Mesaj
 |
 |
 |
 |
Cules din pagina de facebook ,,100 de ani - 100 Craioveni"
VIRGIL BĂLAN - VOIEVODUL REGATULUI DE CELULOID
Locul și data nașterii
Povestea începe la mijlocul unei ?nsorite zi din toamna anului 1937. în familia Tudora și Mircea Bălan, o familie de gospodari români din localitatea Turtucaia, județul Durostor, care la acel timp era teritoriu românesc, avea să vină pe lume la orele 13.00, ale zilei de 11 octombrie, Virgil, cel care avea să fie și singurul copil al familiei.
Viața singurului urmaș al acestei familii avea să fie una plină de peripeții, care în decursul trecerii timpului avea să devină una dintre figurile reprezentative ale sportului și societății românești.
Firul începe să se deapene dintr-o localitate încărcată de istorie.
Localitatea în care a deschis ochii Virgil Bălan este cunoscută în istorie prin dezastrul de la Turtucaia. în primul război mondial trupele bulgare și germane au ?mpins trupele românești în Dunăre. Rudele și bătr?nii familiei Bălan aveau să-i povestească, cu mare durere, mai târziu despre această tragedie. Practic a fost un masacru al ostașilor români. Militarii români încolțiți și atacați au găsit ca singură soluție salvatoare să se arunce de pe deal direct în Dunăre (Dunărea roșie), cu tunuri, cu afeturi, cu cai, cu tot ceea ce aveau, unde au fost mitraliați.
?n localitatea Turtucaia existau foarte mulți vorbitori ai limbii române. în Turtucaia este atestată în 1774 o școală în care se predă limba română. în timp acest teritoriu a fost bulgarizat. în perioada interbelică a existat și un liceu românesc (singurul), directorul instituției de ?nvățăm?nt fiind nimeni altul decât tatăl profesorului de geografie Băzăvan de la Colegiului craiovean ?Carol I?,.
După primul război mondial, județele Caliata și Durostor din Dobrogea au fost teritoriu românesc.
Astăzi localitatea are un nume bulgarizat numindu-se Tutrăcan.
Locuitorii anilor 30 din Turtucaia erau în marea lor majoritate de naționalitate română și aveau ca ocupație principală pescuitul. Ei ar fi putut fi numiți, conform vremurilor noastre, adevărați pescari profesioniști: fiecare pescar avea lotca lui, cu toate sculele necesare exercitării acestei activități.
Data de 7 septembrie 1940, reprezintă ziua în care Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei. Documentul de cedare s-a semnat la Craiova, localitate pe care la nici 3 ani Virgil Bălan n-avea cum să știe că va deveni casa sa. Sau poate că soarta ?i arăta micuțului sau părinților acestuia un prim semn despre viitorul său, un viitor în care istoria și Craiova aveau să joace un rol esențial.
Documentul ar fi trebuit semnat în sediul Colegiului ?Carol I?, din Craiova, dar directorul de atunci al acestei instituții de ?nvățăm?nt, care nu era un naționalist, ci doar un bun patriot, nu a admis ca documentul să fie parafat în sediul pe care îl păstorea. Urmare a acestui fapt s-a găsit o soluție de compromis și cedarea Cadrilaterului s-a desăv?rșit în Casa lui Jean Mihail, unde astăzi ființează Muzeul de Artă din Craiova.
După cedarea Cadrilaterului, toate familile românești, care aveau capul familiei de naționalitate română și nu au dorit să rămână în spațiul bulgăresc au trecut Dunărea și s-au stabilit în orașele românești de pe malul Dunării: Turnu ? Măgurele, Giurgiu, Oltenița, Călărași până în județul Constanța.
Școală și educație
Activitatea educațională, instituționalizată, a micuțului Virgil, a început cu grădinița. își aducea aminte, cu drag, de educatoarea din grădiniță, doamna Teodorescu, o femeie cu un suflet de aur, foarte înțelegătoare cu micuții pe care ?i avea zi de zi în jurul ei.
Tainele scrierii și ale vorbirii le-a descoperit tot la Călărași unde a absolvit clasele I?IV (1944?194
la Școala Primară Nr.1 unde l-a avut ca ?nvățător pe domnul Petrescu. A fost persoana care l-a făcut să înțeleagă, să descopere și să iubească natura. Nu-și putea scoate din minte excursiile cu clasa în Lunca Dunării și în special peisajele de primăvară cu natura re?nviată.PASTILĂ
Rememora cu mare plăcere zilele de sâmbătă când în programă erau orele de memorizare și istorie. Cele din urmă erau așteptate cu nerăbdare de toți elevii clasei. Abia așteptau să li se povestească despre bătăliile marilor domnitori români care au făcut ca această țară și acest neam să rămână în matca sa. Eroul nostru spunea că se transpunea total acestor istorisiri încât de fiecare dată prin ochii minții se vedea în mijlocul marilor bătălii ale poporului român, împresurat de ostași, de tropotul cailor și de cei care își strigau bucuria izb?nzii. De aici a plecat mare dragoste pentru istorie, care avea să-i fie alimentată și mai mult în ciclul gimnazial.
Clasele V?VII (1948?1951) avea să le absolve la Școala Primară Nr.2, unde profesorul Emanoil Elefterescu avea să-l convingă să urmeze cursurile facultății de Istorie.
?n 1948 a finalizat cursurile clasei a 7-a și în loc să treacă în clasa ?nt?i de liceu a trebuit să întrerupă cursurile.
După ce a terminat acest an, ultimul din ciclul gimnazial, a avut probleme deosebite cu școala. Nu a mai avut acces într-o clasă superioară deoarece era considerat fiu de burghez exploatator, întrucât tatăl său era la acea vreme comerciant. La fel i s-a întâmplat și colegului său Marius Lăzărescu, cel care în timp avea să devină profesor de educație fizică și apoi antrenor federal în Federația Română de Tenis de masă. Tatăl colegului său avea pe atunci o mică sifonărie cu un angajat, dar pentru acele vremuri era considerat tot un burghez. Marius Lăzărescu a fost ajutat de 2 mari jucători din acea vreme Sari Szas si Ella Constantinescu Zener.
Pentru a-și continua studiile Virgil Bălan a fost sfătuit de doamna profesoară Cotigă să meargă la Băilești. în fapt doamna Cotigă, care fusese profesoară la un liceu din Călărași și s-a transferat la Liceul Nicolae Bălcescu din Craiova i-a spus și mamei sale că singura șansă de a-și continua studiile este de a merge la Băilești.
Astfel, în 1951, eroul acestui volum a ajuns în orășelul celebrului Amza Pellea. S-a înscris acolo la liceu fără a fi deloc întrebat cine-i sunt părinții și ce ocupație au. în aceiași situație au fost și alți tineri din acea vreme la instituția de ?nvățăm?nt din Băilești având colegi din intreaga țară de la S?nnnicolau Mare până la Galați.
?n anul III, mai precis în februarie 1954 Virgil Bălan a suferit un grav accident la m?na st?ngă. Accidentul suferit în iarna anului 1954, s-a produs în gara din Băilești fiind agățat de scara ultimului vagon al trenului (un episod despre care foarte puțină lume știe adevărul, dar despre care domnia sa a ținut să-l clarifice pentru a nu exista interpretări). Ca urmare a acestui accident a fost nevoit să întrerupă studiile 2 ani de zile. Pe atunci se afla la Școala Medie Tehnică pentru că în acea perioadă, aceste instituții erau cele mai la modă. Drept exemplu, trebuie spus că și Amza Pellea a urmat si el Școala Medie Tehnică ? profil electrotehnică.
