Psihologie sportivă
- Autor subiect Kralizec
- Dată creare
[h=1]TEAMA DE A PIERDE MECIUL, COȘMARUL SPORTIVILOR (I)[/h]Ce ?nseamnă ”mi-e teamă să nu pierd”? De ce atunci când ai avantaj, inima și mintea o iau razna, pulsul se ridică, mintea se încețoșează, mușchii se blochează și performanța scade? Când ?i întreb pe sportivi care sunt lucrurile pe care le pot pierde într-un meci și cât de mult le pasă să nu piardă acele lucruri, aceștia îmi pun la nivel de egalitate meciul, setul sau punctele importante cu energia sa, fericirea, motivația și mai ales, încrederea. Pentru a pierde ceva, e nevoie ca acel lucru să fie deja al tău. Cum meciul, setul și punctele nu sunt ale tale, deoarece nu le-ai avut înainte de meci, nu poți să le pierzi, dar poți să le câștigi. în acest sens, spuneam că opusul victoriei nu este ”am pierdut” ci mai degrabă, ”nu am câștigat ?NCĂ”. Am subliniat ”încă” deoarece suntem într-un proces continuu de creștere și autodepășire. Așadar, am totul de câștigat și nu am nimic de pierdut.
Argumentul rămâne puțin descoperit și neacceptat din punct de vedere emoțional, cu toate că din punct de vedere rațional, acest argument nu are nicio scăpare. Dar deoarece, înainte de a fi ființe raționale, suntem ființe emoționale și deoarece viteza de procesare a informațiilor la nivel emoțional depășește viteza de procesare a informațiilor la nivel rațional, consider că sportivul trebuie să primească un argument pe care îl poate accepta la nivel emoțional. în ziua competiției, fiecare sportiv are un nivel mai mare sau mai mic de energie fizică, mentală și emoțională pe care îl investește în vederea reușitei sale pe tot parcursul jocului. Această energie fluctuează în funcție de percepția subiectivă a șansei de reușită. Această energie, spuneam poate fi pierdută dacă ?ți este teamă să nu pierzi meciul, fiind preocupat de fiecare punct prin prisma înfrângerii sau a greșelii.
Ce ?nseamnă să ?ți pierzi energia, motivația, încrederea sau fericirea în sport?
Să ne imaginăm o ieșire la tablă la ora unui profesor care ne displace și să presupunem că greșim. Ce ar spune acest profesor despre noi sau despre greșeala noastră? Probabil, din moment ce ne displace, acesta are o reputație proastă, el ne-ar critica, și ne-am simți judecați și umiliți. în consecință, poate că la început am încerca din răsputeri să ne convingem că e doar o greșeală și că putem să o depășim, dar cu siguranță, acest profesor nu ar avea disponibilitatea de a ne accepta, de a se oferi să ne ajute să depășim momentul prost împreună. Ca atare, am abandona greșeala la tablă, ne-am critica și am spune, ”asta este, n-ai ce să-i faci!”. Mai devreme sau mai târziu, vei merge cu silă la orele respective, și simpla amintire a numelui acelui profesor, ?ți va trezi o stare de spirit negativă. Nu vei aprofunda nici materia, nici relația cu profesorul respectiv.
Să ne imaginăm acum, ieșirea la tablă la ora unui profesor pe care îl apreciem. Să ne imaginăm că ne întreabă ceva și nu știm răspunsul. De data aceasta, acest profesor este pasionat de materia sa, dar mai ales, este pasionat de elevi și este foarte dedicat fiecărui elev în parte. Va judeca el greșeala elevului? Ne va critica? Va ignora greșeala și ne-ar da note ”pe ochi frumoși”? Nu. Acest profesor, care ne iubește necondiționat, va observa greșeala, dar mai presus de toate, va încerca să ne ajute să o înțelegem pentru a ?nvăța din ea. Se va lupta să se convingă că am înțeles materia sa, că putem ?nvăța, iar dacă nu am reușit să ?nvățăm, va încerca să înțeleagă de ce nu am reușit să ?nvățăm și ce poate să facă mai mult pentru a remedia situația. Tot acest demers este realizat din dorința de progres, cu o focalizare pe elev, pe nevoile lui și acceptarea necondiționată a elevului.
