ANTRENOR PERSONAL DE TENIS DE MASĂ
Majoritatea jucătorilor începători de tenis de masă merg pe ideea că un bun antrenor este și un bun jucător ci nu pe cunoștințele de specialitate pe care acesta le are. Așadar un bun antrenor nu este și un bun jucător.
Pentru un antrenament complet din toate punctele de vedere, jucătorii vor trebui să dea dovada de o mare seriozitate, concentrare, eficiență, atenție, etc., fără de care antrenamentul nu poate decurge în condiții optime, iar eficiența loviturilor va scădea iar antrenamentul va fi un eșec.
Realiz?ndu-se sub un permanent control medical de specialitate și în bune condiții igienice, procesul instuctiv - educativ trebuie să urmeze logica antrenorului de tenis de masă, a medicului și psihologului, specialiști care împreună cu sportivii în cauză vor concepe și vor pune în aplicație planurile de pregătire în vederea obținerii performanțelor propuse.
Antrenorul va trebui să fie foarte antent pe toată perioada antrenamentului ca jucătorul să nu execute lovituri greșite și să poată corecta acolo unde este nevoie. O lovitură greșit ?nvățată este foarte greu și uneori chiar imposibil de corectat. De asemenea este foarte greșit ca antrenorii fără o bază didactică bine pusă la punct să antreneze, deoarece sunt unele momente în care jucătorul trebuie corectat prin alcătuirea unor exerciții.
Dacă aceste exerciții de corectare a unei lovituri sunt greșite, atunci jucătorul va ?nvăța greșit lovitura respectivă care poate fi corectată foarte greu sau deloc, din acest motiv jucătorii trebuie să aleagă cu atenție cu cine se vor antrena.
Selectarea antrenorilor trebuie facută în funcție de studiile de specialitate pe care le au aceștia cum ar fi "Școala de Antrenori", "Facultatea de Educație și Sport" cu specialitatea "Tenis" sau "Tenis de masă".
Ma numesc SECU VALERIU și sunt master al facultății de educație fizică și antrenament sportiv pe specializarea tenis. De asemenea în timpul facultății și a masterului am practicat toate sporturile atât la nivel teoretic cât și practic. Am 28 de ani și practic tenis de masă la nivel de amator de 14 ani.
Din pasiune pentru acest sport am conceput un tip de antrenament foarte benefic și foarte antrenent bazat pe principii logice și niveluri care ajută jucătorul să crească în valoare treptat.
Acest antrenament este format din cinci niveluri, respect?nd gradația: de la ușor la greu; de la simplu la complex; de la cunoscut la necunoscut.
O să pun 3 exemple de exerciții din cartea de antrenament foarte pe scurt:
Nivelul 1 - lovirea mingii cu forehandul prin procedeul topspin în diagonală, 20 repetări x 3 serii;
Nivelul 2 - lovirea alternativă prin procedeul de topspin spre mijloc și lung de linie;
Nivelul 5 (ultimul nivel) - T1 - lovirea mingii prin procedeul de flick cu forehandul din dreapta mesei de lângă fileu spre mijloc; adversarul pune block orunde pe masă (încercând să încurce) urmând:
T2 - lovirea mingii prin procedeul de topspin cu forehandul din mingea blocată, direcționată spre mijlocul mesei adversarului. 20R x 3s, etc.
Antrenamentul conține foarte multe exerciții și de asemenea este testat de persoanele pe care le antrenez, având un succes de proporții. Personal am început antrenamentul de câteva luni de asemenea din dorința de a juca mai bine, mai eficient și ca drept dovadă am reuși să îmi âmbunătățesc loviturile de topspin din rever. Recent am luat locul 1 la un concurs organizat în pitesti la nivelul de amatori avansați. Bineînțeles ca rezultatele se pot vedea după un antrenament constant, de lungă durată și de cel puțin două ori pe săptăm?nă ( ideal de trei ori pe săptăm?nă ).
Pentru mai multe informații mă puteți contacta la nr de tel 0774464384 sau la adresa de email Secu_Valeriu@yahoo.com sau pe facebook pe numele de Secu Valeriu.