După doi ani de zile, în România s-a înregistrat un dezgeț politic astfel că Virgil Bălan a putut să vină la Craiova să-și continue studiile la Liceul ?Frații Buzești? De menționat că director în acea vreme al acestei instituții de ?nvățăm?nt a fost domnul Năstășelu care a făcut un gest uimitor pentru acele vremuri - i-a înscris la liceul pe care îl conducea pe toți elevii care proveneau din Școlile Medii Tehnice, instituții care până în 1956 aveau să se și desființeze. Practic datorită acestui director, Năstășelu, Virgil Bălan și toți elevii care rămăseseră pe drumuri au putut să termine cursurile unui liceu. După gravul accident din iarna 1954 Virgil Bălan avea să declare că a primit un sprijin moral deosebit din partea mamei, o persoană deosebită cu foarte multă personalitate, care i-a fost alături și la bine și la rău și l-a făcut să meargă mai departe în viață cu fruntea sus. Tatăl său nu a mai putut să-i fie alături deoarece în anul 1952 a decedat după ce a avut probleme cu regimul comunist.
Din 1954, mama i-a fost în permanență alături, până în anul 1999 când a trecut în lumea celor drepți. Mama i-a fost cel mai deosebit prieten față de care a avut în permanență un respect și o admirație nelimitată. Chiar și la 60 de ani era muștruluit de către mama sa și primea întotdeauna cu plăcere șicanele din partea sa.
?n 1958 avea să termine liceul și pentru faptul că la acea vreme nu exista Universitate în Craiova nu și-a mai continuat studiile și s-a angajat ca bibliotecar școlar. în fapt, neavând posibilități materiale să-și continue studiile în alt oraș a făcut acest compromis de a fi bibliotecar cu jumătate de normă la 2 școli craiovene (Școlile Nr.13 și Nr.17). Ca bibliotecar școlar timp de patru ani a avut posibilitatea să cunoască câțiva ?nvățători de excepție precum domnii. Slăvescu, P. Greceanu, Negreț și Cauc. Pentru domnia sa, aceștia au reprezentat demne modele de oameni și dascăli. L-a marcat faptul că acești dascăli care activau la insituții de ?nvățăm?nt de la periferia orașului făceau eforturi extraordinare pentru școlarizarea copiilor din aceste zone.
Perioada petrecută ca bibliotecar școlar, i-a dat șansa să fie pregătit pentru viață, perioadă pe care Virgil Bălan a considerat-o drept ceea mai bună practică pedagogico-didactică. în anul 1962 avea să dea examen la Institutul Pedagogic din Craiova la Facultatea de Istorie-Geografie. La facultate, spune că a cunoscut și a avut parte de oameni și profesori cu totul și cu totul deosebiți, dintre care a ținut să-i amintească pe următorii:
Nicolae Rădulescu, unul din marii geomorfologi în plan mondial
Aurel Golimas, citat de marele N.Iorga într-una din lucrările sale
ca fiind ?un profesor excepțional?
- Barbu Teodorescu, primul secretar al savantului N.Iorga
- Toropu
- Șchiopoiu
- Alexandru Roman, profesor de istorie contemporană, nimeni altul decât unchiul politicianului Petre Roman. Despre acesta a spus că era un om cu totul și cu totul deosebit la orele lui (seminariile) put?nd vorbi pe lângă istorie contemporană despre absolut orice, fără menajamente. Ba chiar de multe ori când ei ca studenți se av?ntau în discuții politice ?i mai tempera, avertiz?ndu-i, din timp în timp cu aceași formulare: ?Atenție, să nu fie securitatea la ușă?. Virgil Bălan a considerat că era foarte simpatizat de Alexandru Roman deoarece acestuia ?i placea și sportul, în tinerețe practicând și atletismul. A terminat facultatea în anul 1965, dar a continuat să studieze încă doi ani la Iași.
?n 1969 și-a dat examenul de definitivat, a terminat Institutul al 5?lea și a prins repartiție în Raionul Craiova. A fost repartizat în localitatea Tencănău unde nu s-a prezentat. Avea să schimbe însă repartiția la Coțofenii din Dos, dar nici acolo nu avea să se prezinte la post deoarece era conștient că în acele vremuri o dată stabilit în mediul rural nu mai avea nici o șansă de a reveni în oraș.
?n 1970 avea să intre ca profesor la Casa Pionierilor din Craiova. Aici s-a și titularizat pe post și tot de aici avea să iese la pensie peste 30 de ani în anul 2000.
DE CE ANTRENOR ?N TENIS DE MASĂ ȘI NU PROFESOR DE ISTORIE
?Faptul care m-a determinat să aleg tenisul de masă a fost că în 1970 am avut de ales între a fi profesor de istorie, cu definitivat luat în 1969, sau antrenor. Atunci am ales să rămân antrenor g?ndind că nu pot face două lucruri bine în viață.?
A terminat facultatea cu câțiva ani mai târziu decât alții iar susținerea lecției finale l-a făcut deasemenea să se gîndească la cariera de antrenor.
Avea deja 28 de ani dar nu a beneficiat de o bibliotecă bogată și nici nu a avut un mentor care să-i îndrume pașii spre a studia cărțile de pură specialitate, care aparțin atât istoriei cât și filozofiei. Nu-i mai puțin adevărat că în acele timpuri din biblioteci dispăruseră cărțile care aparțineau adevăratei istorii, rafturile fiind tixite de cărți axate pe marxism, socialism științific sau economie politică socialistă. Chiar Virgil Bălan a participat în anii 1960 - 1961 într-o comisie de epurare a bibliotecilor. Existau cataloage speciale care cuprindeau autori români și străini care nu mai erau acceptați sub nici o formă, nici pentru studiu nici pentru pură curiozitate.
Mai mult, istoria devenise un obiect care nu mai interesa pe nimeni la examenul de treaptă, la liceu. Se făcea o oră, două, pe săptam?nă și era o materie considerată egală cu lucrul manual, desenul sau muzica. Aceasta a fost ultimul factor hotărâtor pentru a alege definitiv și fără cale de ?ntoarcere o carieră de antrenor. Acest lucru nu a alterat însă în nici un fel pasiunea pentru istorie.
CUM A ÎNCEPUT AVENTURA ?N TENISUL DE MASĂ
?n anii 1948 - 1949 pe când se afla în clasa a V-a au apărut casele de pionieri, iar în aprilie 1949 s-a ?nființat organizația pionierilor din București. în septembrie 1949 s-au făcut și primii pionieri din provincie, printre ei afl?ndu-se și Virgil Bălan. La casele pionerilor au apărut și cluburile caselor de pionieri unde se găseau și mese de tenis de masă. Copil în acea vreme trăia sub impulsul marilor performanțe din tenisul de masă românesc. Astfel, la vârsta copilăriei știa aproape totul despre Angelica Rozeanu, Sari Szas , Luci Slăvescu, Victor Vladone, Paneth Farcaș și alți mari jucători ai timpului. Tot în acea perioadă mai precis în 1950, echipa feminină de tenis de masă a României avea să cucerescă la Budapesta primul titlu mondial.
La un moment dat, în primăvara anului 1951, în orașul Călărași s-a organizat un mare concurs de tenis de masă care a reprezentat și o selecție pentru loturile naționale. Practic cei care aveau să fie selecționați urmau să participe în vara acelui an la un cantonament de pregătire în Poiana Stalin, actuala Poiana Brașov. Dintre cei peste o sută de copii prezenți la concurs aveau să fie selecționați numai doi, Virgil Bălan și Marius Lăzărescu. Din nefericire Virgil Bălan nu a putut să plece în cantonament întrucât ar fi urmat să susțină examenul de intrare la liceu. însă, din cauza criteriilor politice nu a fost lăsat să dea examen de admitere. Eroul nostru avea să plece la Băilești în toamna anului 1951 unde l-a avut ca profesor de sport pe domnul Secu. Deși nu avea facultate de profil acest dascăl avea o înclinație deosebită pentru activitățile sportive. Astfel a reușit ca la Școala Tehnică din Băilești să formeze echipe de baschet, volei și tenis de masă.
La Băilești printre marii iubitori ai tenisului de masă se afla și profesorul de filozofie Constantin Dascălu cu care Virgil Bălan avea să joace zilnic.
