Catedrala Sfântul Gerhard (Sveti Gerhard) din Vârșeț
Catedrala Sfântul Gerhard (Sveti Gerhard) din Vârșeț este impresionantă prin arhitectura neo-gotică, aspect arhitectural mai puțin întâlnit în Serbia, fiind una dintre cele mai frumoase biserici din Serbia și cea mai mare din zonă.
Preafrumosul hram catolic, dedicat Sfântului Gerhard (protectorul poporului sârb), a fost ridicat în anul 1863 pe temeliile unei biserici catolice mai mici, și care de fapt mai înainte a fost un templu ortodox renovat. Sub controlul lui Ernst Svoboda biserica este clădită în stil neo-gotic de către arhitectul Jovan Bibl, iar lucrările le-a efectuat Franc Brandais din Vârșeț.
Catedrala este bogat decorată, atât la exterior, cât și la interior, cu multe turnuri, porți și ferestre. în interiorul ei are trei abside, mobilierul sculptat este poleit, pe alocuri, cu aur și argint iar sculpturile de la altar sunt și acestea poleite cu aur. Picturile murale, realizate de celebrul pictor Karl Geiger în anul 1863, acoperă atât pereții exteriori cât și pereții interiori ai bisericii. C. Guc din capitala Austriei în anul 1869 a pictat altarul Sfintei Treimi. Decorațiunile interiorului sunt opera pictorului Antal Sirmaia din Pesta.
sursa: infotour.ro

Comentariu