așa cum am mai scris eu undeva, noi ar trebui cu un ochi să r?dem și cu unul să plângem...
performanța lui Adi Crișan este remarcabilă și nu putem să nu fim mîndri de ea, pentru că e român de-al nostru. cu toate astea, e trist că trebuie să facă aceste „minuni de vitejie” prin alte țări și nu aici...
cât despre acele „clasamente”, nu cred că sunt greșit făcute. dacă vreți să considerați ceva ca fiind greșeală, atunci ar trebui să vorbiți despre cluburile la care joacă acești sportivi... cum adică „Adrian Crișan (CSM Bistrița)”...??? păi Bistrița se află în landul Bremen, domnilor de la Federație?
cum adică „Bernadette Szocs (CSM Bistrița)”...??? păi nu demult am văzut-o într-o sală din Franța, alături de Vali Borza, înainte de tristul eveniment...
?mi pare rău că trebuie să repet: dacă ne mîndrim cu sportivii pe care-i avem, ar trebui să facem mai mult ca să-i ținem lângă noi... (nu noi suporterii bineînțeles)
bine că organizăm „Vanghelioane” și împărțim „sarmale electorale”... pentru astea există mereu „fonduri”. dar ca să dezvoltăm un centru în România în care să se antreneze și să joace cel puțin primii 10 (5 fete și 5 băieți) sportivi români, la standarde occidentale (și, de ce nu, să înscriem și un club în competițiile europene), pentru asta nu sunt fonduri... bine că sunt fonduri ca să aibă parlamentarii laptopuri și piscină în casa poporului... i-a întrebat cineva vreodată ce performanțe fac?!?