Tinerii acelor generații erau polisportivi. Un sportiv practica în același timp volei, handbal, fotbal sau tenis de masă. Exemplu, marele fotbalist român Iosif Petchtovski care a fost un mare jucător de tenis de masă al României. Virgil Bălan chiar l-a văzut jucând tenis în 1947 pentru ca apoi mult mai târziu să-l vadă la Craiova jucând ca fotbalist pentru U.T.A. ?CIOLA? a reprezentat România la proba individuală a Campionatului Mondial de tenis de masă din 1953, competiție care s-a desfășurat la sala Floreasca din București. Virgil Bălan a ținut să facă o trimitere specială la această competiție deoarece în sala în care a antrenat la Craiova a existat până în 2007 o masă Barna pe care s-a jucat în 1953, ultima care se mai putea găsi în România.
Toată acestă pasiune pentru tenisul de masă avea să o întrerupă în februarie 1954 după nefericitul accident.
La însănătoșire, însă, după venirea în Craiova primul lucru pe care l-a făcut a fost să caute o sală de tenis de masă. Spunea că practic i-a fost imposibil să renunțe la tenisul de masă, având în vedere rezultatele extraordinare pe care le înregistrau în plan mondial echipele naționale.
Toate aceste evenimente ale tenisului de masă românesc, Virgil Bălan le-a trăit la intensitate maximă, aliment?ndu-și și mai mult pasiunea pentru această ramură sportivă. Tot acest complex de evenimente l-a și făcut în 1956 să revină în sala de tenis de masă. Pe atunci în Craiova existau multe baze sportive și cluburi unde se putea practica acest sport: Sala Voința, Clubul PTTR, clubul Medicina (la subsolul policlinicii 2), clubul Metalo-Chimic, Dinamo, Spartak, Poligrafia. De menționat că în toate liceele craiovene existau mese de tenis de masă.
Re?ntoarcerea la tenisul de masă a făcut-o la clubul Poligrafia. într-o după-amiază a toamnei anului 1956 cu multă timiditate și precauție, Virgil Bălan, s-a dus la sala clubului unde șef era un anume domn căruia toți i se adresau cu apelativul Nea Bomboană. I-a cerut acestuia voie să joace, și așa a revenit la marea sa pasiune. Pe atunci Poligrafia Craiova era un club select având săli de rummy, șah, tenis de masă și sală de bibliotecă.
Deși existau atâtea locuri în care se putea practica această ramură sportivă, tenisul de masă nu era un sport organizat la acea vreme. Toată lumea făcea tenis de masă din plăcere. Ba se mai făceau și pariuri între cei mai buni practicanți pentru a avea și o miză în joc. Din când în când se mai participa și la competițiile naționale fără a fi înregistrate, însă, rezultate notabile.
?n Craiova au fost câțiva jucători talentați care dacă ar fi fost bine antrenați ar fi putut ajunge mari jucători cu rezultate notabile în tenisul de masă românesc. Dintre aceștia a ținut să-i remare pe Mișu Wolf, Nicolae Ciobanu (Sică), Dr. Gil Iordache, Gil Iordănescu (?Minune?), Gherase (fotbalist la Locomotiva Craiova), Schwartz?Hună.
?n anii 1957-1958 au început oarecum să se schimbe lucrurile: au început să fie organizate concursuri pe raion atât la nivelul județului cât și la nivelul Olteniei. Se țineau concursuri la Targu?Jiu, Calafat, Drobeta Turnu Severin. în Oltenia au existat câțiva jucători de tenis de masă foarte buni :
la Drobeta Turnu?Severin dr. Eva;
la Targu?Jiu frații Udriștoiu, cel mai mic cunoscutul doctor craiovean
din zilele noastre, iar cel mijlociu fost director la Combinat;
la Calafat frații P?rlea (toți 3 instrumentiști).
?n Craiova erau la sf?rșitul anilor ?50 3 jucători de excepție:
Gabriel Ploscaru, component al echipei de tineret a României;
Dinu, clasat la individual în primii 16 în România;
Mihai Motancea, a venit în acea perioadă în Craiova, în timp ce era
vicecampion european cu echipa națională, la juniori mari.
Virgil Bălan a jucat în anii 1958?1959 la clubul Dinamo Craiova, care era una dintre grupările sportive în ascensiune. Pe atunci sportivii valoroși erau atrași către Dinamo Craiova pentru că erau încadrați pe posturi de subofițeri.
După legitimarea la Dinamo Craiova, la sf?rșitul lui 1959 Virgil Bălan s-a legitimat ca sportiv la Clubul Electroputere. La gruparea din Valea Roșie a existat, în acele vremuri, un om, nea Vasile, care era cu adevărat pasionat de tenisul de masă. Acest om a înscris practic, cu acte în regulă, la federație, prima echipă a Craiovei în campionatul național. în echipă alături de Virgil Bălan mai erau Mihai Motancea, Gabriel Ploscaru și Nicolae (Sică) Ciobanu. în cadrul acestei echipe Virgil Bălan avea un dublu rol: partener foarte bun pentru coechipieri, dar și omul care răspundea de problemele administrative și financiare ale secției de tenis de masă. El era cel care organiza toate deplasările echipei. A spus că a avut un sprijin total din partea celor 3 colegi și le-a mulțumit din tot sufletul pentru acele clipe de neuitat prin care au trecut împreună.
?n acea perioadă a primit un sprijin neașteptat din partea lui Titu Merfu, metodist în cadrul C.J.E.F.S. Dolj. L-a cunoscut foarte bine și în 1959 avea să-i propună să meargă ca instructor la Campionatul Național de juniori I, la București.
Acesta a fost primul concurs major al lui Virgil Bălan și practic de aici, din decembrie 1959, a început prodigioasa carieră a antrenorului emerit.
PRIMELE REZULTATE CA TEHNICIAN
La Campionatul Național al juniorilor I de la București (decembrie 1959) i-a avut ca jucători în concurs pe Paul Pasternac și Lazăr Marton (aceștia stăteau pe str. Madona Dudu, denumită pe atunci strada evreilor, la doar două minute de sala Dinamo). Cei 2 au evoluat acceptabil, dar după acest concurs ambii au vrut să facă mare performanță. Lazăr era mai talentat, în timp ce Pasternac era un foarte bun luptător, cu un joc agresiv (Virgil Bălan
temperament vulcanic, caracter occidental?) și cu un psihic de învingător.Astfel Virgil Bălan s-a văzut nevoit să înceapă primele antrenamente organizate. A fost ajutat în demararea acetui program de pregătire de Nicolae Buliga, profesor la Școala nr. 2 și instructor la clubul Dinamo Craiova.
Sala de pregătire au stabilit-o pe strada Unirii lângă celebra covrigărie. Președinte al Consiliului Regional pentru sport era domnul Trotea, care a acceptat ca tenisul de masă să se instaleze în acea sală. în sală însă era un frig pătrunzător, iar Virgil Bălan nu avea curajul să facă focul de frică să nu i se reproșeze că risipește lemnele. Norocul i-a venit tot de la acest șef al sportului, care trecând într-o zi pe acolo să vadă ce se întâmplă, (acest domn Trotea, fost sportiv la viața lui, fundaș la echipa de fotbal Rovine Craiova), chiar a ordonat ca la toate antrenamentele de tenis de masă să se facă foc, pentru a exista condiții umane de pregătire.
După acest început, în vara lui 1960, Virgil Bălan a revenit la clubul Dinamo Craiova, dar ca instructor. Aici a creat o secție de tenis de masă, înscrisă la federație, după care au început și participările la mai toate competițiile interne. în acea perioadă o mulțime de copii se îndreptau spre tenisul de masă. încet?încet au apărut și rezultatele în plan național. Secția funcționa pe categorii de vârstă: copii, cadeți, juniori I și seniori.
La Campionatul Național de juniori I, din iarna lui 1960, în proba băieților, Craiova a cucerit locurile 2 și 3, ocupate în ordine de Paul Pasternac și Lazăr Marton. Acestea au fost primele rezultate notabile ale tenisului de masă din Craiova și bineînțeles ele sunt legate de numele lui Virgil Bălan.
