Poetul nostru Adimucu il venera ... Sigur va avea un loc de cinste in Cartea Amaturului.
?mi pare foarte rău...
chiar azi am scris despre el ceva la altă temă aici pe forum și abia acum am intrat aici. aveam un vis să-l văd la masă față-n față cu Andrei Tomică, chiar și într-o poză măcar... credeam că nu va dispărea niciodată, cel puțin din AmaTur.
bineînțeles că are un loc în carte, și încă de multă vreme deja... îmi pare rău că nu-mi pot duce visul la capăt...cred c-aș fi schimbat coperta cărții imediat dacă aveam poza respectivă.
Când alții strănepoții ?i strâng în jurul sobei,
Odihna, sănătatea, le prețuiesc mai mult,
Unul se mai av?ntă și-acum în competiții
Și lasă să-l cuprindă al sportului „tumult”.
Ca să-l cunoască lumea, ar trebui o carte,
Dar eu, „nepriceputul”, am scris doar un „catren”...
Aș vrea să-l văd în sală mulți ani de-acu’-nainte.
...Respect și viață lungă...Sinescu Eugen!
?mi cer scuze dacă urările mele de bine nu s-au ?mplinit. Versurile astea le-am scris când am aflat că de fapt domnul Sinescu ?mplinise 80 de ani și tocmai jucase la un turneu. Nu contează dacă cifrele au fost puțin greșite.
De acum încolo, Dumnezeu nu se va mai plictisi în rai. Va avea în domnul Eugen Sinescu un partener redutabil, dar și agreabil, la tenis de masă....
Dacă tot am început în contextul ăsta, îmi permit să copiez aici și o secțiune din carte unde este vorba chiar despre drumul pe care l-a avut domnul Sinescu (și alții din „categoria” lui de vârstă) și ar fi fost fost frumos să îl continue, ca să înțelegeți că n-am scris doar versuri în cartea aia.
E vorba chiar despre prima mea poezie, care se numește „PING PONG”. Există pe forum la tema „balada amaturistului”.
Iată ce am scris legat de asta în al doilea capitol al cărții:
******************************************************************************************************************
Am observat că pasiunea asta poate să ?nsoțească omul multă vreme. Există oameni în Amatur care mai cochetează cu „efectul lateral” și „mișcările fine ale încheieturii” într-o vreme când alții caută tratamente miraculoase ca să mai poată merge fără baston.
Pentru ei am o admirație deosebită. Poezia asta le-o dedic în special lor. Vor putea să-și amintească (sper cu plăcere ) cum a început la ei pasiunea pentru ping-pong și cum au evoluat ca „amatur-iști”.
Și cred că nu greșesc când spun că ei sunt cei care au trecut deja prin toate „etapele” acestei „vieți” , așa cum sunt descrise ele în poezia mea. Poate că pe ei ar trebui să-i întrebăm de fiecare dată când avem dubii cu privire la pasiunea și zbuciumul care ?nsoțesc această „călătorie nesf?rșită prin lumea amatorismului”. „Familia” AmaTur ?i cinstește și pe acești membri ai săi. Nu-i lasă nicicum să părăsească sălile de sport, ci le oferă câte un turneu doar pentru ei în fiecare an.
- - - Actualizat - - -
- - - Actualizat - - -
Privind această fotografie, mulți dintre noi am fi tentați să ne g?ndim la un „final”. Un sf?rșit de competiție cu niște premii și un podium, niște oameni cu părul mai mult gri decât în alte culori… Dar ei nu se gîndesc la așa ceva.
PENTRU EI ĂSTA NU E UN SF?RȘIT. SE VOR TREZI S?MBĂTA VIITOARE DIN NOU CA SĂ PORNEASCĂ SPRE ALTĂ SALĂ DE SPORT.
Iar citind finalul acestei poezii, sper ca ei să-și mai dorească mulți ani de acum încolo să adoarmă liniștiți, vis?nd la albul unei mingi de celuloid…!
******************************************************************************************************************
Ce-am scris acolo cu litere mari e valabil începând de acum în special pentru un AMATURIST care chiar se va trezi în fiecare dimineață ca să pornească spre sala de sport unde va juca tenis de masă cu Dumnezeu. Iar Dumnezeu ar face bine să se antreneze, pentru că domnul Sinescu nu e obosit deloc.