Am primit incuviintarea si, in acelasi timp, rugamintea organizatorilor de a asterne, in numele lor,
cateva cuvinte despre evenimentul trecutului sfarsit de saptamana, desfasurat in Sala Polivalenta.
Vorbele, evident, sunt de multumire, indreptate catre toti cei care au binevoit a ne onora cu prezenta,
indiferent daca au fost localnici, din regiune sau, chiar, de la mai multe sute de kilometri, majoritatea,
insa, figuri dragi, prieteni apropiati.
Adresam felicitari ocupantilor podiumurilor celor patru categorii, ca de fapt, tuturor participantilor,
care au oferit meciuri interesante, viu disputate, insa intr-un total spirit de fair-play.
Le multumim, de asemenea, celor care, prin postarile, ulterioare turneului, s-au aratat satisfacuti
de organizare, de locatie, de zona noastra, dunareana, si-i asguram ca vom incerca, si pe viitor,
sa ne ridicam la inaltimea pretentiilor unui turneu A.
Ii multumim lui Sandu Nef pentru logistica si lui Florin Toma, fara al caror aport, in organizarea
tehnica a evenimentului, nu cred ca am fi reusit sa ducem actiunea la bun sfarsit.
Si, nu in ultimul rand, multumim Primariei municipiului Drobeta Turnu-Severin care, prin
implicarea, la cel mai inalt nivel, a facut posibila aceasta manifestare de sport si voie buna.
Sa ne (re)vedem, sanatosi!

Comentariu