Tot legat de mari tehnicieni spune că a avut șansa de a a prinde o generație de antrenori model și i-au fost toată viață în memorie următorii:
Victor Marcu - technician la Progresul București;
Petru Pop (nepotul lui Iuliu Maniu - absolvent de drept) ? de la Voința București;
Panet Farcaș - antrenor la Cluj?Napoca;
Victor Vladone ? antrenor la Constructorul București, pe care-l considera cel mai mare teoretician;
Procopeț ? technician la Arad, care avea și calitatea de foarte bun manager;
Constantin Comarnischi (nea Titi) ? un mare susținător al muncii pe care o desfășura, la începutul carierei, Virgil Bălan. A fost jucător și antrenor al lotului național. Nu iubea oltenii, dar avea o simpatiei extraordinară pentru tânărul tehnician craiovean. în 1963 in Revista ?Stadion? Virgil Bălan a beneficiat de un amplu articol, pe baza unei prezentări foarte generoase a lui ?nea Titi?.
La începutul carierei de tehnician a avut un sprijin important în persoana lui Sever Daneț, cel care până în 1978 a ocupat funcția de secretar general al Federației Române de Tenis de masă. Acesta era originar din Baia de Aramă și sentimental a fost tot timpul alături de olteanul său.
Debutul spre o carieră de antrenor emerit a fost posibil datorită și ocupației de bibliotecar. Cum viața lui Virgil Bălan era legată de sala de tenis de masă, serviciul de bibliotecar la școlile 13 și 17, i-a permis să-și facă un program de antrenamente și chiar să facă deplasări. Directorii celor două instituții de ?nvățăm?nt craiovene cunoșteau pasiunea lui Virgil Bălan și văz?nd cu câtă rigurozitate își făcea treaba i-au acceptat și unele lipsuri de la program.
?N TENISUL DE MASĂ ROM?NESC APĂREA UN NOU NUME ?N R?NDUL TEHNICIENILOR: VIRGIL BĂLAN
?n 1963 a reușit să se claseze cu echipa de 16 ? 18 ani pe locul 5 la Cupa României. în același an Paul Pasternac, a cucerit, la Baia Mare, titlul de vicecampion național la categoria juniori I. Paul a pierdut la limită titlul național, 2-3 cu Hitveghy (Harghita). Trebuie menționat faptul că tatăl lui Paul Pasternac a decedat cu 2 zile înainte de finala Campionatului Național. Fiind dintr-o familie de evrei, conform tradiției tatăl său a fost ?ngropat a doua zi după deces. Mama lui Paul, Ota Pasternac, a fost cea care a insistat ca el să participe la finala națională : ?Puchi, dragă, te urci în tren și te duci la nen?tu Virgil la Baia Mare. Șani nu mai este, iar viața continuă. Așa că trebuie să ?ți vezi de viața ta.?
Paul Pasternac și Lazăr Marton au avut ca juniori succes cu echipa națională în partidele cu Bulgaria și Yugoslavia. Tot în acest timp Virgil Bălan s-a văzut nevoit să renunțe la serviciul de bibliotecar, având în vedere că în toamna lui 1962 a intrat la Institutul Pedagogic.
A. Moment de cumpănă
Marea lovitură a începutului de carieră de tehnician, Virgil Bălan a primit-o în iarna 1963?1964. Atât Paul Pasternac, cât și Lazăr Marton fiind evrei, au plecat cu familiile în Israel. A fost cea mai grea încercare din cariera de antrenor, pentru că această lovitură dureroasă l-a pus în cumpană. Toata munca depusă până atunci și toate speranțele legate de marea performanță în tenisul de masă i s-au năruit. A fost un moment de cotitură, dar Virgil Bălan a decis că nu trebuie să renunțe ci să-și continue munca de antrenor.
Cu toate că au plecat de tineri Virgil Bălan le-a urmărit cariera celor doi. De fapt ambii au reușit mult mai ușor decât alți imigranți datorită faptului că au fost jucători de tenis de masă de mare performanță. Lazăr Marton (Lulu) a ajuns director la o bancă în Tel Aviv, dar a rămas foarte legat sentimental de România. A revenit de foarte multe ori în țară să-și revadă prietenii și, de fiecare dată, pe ?nea Virgil?. A fost la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat în tenisul de masă craiovean și românesc. Toți jucătorii români care au ajuns la concursuri în Israel au fost foarte bine primiți, de fiecare dată. în 2005, un telefon de la Lucian Bălcianu i-a adus vestea că Lulu a decedat în urma unui infarct.
Paul Pasternac a ajuns directorul celei mai mari Case de Asigurări Private din Israel. A revenit în România în 2004, după 40 de ani, și și-a făcut timp pentru o zi să vină special la Craiova pentru a-l revedea pe ?nea Virgil?. El a făcut carieră și în tenisul de masă. După ce a plecat din România avea să evolueze pentru naționala de seniori a Israelului. în anii ?60 a jucat în Suedia la Campionatul Mondial fiind înscris chiar pe afișul competiției. La acea vreme Eleonora Mihalea, o mare jucătoare a României, spunea că pe afișul competiției a scris: ?La acest Campionat Mondial participă și Paul Pasternac, pe care nu trebuie să-l confundați cu Boris Pasternac autorul celebrului roman ? Doctor Jivago?. Practic era o dublă reclama la acea vreme, referitoare atât la competiția mondială, cât și la filmul ecranizat după celebrul roman.
B. Un alt început
După plecarea celor 2, Paul Pasternac și Lazăr Marton, Virgil Bălan a reușit să-și revină destul de repede și să-și continue activitatea de antrenor. Tehnicianul a precizat că a avut o voință extraordinară de a-și continua activitatea de descoperire și formare de mari performeri în tenisul de masă.
A luat-o de la capăt și a format o noua generație. Astfel în 1964 a încropit un lot de 6 jucători, format din: Dumitru Arjoca, Mihai Bobocică, Mihai Colțescu, Marin Firănescu, Pavel Lucian și Marin Roncea. între ei exista o diferență de 5 ani, lucru care însă nu s-a observat în pregătire.
Scopul selecțiilor nu a fost niciodată acela de a avea mulți sportivi în sală, ci în primul rând sportivi care să aibă îndem?nare către acest sport. Ca exemplu spune că generația lui Mihai Bobocică a fost una în care toți erau foarte talenați, aveau o îndem?nare specială pentru tenisul de masă. Așa a și creat acel lot în care Mihai Bobocică avea 8 ani și jumătate, Dumitru Arjoca aproape 12 ani iar Marin Roncea avea 13 ani. Din lotul celor 6, a reușit din cei care aveau vârsta junioratului să facă jucători valoroși pentru categoriile juniori II si I.
Mai mult aceștia s-au dovedit, la rândul lor, foarte buni și ca parteneri pentru copiii care veneau din urmă: Mihai Bobocică, frații Firănescu, frații Colțescu, Constantin Duca, Marius Segal, Liviu Sabău și Dan Vlădoiu. Cei mari înțelegeau mult mai repede explicațiile teoretice, lucru care nu se întâmpla cu cei mici. întrucât aceștia înțelegeau mult mai greu ceea ce li se cerea, tehnicianul a fost nevoit să aplice principiul pedagogic ? al demonstrației corecte. Cei mai mari ?nvățați deja și formați să aplice corect tehnicile tenisului de masă au fost adevărate modele pentru cei mici, care de la antrenament la antrenament încercau să imite cât mai bine loviturile tehnice. Poate nu erau cele mai perfecte execuții, dar puștii Craiovei se apropiau încet?încet ca tehnică de ceea ce se juca la nivel de mare performanță având în vedere ca în acele timpuri, România a dominat în plan internațional atât în tenisul de masă feminin cât și cel masculin.
După crearea acestui tânăr lot de jucători, la începutul anilor 60, Virgil Bălan a încercat și a reușit cu ajutorul Clubului Dinamo Craiova să participe în anii 1963?1965 la foarte multe concursuri chiar de categorie mai mare decât vârsta puștilor Craiovei. Participând la aceste concursuri, tinerii jucători au acumulat cunoștințe tehnice, tehnico-tactice și în același timp au câștigat foarte mult din punct de vedere psihologic. De la turneu la turneu tinerii sportivi au demonstrat mai mult curaj și fiecare și-a creat o personalitate puternică.
