) diferite, astfel încât să acopere cât mai bine toate zonele țării.
    2.1.a Elite - la această categorie se pot înscrie echipele care au în componență jucători de la categoria Elite si Open, cu respectarea punctului 4.2 alineatul a.
    2.1.b Open - la această categorie se pot înscrie echipele care au în componență jucători de la categoria Open si Avansați
    2.1.c Avansați - la această categorie se pot înscrie echipele care au în componență jucători de la categoria Avansați si Hobby

    O echipa poate avea în componentă doar jucători din aceeași categorie, sau dacă dorește poate aduce și jucători din categoria imediat inferioară.

    În această etapă se va ține cont de clasamentul de la 1 martie 2025
    În cadrul acestei etape fiecare organizator va decide numărul de participanți la fiecare categorie în funcție de cerințele zonei.
    Turneele de calificare se vor desfășura pe minim 12 mese, iar pentru a fi luată in considerare, fiecare categorie trebuie sa aibă minim 4 echipe competitoare. Dacă există Turnee de calificare la care nu sunt acoperite toate locurile repartizate, acele locuri rămase vacante se vor redistribui zonelor unde au fost cei mai mulți competitori.
    Locurile pentru Turneul Final Top Team XIOM România se vor distribui în mod egal între cele 4 concursuri de calificare.
    Toate turneele de calificare vor respecta regulamentul și modul de desfășurare al competiției Top Team XIOM România.

    2.2 Turneul Final Top Team XIOM România:
    20 mese - 06/07 septembrie 2025
    A doua etapă va fi destinată Turneului Final Top Team XIOM România unde vor participa echipele calificate în prima etapă.
    Turneul Final se va desfășura pe 3 categorii:

    a. ELITE – 24 echipe (cate 6 echipe de la fiecare Turneu de calificare)
    b. OPEN – 32 echipe - (cate 8 echipe de la fiecare Turneu de calificare)
    c. AVANSAȚI – 16 echipe - (cate 4 echipe de la fiecare Turneu de calificare)

    3. Scopul
    Concursul urmărește desemnarea celei mai bune echipe de jucători în sistemul de joc prezentat în Anexa 1.

    4.Participanții la competiție
    Competiția se adresează jucătorilor de la categoriile Elite, Open, Avansați si Hobby. Pentru a fi înscris într-una din echipe, jucătorul trebuie sa fie înregistrat în clasamentul Amatur la zi cu minim 3 turnee individuale în perioada 1 martie 2024 – 1 martie 2025

    4.1. Au dreptul să participe
    - Jucătorii de la categoriile Elite, Open, Avansați si Hobby, poziționați conform clasament valabil la 1 martie 2025.
    - Jucătorii care au retrogradat in ultimele 4 luni dintr-o categorie superioară, într-o categorie inferioară (clasament 1 decembrie 2024 – 1 martie 2025), nu pot participa la turneele de calificare decât la categoria cea mai valoroasă în care au jucat.
    - Jucătorii care s-au calificat la Turneul Final vor participa la categoria la care au obținut calificarea, indiferent dacă între timp scad sau cresc în valoare.

    4.2. Categorii de echipe
    a. ELITE -
    jucători din categoria Elite și jucători de la categoria Open

    În cadrul echipei Elite trebuie să fie cel puțin un jucător de Elite.
    La categoria Elite poate fi în echipă doar un jucător cu MP (media punctelor) mai mare sau egal cu 50.
    b. OPEN - jucători din categoria Open si jucători de la categoria Avansați
    În cadrul echipei Open trebuie să fie cel puțin un jucător de Open.
    c. AVANSAȚI - jucători din categoria Avansați si jucători de la categoria Hobby.
    În cadrul echipei Avansați trebuie să fie cel puțin un jucător de Avansați.
    Fiecare echipă poate fi formată din 3 sau 4 jucători si nu sunt restricții în alcătuirea echipelor (de exemplu - jucătorii pot fi din localități diferite) în afara de cele prevăzute la punctul 4.2 a, b si c.

