bineînțeles că roboții sunt utili și necesari mai ales. un antrenor bun sau chiar foarte bun ?ți va arăta toate tainele jocului până la cele mai mici detalii, chiar și cum să ții degetul mic de la m?nă, dacă el crede că asta e important. dar niciodată acesta nu va avea chef să ?ți returneze ție 1000 de mingi pe zi, pentru că e și el om
și aici intervine dragul de robot. după ce ai băgat ca minerii la o mișcare chiar și 10000 de lovituri și vede și antrenorul „pe viu” că-ți iese mișcarea respectivă, va trece și el mai liniștit la mișcarea următoare.
e ca și la matematică. profesorul care-ți dă meditații ?ți explică teoremele, ?ți arată vreo 3 exemple cum să le aplici, dar mai departe te duci tu frumos acasă și „balotezi” 100-200 de exerciții pe zi. așa ?ți „intră în s?nge” algoritmul cutare și începi să-l „vezi” chiar imediat după ce citești doar exercițiul. la fel cum ?ți intră în s?nge și poziția ideală a m?inii la un capac pe topspin de exemplu. peste 2 zile poate și proful de mate liniștit să ?ți arate teorema următoare.
nu știu dacă în cazul ăsta se poate pune problema în termenii raportului preț/performanță. pentru că chestiunea e mult prea „tehnică”. mai degrabă există o corelație direct proporțională, în sensul că un robot va fi din ce în ce mai scump pe măsură ce operațiile pe care le poate face sunt mai numeroase sau chiar mai „fine”. iar în cazul roboților de tenis performanța e din start foarte bine specificată: se arată clar în fișa tehnică ce operații face robotul respectiv.
există roboți foarte simpli, care doar aruncă mingile la intervale stabilite de timp către aceeași poziție. bineînțeles că aceștia vor fi cei mai ieftini. apoi sunt tot felul de variațiuni. iar în funcție de numărul și varietatea modurilor în care trimit mingea, producătorii sau distribuitorii de roboți vor crește proporțional și prețul lor.
am văzut roboți între 2500-3000 EUR care aveau 2 capete (mingea e aruncată alternativ din 2 „suflătoare” către jucător, atât spre forehand, cât și spre rever) și bineînțeles că fiecare poate fi programat pentru alt tip de lovitură. astfel, omul care se antrenează poate la un moment dat chiar în interval mai mic de 2 secunde să pună capac la o minge care vine liftată pe rever după care imediat să execute topspin cu forehandul pe o minge care vine de la robot foarte tăiată. iar mingile astea vin din 2 părți. roboții de genul ăsta pot antrena chiar și o echipă de dublu! cam asta cred eu că ar fi toată chestiunea raportului performanță/preț.
nu au nici un fel de inteligență roboții de tenis. ei doar aruncă mingile după un program stabilit dinainte. programul poate fi simplu sau sofisticat. și îl stabilește antrenorul sau chiar cel care se antrenează.
reclama aceea cu robotul KUKA și Timo Bohl e un trucaj ieftin. e făcută ca să fure ochii. nu se poate face un program „inteligent” care să-i permită robotului să ia singur decizii, cum se întâmplă în reclama aceea. sunt prea multe variabile care nu pot fi cuantificate. la șah e altceva. acolo numărul opțiunilor e limitat și ele pot fi calculate cu precizie. un robot de șah poate avea în memorie absolut toate mutările posibile, pentru simplul motiv că acestea sunt finite ca număr. și nici măcar robotul de șah nu e „inteligent”, ci doar lasă impresia asta. el nu face altceva decât să aleagă în orice moment mutarea cea mai bună. memoria umană nu poate să-și reamintească toate mutările posibile și de aceea uneori declarăm sus și tare că robotul de șah e mai inteligent decât noi, pentru că el are o memorie exclusiv mecanică și găsește mereu mutarea potrivită.
robotul de tenis nici măcar atât nu poate face, pentru că el e construit mecanic, iar programul lui nu-i spune care decizie e bună la un moment dat, ci doar cum să arunce mingea (viteză, înclinație, direcție, ce fel de rotație să-i dea, etc.). toate astea sunt date de construcția lui, nu de vreo inteligență.