?n perioada de după 1965 Craiova a avut și o echipă de fete formată din: Georgeta Fuiorea, Marinela Tomescu, Ana Simionescu, Rodica Mataizer și Carmen Căpriță. S-a putut face și tenis de masă feminin întrucât exista o sală de tenis de masă bună, dotată de federație cu 8 mese cehoslovace. S-a putut face această echipa de fete întrucât la Dinamo Craiova a existat un mare susținător al tenisului de masă: Stelian Mataizer (fost arbitru divizionar A de fotbal și unul dintre marii susținători ai fotbalului craiovean. A fost cel care prin calitatea pe care o avea a reușit să reamenajeze Stadionul Tineretului contribuind și la construirea tribunei a 2 a și a peluzelor, marea arenă sportivă a Craiovei din acea vreme, cea pe care în 1964 Știința a promovat pe prima scenă a fotbalului românesc).
C. Primele titluri naționale
Echipa de fete a Craiovei a avut rezultate notabile în acea perioadă. Georgeta Fuiorea și Marinela Tomescu au fost campioane naționale atât la categoria juniori II cât și la categoria juniori I.
?n urma acestor rezultate s-a creat și o echipă de divizia A care avea să încheie campionatul pe locul 5. Georgeta Fuiorea și Marinela Tomescu au fost două dintre jucătoarele de top ale României. Georgeta Fuiorea a jucat și în echipa națională de senioare a României în timp ce Marinela Tomescu juca de la egal la egal cu surorile Korodi, Monica Hariga sau chiar cu Carmen Crișan care era campioana mondială la acea vreme.
Băieții cei noi (lotul Bobocică) au avut rezultate deosebite. Astfel în 1964 Craiova a câștigat primul titlu național. Performanța a reușit-o echipa juniorilor II alcătuită din Dumitru Arjoca și Pavel Lucian. Aceștia au învins în finala de la Tg. Mureș o echipă redutabilă formată din Gheorghe S?ngeorzan și Vasile Sala. Tot la Targu Mureș s-a câștigat și primul titlu individual pentru Craiova după ce Dumitru Arjoca a dispus în finală de Șerban Doboji cu 3 la 1.
Din 1965 pentru că a refuzat să se ducă profesor la țară, întrucât la acea vreme erau puține posturi scoase la concurs în Craiova, Federația Româna de Tenis de Masă (președinte Sever Daneț) a hotărât să-l plătească pe Virgil Bălan ca antrenor prin asociația sportivă. Astfel avea o normă întreagă ca antrenor la clubul Dinamo Craiova. (n.a. ulterior avea să absolve cursurile de antrenor în 1969, la Timișoara).
Dată fiind activitatea și rezultatele înregistrate de tinerii jucători craioveni, Federația a considerat Bănia ca pe un centru regional de tenis de masă. Lucru acesta s-a materializat și prin faptul că Federația a sprijinit întrutotul activitatea din Craiova. Dincolo de sprijinul moral, tenisul de masă craiovean a fost dotat cu materialele sportive performante (mingii, palete, echipament) și bineînțeles cu cantonamente de pregătire care aveau durata de o lună. Imediat a urmat și numirea lui Virgil Bălan ca antrenor în colectivul lotului național de perspectivă.
După primele două titluri naționale obținute în 1964 succesele au început să curgă atât la fete, cât și la băieți. Mihai Bobocică, Dumitru Arjoca și actualul vice-președinte al B.R.D Jean Andronie au câștigat numeroase titluri naționale la individual și pe echipe la categoriile cadeți și juniori. Mai mult, Marin Firănescu a fost chemat pentru 6 luni la o pregătire centralizată cu echipa națională de seniori.
Totul era în ascensiune în vara anului 1967. Exista lot de perspectivă, apăruseră rezultatele, Vigil Bălan antrenor tânăr, simpatizat de tehnicienii în vârstă, dar avea să apară și inevitabilul.
Clubul Dinamo Craiova era ca și desființat iar Consiliul Județean al UTC a solicitat preluarea sălii de tenis de masă pentru a o transforma în Casă de Cultură a Tineretului.
?n vara acelui an 1967 C.S. Dinamo Craiova și-a cedat toate bazele sportive: baza de la luncă, actuală ?Constructorul? și inclusiv sala de tenis de masă o sală foarte bună pentru pregătire (parchetată, cu gaze, etc).
Așa a început calvarul. S-a realizat Casa Tineretului la Dinamo și au acceptat să funcționeze și tenisul de masă în aceiași sală cu condiția ca mesele de joc să fie puse înainte de fiecare antrenament și luate imediat după aceea. în plus nu se mai puteau ține concursuri în sală întrucât directorul Casei Tineretului, nimeni altul decât actualul președinte al C.C.I.O., Gheorghe Albu nu a înțeles ce ?nseamnă performanța și le-a creat numai probleme. Virgil Bălan spunea că aceia care au preluat sala au fost de o crasă indolență.
Date fiind condițiile pe care a trebuit să le suporte tenisul de masă din Craiova Vigil Bălan s-a văzut nevoit ca la doi din băieții de mare perspectivă să le dea dezlegare și aceștia în 1969 să plece la Clubul Politehnica București. Cei doi, Mihai Bobocică și Mihai Colțescu au fost foarte bine primiți în echipa bucureșteană și au format cu Gheorghe Teodor și Nicolae Stelian sub bagheta tehnicianului Andi Ardeleanu. în acea formulă în 1971 au câștigat titlul național și au participat în Cupa Campionilor Europeni. Având 15-16 ani au avut șansa să stea în celebrul cămin 303 al Politehnicii împreună cu jucătorii echipei de baschet Politehnica, marii rivali din acea vreme ai formațiilor Dinamo și Steaua.
Dintre aceștia Ionuț Popa (craiovean!) a avut o grijă deosebită de cei doi urmărindu-le permanent atât activitatea sportivă, cât și cea școlară.
Ca și cluburi din 1967 când s-a desființat Dinamo Craiova tehnicianul și jucătorii săi au mai trecut pe la grupările Atletul și Progresul Craiova (atât cu băieții, cât și cu echipa divizionara a fetelor). La La Progrsul Craiova a beneficiat de sprijinul a doi oameni sufletiști Andrei Buză și Victor Pietraru (un foarte bun metodist și un om foarte diplomat).
STARTUL SPRE MAREA PERFORMANȚĂ
Virgil Bălan: ?Totul a ținut de șansă, sau poate de acel destin pe care nici unul dintre noi nu ni-l cunoaștem!?
Un alt capitol al tenisului de masă craiovean are ca bornă de plecare anul 1970, an care avea să debuteze în cel mai nefericit mod pentru această ramură sportivă al cărui motor era Virgil Bălan.
?n ianuarie 1970 Virgil Bălan a avut neplăcuta surpriză ca în plină iarnă să găsesască mesele de tenis scoase afară în curtea fostului club Dinamo. Atunci era vacanța de iarnă a elevilor și în disperare de cauză a luat hotăr?rea, fericită pentru acel moment, să mute mesele în subsolul Facultății de Agricultură unde exista o sală de sport improvizată pentru studenți (celebrul ?beci? unde în prezent funcționează sala de cursuri a Facultății de teatru ). A avut și norocul că Ovidiu Gadidov cel care conducea orele de educație fizică de la facultate era un mare iubitor de tenis de masă (deseori acesta glumea cu Virgil Bălan spunându-i: ?Bună ziua ți-am dat, belea mi-am căpătat!?).
Sala fiind mică, împărțită în două, nu a făcut posibilă existența ambelor secții: de fete și de băieți.
Secția de fete a rămas la Progresul Craiova în pregătirea lui Lucian Valceanu și încetul cu încetul a dispărut.
?n 1970 Virgil Bălan a fost numit în septembrie profesor la Casa Pionierilor din Craiova.