    5. Înscrierea echipelor

    5.1. Înscrierea la turneele de calificare – maxim 16 mese/zona
    Fiecare echipă care se înscrie va anunța în topicul rezervat înscrierilor următoarele date:
    1. Nume echipă;
    2. Localitatea echipei (daca sunt jucători din diferite localități se va alege localitatea în care au reședința cei mai mulți din echipă)
    3. Numele si prenumele căpitanului de echipă; nr. de telefon;
    4. Componența echipei – Nume, prenume (minim 3 si maxim 4 coechipieri);
    5. Categoria la care se înscrie.
    Perioada de înscriere a echipelor în competiția de calificare va fi: 4 martie - 4 aprilie 2025.
    Data limita de finalizare a componenței echipelor: 4 aprilie 2025

    Coordonatorii competițiilor de calificare au dreptul de a verifica exactitatea datelor înscrise si de a exclude din concurs participanții care declară date neconforme cu realitatea.
    Înscrierea la turneele A.S. se face ca la orice turneu A din Amatur în ordinea postării pe forum, respectând principiul "primul venit, primul servit". Excepție fac echipele ce plătesc online (revolut sau cont bancar) ce au prioritate la înscriere până cu 72h înainte de data turneului, după care “primul venit, primul servit”
    O echipă se poate înscrie la 1(un) singur turneu de calificare, dacă dorește să se înscrie la un alt turneu TTT Xiom din altă zonă, trebuie mai întâi să se retragă de la primul turneu înscris și va pierde prioritatea la înscriere, intrând pe listă după cei înscriși la respectivul turneu.
    5.2. Înscrierea la Turneul Final Top Team XIOM România
    La Turneul Final vor participa câștigătoarele primelor locuri de la turneele de calificare, astfel:
    Elite – primele 6 echipe
    Open = primele 8 echipe
    Avansați = primele 4 echipe
    La categoria Elite desemnarea echipelor 5 si 6 se va face în urma unui meci de baraj între echipele clasate pe locurile 5-8. Vor fi 2 meciuri de baraj - echipa cu cea mai mare medie a MP-ului va juca cu echipa cu cea mai mică medie a MP-ului si celelalte două vor susține un al doilea meci de baraj.
    În cazul în care o echipa s-a calificat, dar nu poate veni la turneul final, locul va reveni următoarei echipe calificate la concursul (locația) unde a obținut calificarea.
    De asemenea, fiecare echipă calificată are voie după turneele de calificare să facă o singură modificare în componența ei. Poate înlocui un singur jucător sau dacă a obținut calificarea cu o echipă formată din trei jucători, poate să mai aducă un coechipier pentru a întări echipa respectând criteriile stabilite la punctul 3.2 a, b si c.
    Nu este permis să se aducă un jucător de la o altă echipă care a obținut calificarea și participă la Turneul Final.
    Pentru Turneul Final nu se ține cont de creșterea sau scăderea MP-ului jucătorilor calificați la turneele de calificare. Excepție fac jucătorii care sunt transferați (chiar dacă au participat la turneele de calificare cu o altă echipa) pentru a întări echipa sau înlocui un jucător care nu poate participa la Turneul Final.
    In acest caz se ține cont de clasamentul de la 1 august 2025

    6 Sistemul de desfășurare

    Meciurile între echipe se vor disputa în formula de 3 jucători în fiecare echipă, conform Anexei 1, până când o echipă înregistrează 3 victorii din 5 meciuri. Fiecare joc se dispută în formula 3 din 5 seturi.
    Formularul de joc (Anexa 1) se completează înaintea începerii meciului cu jucătorii care urmează să dispute partida;

    Numărul de jucători înscriși în foaia de joc la fiecare meci este de 3.
    Valoarea echipei este dată de media aritmetica a MP - ului primilor trei jucători din cadrul echipei.
    Dacă într-o echipă sunt 4 jucători, cel de-al patrulea jucător nu poate înlocui un jucător trecut deja pe foaia de joc, nici în jocurile de simplu, nici în jocurile de dublu, chiar dacă între timp se accidentează vreun jucător din cei înscriși pe foaie. Cel de-al patrulea jucător poate intra în următorul/următoarele meciuri.
    Nu sunt acceptate echipe cu doar 2 jucători .