Virgil Bălan a început să facă mare performanță iar dacă ar fi rămas profesor de istorie nu ar fi putut să continue acest lucru întrucât trebuia săîși țină orele, să fie diriginte, să facă toate activitățile pedagogice înscrise în programă, lucru care practic i-ar fi închis orice culoar către marea performanță.
Odată încadrat la Casa Pionerilor a putut să-și continue activitatea de mare performanță. După doamna Popescu au urmat ca directori doamna Maier, domnul Dan Angelescu și doamna Negrea toți susținându-l să-și facă activitatea de mare performanță după un program de pregătire pe care și-l ?ntocmea singur.
A adus băieții de la Clubul Sportiv Universitatea Craiova și a început din nou o muncă intensă având acum un program glisant dar și o sală de pregătire propice la dispoziție.
?n acea perioadă a declarat că permanent i-a avut alături pe cei de la Facultatea de Agricultură, fie că a fost vorba de profesorul Liviu Pop sau Costel Barbu. De asemenea i-a avut alături pe rectorii Universității din Craiova,?n frunte cu Tiberiu Nicola.
La Casa Pionerilor exista o săliță improvizată dar pe care o avea la dispoziție în permanență. Aici a descoperit-o pe Maria Păun care avea să devină ulterior campioană națională și componentă a lotului național.
?n 1971?1972 succese deosebite au înregistrat la masculin Sabău și frații Colțescu care au cucerit numeroase titluri.
Cu echipa a promovat în 1970 în Divizia A dar un an stătea în A un an pica. în 1972 s-a re?ntors la Craiova Mihai Bobocică după ce a terminat liceul în București și a reușit la facultate. Tot atunci a venit la Craiova, de la Politehnica București, Gheorghe Teodor care în anul 1989 avea să dețină funcția de Secretar General al Federației Române de Tenis de Masă, iar în prezent director executiv al Federației S.U.A.
Astfel s-a creat o secție normală de mare performanță și Virgil Bălan spunea că a avut pentru prima dată atunci satisfacția unei munci de 10 ani. Mai mult spunea că perseverența domniei sale nu a fost în zadar și a reușit să creeze o secție performantă respectată în întreaga țară.
?n 1972 echipa a rămas în Divizia A avându-l în echipă pe Gheorghe Teodor cel care a impus un comportament de performanță, a creat o relație foarte apropiată între coechipieri, fapt care a făcut ca echipa Craiovei să înceapă să se impună în plan național și la categoria seniori. Gheorghe Teodor nu a fost numai șansa Craiovei ci practic a fost și șansa tânărului tehnician de a face mare performanță. El a obținut mai multe titluri de campion național dar a impresionat și la Campionatele Mondiale din 1975, Bombai, India, și 1977 Birmingham, Anglia. Aceste lucruri au dovedit că a fost foarte inspirat când a ales să vină la Craiova într-un colectiv tânăr care avea să formeze o echipă redutabilă. în jurul lui Gheorghe Teodor s-a format un nucleu de mare performanță, alcătuit din Marin Firănescu, Mihai Bobocică, Daniel Mihai, Liviu Sabău, Dan Vlădoiu, Jean Andronie și Eugen Borca. Cu toate acestea cât timp Gheorghe Teodor a jucat la Craiova echipa nu a reușit să câștige nici un titlu la seniori .
?n acel timp, în tenisul de masă românesc, rivale erau două mari echipe C.S.M. Cluj (antrenor Farcaș Paneth tehnician de renume mondial, cel care a antrenat-o pe regretata Angelica Rozeanu câștigătoare a 29 de medalii la Campionatele Mondiale, dintre care 17 de aur, și 8 medalii la Campionatele Europene) și Progresul București (antrenor Nicolae Angelescu, cel care în 1977 a publicat cea mai valoroasă carte despre tenisul de masă din România și cel care avea să fie după 1989 primul președinte al Federației Române de Tenis de Masă).
?n acel timp Craiova domina tenisul de masă masculin la categoriile copii, cadeți și juniori mari. Jucătorii din Bănie erau în fruntea clasamentelor lucru care arăta clar că în Craiova exista o școală de tenis de masă cu trăsături foarte bine conturate din punct de vedere tehnic și tehnico?tactic. Deja în țară un jucător din Craiova era cunoscut după stilul de joc. (A existat și un moment amuzant la o competiție individuală când un jucător de la Progresul i-a spus propriului antrenor: ?Eu fac doar contre cu reverul iar acesta din Craiova face numai puncte din rever.? La Campionatul Mondial de la Ciba jucătorul Paul Haldan din echipa Olandei a făcut un punct cu o lovitura de rever ? backhand ? câștig?nd meciul și spunând înainte de efectuarea loviturii: ?Și acum o lovitură a la Bălan.?)
A venit rândul ca echipa Craiovei să câștige la seniori prima Cupă a României în anul 1981. P?nă atunci Craiova disputase trei finale de Campionat Național cu echipa, Gheorghe Teodor și Marian Firănescu, toate trei pierdute. A treia oară titlul a fost pierdut într-un mod aproape dramatic: Firănescu conducea cu 2?0 la seturi și 16?13 iar Virgil Bălan nu era în sală. A intrat la acest scor și avea să vadă cum Craiova pierdea al treilea titlu consecutiv.
?n sală în anii 1972, 1973, 1974 și-au făcut apariția alți tineri jucători: Mircea Nicorescu, Eugen Florescu, Paul Haldan, Truică Coliță și Nef Sandu care au făcut progrese impresionante. în perioada 1975?1977 acestora li
s-au adăugat Vasile Florea, Călin Toma, Cristian Tiugan, Valentin Dobai, Viorel Bădescu, Benone Dumitrescu, Costel Bădoi și Marian Copaci.
Secția condusă de Virgil Bălan a avut calitatea de a crea un spirit de echipă extraordinar. Cei din generația veche ?i ajutau foarte mult, și în permanenență, pe tinerii veniți. Exista, în acea perioadă, un spirit de
Fair-play ieșit din comun. Sportivi cei mari ?i protejau și susțineau necondiționat, pe cei mici. Nu exista ranchiună, toți formau o mare familie. Lucrul acesta a fost parctic și explicația rezultatelor excelente obținute de tenisul de masă craiovean. Acest spirit de camaraderie și de fair-play a fost scos în evidență în permanență de celebra jucătoare și antrenoare federală Ela Constantinescu Zeller .
oul nostru spunea că acesta reprezenta și trebuie să reprezinte adevăratul fair?play în sport: lipsă totală de egoism și existența unei corectitudini morale. Acesta a fost lucrul de bază în secția de tenis de masă a Universității Craiova.
Contactul cu străinătatea
Din 1977 au început să existe și contacte internaționale cu echipele de la Szolnok (Ungaria) și Cotbus (RDG), unde tenismenii români au avut rezultate pozitive. Aceste întâlniri internaționale au creat o și mai mare dorință din partea jucătorilor de a obține rezultate în plan național și de a fi selecționați la loturi. Dorința lor de atunci nu era de a avea anumite avantaje materiale ci pur și simplu să întâlnească sportivi din alte țări și să călătorească și ei în afara țării.
?n plan internațional au început să apară rezultatele.
?n iulie 1980 la Poznan (Polonia), echipa României de cadeți în formula Vasile Florea (13 ani) ? Costel Bădoi ambii craioveni, a cucerit medalia de bronz în timp ce echipa de juniori I, formată din trei craioveni: Eugen Florescu, Mircea Nicorescu și Paul Haldan la care s-a alăturat Andraș Feher a obținut tot medalia de bronz. De remarcat că la acele campionate europene toți ceilați concurenți aveau, doar în acel an, deja 10?14 concursuri internaționale în timp ce pentru juniorii români era prima ieșire.
?n 1981 la Topolciani (Cehoslovacia) s-a repetat performanța: două bronzuri, la cadeți, echipa fiind formată din Vasile Florea, Călin Toma și Cristian Tiugan.