    7. Regulamentul de joc
    7.1 Se utilizează Regulamentul de joc din Campionatul individual Amatur.
    7.2 Departajarea echipelor în grupe
    7.2.1 Departajarea echipelor din aceeași grupă

    Criteriile de departajare între echipele din aceeași grupă sunt, in ordine:

    a. Numărul de victorii în clasamentul general al grupei;
    b. Numărul de victorii în clasamentul parțial al grupei (dacă după pasul 1 sunt la egalitate minim 3 echipe);
    c. Diferența dintre numărul de seturi câștigate și pierdute în clasamentul parțial (dacă după pasul 2 sunt la egalitate minim 3 echipe);
    d. Diferența dintre numărul de seturi câștigate și pierdute în clasamentul general (dacă după pasul 3 sunt la egalitate 3 sau mai multe echipe);
    e. Cele mai multe seturi câștigate în grupă (dacă după pasul 4 sunt la egalitate 3 sau mai multe echipe);
    f. Victoria directă dacă după oricare dintre criteriile de departajare anterioare rămân la egalitate 2 echipe.
    În cazul în care se notează scorurile pe seturi criteriile de departajare de la punctele d - f se înlocuiesc cu punctaverajul.


    8. Distincții si premii
    Echipa clasată pe primul loc la Turneul Final Top Team XIOM România la fiecare categorie devine campioana pe echipe la Elite sau Open sau Avansați.
    Se acorda cupă, medalii si diplome locurilor 1 - 4 la fiecare categorie. Se pot acorda si premii în obiecte sau vouchere de cumpărături.

    9. Dispoziții finale

    Prezentul Regulament este valabil pentru anul competițional 2025. în vederea îmbunătățirii condițiilor de concurs, organizatorii își rezervă dreptul de a efectua modificări în prezentul Regulament, fără a afecta spiritul competiției. Aceste modificări vor fi aduse la cunoștință participanților înaintea intrării în vigoare.
    Modificările permise nu vor avea caracter retroactiv, deci nu vor putea modifica punctaje, clasamente, situații deja încheiate

    Ultima editare de Iulian Gherasim; 04.nov.2024, 21:25.
    ARTICOLE TENIS DE MASĂ




  • #2
    Sponsor principal:



    www.tenismasa.ro
    Ultima editare de Iulian Gherasim; 25.oct.2024, 22:06.
    ARTICOLE TENIS DE MASĂ



    Comentariu


    • #3
      ANEXA 1
      FOAIE DE ARBITRAJ
      Pentru meciul .................................................. ...............................
      În cadrul Turneului pe Echipe TOP TEAM XIOM ROMÂNIA
      FORMAȚIILE DE JOC
      ECHIPĂ ...............................ECHIPĂ............. ................
      NUME ȘI PRENUME NUME ȘI PRENUME
      A X
      B Y
      C Z
      ORDINEA JOCURILOR
      NUME ȘI PRENUME SET
      1
      SET
      2
      SET
      3
      SET
      4
      SET
      5
      SCOR
      PARTIDĂ
      SCOR
      ECHIPĂ
      A/B - X/Y
      C – Z
      B - Y
      C – X
      A - Z
      ARTICOLE TENIS DE MASĂ



      Comentariu


      • #4
        Sistem de desfășurare
        ARTICOLE TENIS DE MASĂ



        Comentariu


        • #5
          ...........
          ARTICOLE TENIS DE MASĂ



          Comentariu

          Procesare...
          X