?n 1982 la Hollabrun (Austria), echipa Vasile Florea, Călin Toma și Cristian Tiugan a cucerit titlul european la cadeți înving?nd în finală după un meci entuziast cu scorul de 3-2 formația Italiei. De remarcat că în semifinală România a învins, cu scorul de 3-1, Suedia, o echipă care îl avea în lot pe Thomas von Schelle care a ajuns în timp campion mondial la seniori. A fost o medalie românească și un titlu european 100% craiovean. Tot în aceiași perioadă echipa de seniori a României avea în componență jucători ai Universității Craiova: Eugen Florescu, Mircea Nicorescu, Marian Firănescu și Simion Crișan venit de la Cluj.
?n 1983 la Campionatele Europene de la Moscova echipa de seniori a României în formula Simion Crișan, Andraș Feher, Vasile Florea (16 ani) și Călin Toma (15 ani), a promovat în prima ligă valorică a Campionatului European. Antrenorul principal la loturile naționale era nimeni altul decât Virgil Bălan.
V?RFUL PIRAMIDEI PENTRU SECȚIA DE TENIS DE MASĂ A CLUBULUI SPORTIV UNIVERSITATEA CRAIOVA
?n 1981 Universitatea Craiova a câștigat prima cupă a României la seniori în formula Eugen Florescu, Mircea Nicorescu, Paul Haldan, Vasile Florea, Călin Toma și Cristian Tiugan. Craiova avea să câștige de atunci de 16 ori consecutiv Cupa României, după care a mai intrat în posesia ei de alte două ori.
?n 1982 Craiova avea să câștige și primul titlu național la seniori urmat de încă alte 12 consectutive.
?n cei 13 ani în care Craiova a câștigat titlul național echipa Craiovei nu a suferit nici măcar o înfrângere. După cele 13 titluri până în prezent Craiova a mai reușit să câștige de 3 ori campionatul.
Virgil Bălan spunea că în cei 13 ani Craiova nu a dominat tenisul de masă masculine românesc doar la seniori, ci în absolut toate celelalte competiții de la copii până la juniori I.
A. Ajutorul de nădejde
?n cei 13 ani în care craiovenii au dominat autoritar tenisul de masă masculin românesc Virgil Bălan l-a avut alături pe Mihai Bobocică. Acesta i s-a alăturat în munca de pregătire ?nt?i ca instructor și apoi ca antrenor și au format un cuplu care cu greu mai poate fi găsit în ceea ce privește rezultatele obținute.
într-un fel și destinul lui Mihai Bobocică este asemănător cu cel al lui Virgil Bălan. Mihai Bobocică după ce a terminat I.S.E.?ul a avut de ales între a fi economist la C.F.R. sau antrenor. A ales tenisul de masă și timpul a dovedit că a avut numai de câștigat. Pe lângă cariera pe care a avut-o în România unde a ajuns antrenor emerit și a fost selecționer la loturile naționale de cadeți, juniori și seniori, după 1989 a făcut o carieră deosebită ca tehnician în Italia unde activează și acum cu mare succes. Profesorul își considera elevul ca fiind un foarte bun tehnician care citește toate calitățile și defectele adversarilor. Față de alți antrenori spunea că are calitatea de a da în timpul unui meci un sfat tehnico?tactic care să aducă victoria jucătorului său.
Virgil Bălan își aducea cu mare plăcere aminte despre prima întâlnire cu Mihai Bobocică: ?Era în anul 1962, avea 8 ani și jumătate și a venit la sală spunându-mi că vrea să fie jucător de tenis de masă. A fost un foarte bun jucător dintre cei care mi-au trecut prin m?nă. De mic a avut o mentalitate de profesionist. Relația mea cu Mihai Bobocică a fost una excelentă încă de la început și așa a rămas de-a lungul vieții, chiar dacă această relație nu a fost numai lapte și miere pentru că au existat și situații când l-am amonestat fie că era jucător fie că era instructor sau antrenor. La începutul carierei din Italia de câte ori avea probleme mă suna și îmi cerea sfatul.?
B. Oamenii de alături
?Rezultatele pe care le-am avut la Clubul Sportiv Universitatea Craiova ne obligau să avem rezultate de top pentru că acest club era o familie, un tot, o entitate bine determinată.? ? Virgil Bălan.
Instituția, Universitatea din Craiova, de la rector la ultimul cadru didactic a fost alături de sportivi. Virgil Bălan: ?Ar fi nedrept să numesc anumite cadre didactice pentru că i-aș nedreptăți pe alții. Nu pot omite totuși câteva nume: Tiberiu Nicola ? rector, prof. univ. Silviu Pușcașu ? rector, prof. univ. Titus Georgescu ? rector, prof. Ianoș Feher - președintele secției de tenis masă, Constantin Barbu ? facultatea de Agricultură.?
Când secția de tenis de masă Universitatea Craiova câștiga cupa și campionatul sportivii erau în jurul lui Bobocică și fredonau ?Știința ? Cupa și campionatul".
Trebuie spus că, la acea vreme, exista o rivalitate internă, voleiul vroia titlul la feminin. Băieții de la volei vroiau și ei să fie campioni. Handbalul la fel. Fotbalul era în vogă, atât echipa mare cât și echipa de tineret și echipele de juniori. Tenisul de masă trebuia să țină, de asemenea, cadența cu toate celelalte echipe din club .
Apogeul
Apogeul Clubului Sportiv Universitatea a fost în 1991, când renumitul ziarist Emanoil F?nt?neanu a scris un frumos eseu ?Anul Craiovei?. Fotbalul a luat totul. Voleiul , handbalul și tenisul de masă, de asemenea.
După 1991, ?ANUL CRAIOVEI? în sportul românesc, și secția de tennis de masă a Clubului Sportiv Universitatea Craiova a intrat într-o nouă eră. Nu era vorba de o degringoladă, ci de faptul că marea majoritate a sportivilor care reprezentau Craiova, în plan internațional, apreciați pentru calitățile lor au fost curtați de cluburi din străinătate.
Au început încet, încet să plece și din an în an au rămas din ce în ce mai puțini. Au plecat în toate colțurile Europei, Grecia, Olanda, Franța, Spania, Germania, Italia, Ungaria. Echipa de tenis de masă s-a subțiat. Virgil Bălan a avut, totuși, șansa că din punct de vedere piramidal secția stătea foarte bine. Existau copii de 13, 14, 15 ani care au reușit cu brio să-i înlocuiască pe cei plecați. S-au pierdut din păcate și antrenori veritabili, cu o mare experiență. Cel mai bun exemplu Mihai Bobocică care în urma unui cantonament comun cu Italia a fost și el ?racolat? și a plecat în Italia, de unde mai vine doar în vacanțe.
S-a mai întâmplat un lucru care a care a făcut ca secția de tenis de masă să piardă din valoarea ei pe plan intern și internațional. Cei care au profitat de plecarea v?rfurilor în momentul în care au terminat liceul au plecat și ei ajutați să-și găsească loc de jucători în străinătate ca parteneri jucători sau instructori-jucători. Unii dintre ei au obținut rezultate deosebite pe plan internațional la noile cluburi din străinătate.
P?nă în anul 1995 când Universitatea Craiova a dominat tenisul de masă masculin românesc, lucru certificat de câștigarea a 13 titluri nationale consecutive, la seniori, urmate apoi de alte trei titluri, cucerite în ani diferiți. Tot după 1995 s-au mai câștigat două cupe, totalul fiind de 18 trofee în această competiție.
Exodul
Dintre sportivii care i-au trecut prin m?na și care apoi au plecat în străinatate, Virgil Bălan i-a menționat pe următorii :
Vasile Florea și Cristian Ignat în Germania;
Călin Toma, Eugen Cocan, Marius Piciu, Vasile Căluș, Costel Bădoi, Mircea Nicorescu, Lucian Filimon și Cosmin Tupangiu în Franța;
Cătălin Negrilă, Laurențiu Capră, Alin Bobonete, Toma Mitrănescu, Radu Stelea și Mircea Vitan ? Italia;
Paul H?ldan ? Olanda;
Marius Marinaș ? Grecia;
Cristian Tiugan ? Belgia;
Cristian Țol și George Mirea în Spania.
Au fost și alți jucători în alte țări dar numărul lor este foarte mare. Toți acești jucători formați și plecați din Craiova au participat cu foarte mult succes în campionatele europene de cadeți, juniori și seniori.
Dintre cei plecați ca jucători, unii și-au continuat cariera în tenisul de masă și au avut rezultate deosebite și ca antrenori :
Cătălin Negrilă la clubul său a antrenat echipa Italiei, echipă care avea să câștige ulterior Campionatul European;
Mircea Nicorescu antrenorul echipei naționale a Franței;
Cristian Tiugan ? directorul echipei naționale a Eleveției;
Mihai Bobocică ? antrenorul echipei de juniori a Italiei.
Aceste rezultate în plan național și internațional ale echipelor de tenis de masă ale C.S. Universitatea Craiova au fost urmarea unei munci asidue, a unui program riguros de pregătire din toate punctele de vedere, lucru care a făcut ca acestă secție să fie recunoscută ca fiind una de excepție atât în plan intern cât și internațional. Clubul avea la orice categorie de vârstă de la copii la seniori, o echipă competitivă în plan internațional .
începutul sf?rșitului unei echipe de legendă
?n anul 2000 a venit pensionarea lui Virgil Bălan și secția a fost preluată de alt antrenor care 3-4 ani cu sportivii pe care ?i avea nu a mai putut sa facă față marii performanțe.
După 1995 conducerea clubului C.S. Universitatea Craiova a găsit de cunviință să nu mai investească în formarea tinerilor jucători. Datorită lui George Burcea echipele de juniori au fost pur și simplu desființate. Astfel în 1998 C.S.S. Universitatea Craiova s-a trezit peste noapte cu câteva echipe de juniori formate în spiritul marii performanțe la școala lui Virgil Bălan. Aceste grupe de juniori aveau să aducă satisfacții deosebite clubului C.S.Ș. Universitatea Craiova: câștigarea unor titluri pe care niciodată nu le-a avut în panoplie - titluri de campion balcanic și participări la campionate europene datorită trioului : Alin Bobonete, Cosmin Tupangiu și Radu Stelea. Directorul, din acea perioadă, a Clubului Sportiv Școlar, Nicolae Dumitrescu, a ținut în mod deosebit să-l angajeze pe Virgil Bălan, dar nu ca antrenor ci în calitate de coordonator al secției de tenis de masă băieți. Datorită a ceea ce s-a întâmplat în 1998 forța secției de tenis de masă a C.S. Universitatea Craiova a scăzut dramatic de la an la an, lucru care avut repercursiuni dramatice pentru viitorul secției. Numărul copiilor care veneau către acest sport s-a diminuat, iar secția de tenis de masă a dispărut pur și simplu din aria marii performanțe, iar acum este deja istorie. La finalul Campionatului Național ediția 2004?2005, C.S. Universitatea Craiova avea să retrogradeze din superliga națională. în octombrie 2005 Virgil Bălan s-a re?ntors la conducerea secției de tenis de masă a Clubului Sportiv Universitatea Craiova la solicitarea de suflet a celui care conducea gruparea ? pofesorul universitar emerit Ion Rinderu. A acceptat cu plăcere să revină dar ceea ce a găsit era un adevărat dezastru. Echipa era retrogradată, iar la secție nu mai existau nici măcar 4 jucători cu care să încropească un lot pentru a evolua în divizia A. Nenorocirea era că nu existau jucători cu care să evolueze nici în divizia B. A reușit să convingă un jucător de 36 de ani, Eugen Colan, să rămână la Craiova, l-a cooptat și pe Daniel Simulescu după acesta ratase un contract în Franța și grație bunului său prieten Petre Arnăutu, antrenor la Slatina, a primit doi juniori de 16 ani pentru a putea evolua în divizia A. Cu acest lot Virgil Bălan a declarat că a terminat onorabil campionatul 2005?2006, pe poziția a 4-a și era convins, la acea vreme, că în 2?3 ani cu puștii pe care ?i creștea la C.S. Universitatea Craiova ar fi putut reveni în superliga națională.
Virgil Bălan a ținut să precizeze că a creat și un cadru familial în plus la echipă. Dacă opta să aducă un sportiv din afară să evolueze pentru Craiova, se punea problema ca acesta să ajute la obținerea obiectivului de v?rf și anume - DOAR LOCUL 1. Pentru Craiova în acea perioadă locurile 2 sau 3 erau considerate înfrângeri în competițiile naționale. Tehnicianul craiovean spunea că atât el cât și bunul său colaborator Mihai Bobocică aveau grijă de fiecare sportiv în parte. Ei se interesau de cazare, masă, școlarizare, instruire și în mod special de factorul educațional. Cei doi spun că nu au făcut niciodată diferențe între jucătorii autohtoni și cei veniți din afara Craiovei.
Cel mai bun exemplu îl reprezintă Gheorghe Teodor care a evoluat timp de 8 ani în echipa Craiovei. în acea perioadă a câștigat de 4 ori titlul național la individual seniori și a fost și căpitanul echipei naționale. în prezent fostul elev al tehnicianului craiovean este Directorul executiv al Federatiei de tenis masă a S.U.A. Nu a uitat de unde a plecat și de câte ori a putut a sprijinit secția de tenis de masă a C.S. Universitatea Craiova cu material sportiv. în fiecare an când vine în vacanța de vară în România vine special și la Craiova pentru a-și revedea foștii colegi de la I.S.E., de la echipă. Bineînțeles că ajung?nd în Craiova trecea special să-l vadă pe nea Virgil. Virgil Bălan considera că acest lucru arăta că într-adevăr echipa Craiovei a fost o familie și a reprezentat foarte mult pentru cei care și-au început cariera aici. în plus tuturor celor care au simțit gustul marii performanțe la C.S. Universitatea Craiova le-a rămas în suflet clubul și tehnicianul care i-au format. De exemplu Cristian Romanescu (președinte FRTM , care i-a fost și elev la lot) Vasile Florea și Teodor Gheorghe l-au sprijinit din plin pe Virgil Bălan să-și continue activitatea de tehnician și după pensionare.
?n 2006 Virgil Bălan insista pe ideea că în momentul de față, nu doar în tenisul de masă ci mai la toate ramurile sportive, nu mai există tehnicieni capabili să facă marea performanță. El credea că in acești ani criteriile la care sunt supuși antrenorii și profesorii care participă la instruirea tinerilor sportivi au cunoștințe foarte limitate și aproape că nu prea au ce să comunice copiilor selecționați, în special la tenisul de masă. Tot timpul se dădea vina pe faptul că tinerii nu se mai îndreaptă către sport și se invoca faptul că nu existau banii necesari. Prin analogie spunea că și în țările foarte dezvoltate Anglia, Germania, Franța sau Olanda copiii aveau alte priorități și alte posibilități și cu toate acestea numărul celor care se îndreaptau și se îndreaptă către tenisul de masă este foarte mare. Virgil Bălan considera că scuza că nu ar exista bani nu stătea în picioare deoarece la Craiova existau părinți care s-au dovedit mai mult decât dispuși să ajute tenisul de masă, lucru dovedit de banii pe care i-au alocat pentru ca micuții să participe la multe competiții. Avea convingerea că antrenorii au o foarte mare vină și din păcate nu doar la tenisul de masă. Spunea ca aceștia lăsau și lasă foarte mult de dorit la toate capitolele: selecție, pedagogie, pregătire. Era convins că o analiză pertinentă asupra întregului sport craiovean putea să demonstreze din plin acest lucru.
MULTUMIRE SUFLETEASCA
?Mi-au trecut prin m?nă sute de jucători și sunt fericit să spun că marea lor majoritate s-au mîndrit în viață că au fost elevii lui Bălan Virgil. Am avut, zic eu, o calitate pe care am ?nvățat-o de la vârstnici: aceea de ști cum să te porți cu copiii.?
. Bravooo , mai vrem si depre altii
Comentariu