într-un asemenea context, al acceptării necondiționate, greșeala nu spune despre tine că ești slab, ci ?ți oferă o informație prețioasă: te ?nvață să fii mai bun. în acest context al acceptării de sine necondiționată, cine ar abandona greșeala, cine ar ignora-o dacă ai ști că în acea greșeală se găsește cheia progresului tău.
sursa: pipetafotbalului.com
Argumentul rămâne puțin descoperit și neacceptat din punct de vedere emoțional, cu toate că din punct de vedere rațional, acest argument nu are nicio scăpare. Dar deoarece, înainte de a fi ființe raționale, suntem ființe emoționale și deoarece viteza de procesare a informațiilor la nivel emoțional depășește viteza de procesare a informațiilor la nivel rațional, consider că sportivul trebuie să primească un argument pe care îl poate accepta la nivel emoțional. în ziua competiției, fiecare sportiv are un nivel mai mare sau mai mic de energie fizică, mentală și emoțională pe care îl investește în vederea reușitei sale pe tot parcursul jocului. Această energie fluctuează în funcție de percepția subiectivă a șansei de reușită. Această energie, spuneam poate fi pierdută dacă ?ți este teamă să nu pierzi meciul, fiind preocupat de fiecare punct prin prisma înfrângerii sau a greșelii.
Ce ?nseamnă să ?ți pierzi energia, motivația, încrederea sau fericirea în sport?
Să ne imaginăm o ieșire la tablă la ora unui profesor care ne displace și să presupunem că greșim. Ce ar spune acest profesor despre noi sau despre greșeala noastră? Probabil, din moment ce ne displace, acesta are o reputație proastă, el ne-ar critica, și ne-am simți judecați și umiliți. în consecință, poate că la început am încerca din răsputeri să ne convingem că e doar o greșeală și că putem să o depășim, dar cu siguranță, acest profesor nu ar avea disponibilitatea de a ne accepta, de a se oferi să ne ajute să depășim momentul prost împreună. Ca atare, am abandona greșeala la tablă, ne-am critica și am spune, ”asta este, n-ai ce să-i faci!”. Mai devreme sau mai târziu, vei merge cu silă la orele respective, și simpla amintire a numelui acelui profesor, ?ți va trezi o stare de spirit negativă. Nu vei aprofunda nici materia, nici relația cu profesorul respectiv.
Să ne imaginăm acum, ieșirea la tablă la ora unui profesor pe care îl apreciem. Să ne imaginăm că ne întreabă ceva și nu știm răspunsul. De data aceasta, acest profesor este pasionat de materia sa, dar mai ales, este pasionat de elevi și este foarte dedicat fiecărui elev în parte. Va judeca el greșeala elevului? Ne va critica? Va ignora greșeala și ne-ar da note ”pe ochi frumoși”? Nu. Acest profesor, care ne iubește necondiționat, va observa greșeala, dar mai presus de toate, va încerca să ne ajute să o înțelegem pentru a ?nvăța din ea. Se va lupta să se convingă că am înțeles materia sa, că putem ?nvăța, iar dacă nu am reușit să ?nvățăm, va încerca să înțeleagă de ce nu am reușit să ?nvățăm și ce poate să facă mai mult pentru a remedia situația. Tot acest demers este realizat din dorința de progres, cu o focalizare pe elev, pe nevoile lui și acceptarea necondiționată a elevului.
într-un asemenea context, al acceptării necondiționate, greșeala nu spune despre tine că ești slab, ci ?ți oferă o informație prețioasă: te ?nvață să fii mai bun. în acest context al acceptării de sine necondiționată, cine ar abandona greșeala, cine ar ignora-o dacă ai ști că în acea greșeală se găsește cheia progresului tău.
sursa: pipetafotbalului.com
TEAMA DE A PIERDE MECIUL, COȘMARUL SPORTIVILOR (II)
Când un sportiv greșește sau pierde o competiție sportivă, acesta interpretează acea situație fie precum profesorul critic, neiubitor, rece și distant; fie precum profesorul care îl iubește și îl acceptă pe sportiv necondiționat. Prin prisma iubirii condiționate, greșeala sau înfrângerea ar spune despre tine că ești slab, că ești incompetent, că ești inferior. Prin prisma iubirii necondiționate, greșeala sau înfrângerea, ar spune despre tine că ai ajuns la o anumită limită iar prin acceptarea și observarea atentă a acelei limite, începe progresul.
?n contextul greșelii și a înfrângerii (demonii imaginari – coșmarul de moarte a sportivilor), în funcție de acceptarea de sine condiționată sau necondiționată, se formează o mentalitate sensibilă sau o mentalitate puternică și competitivă. Teama de a greși, sau teama de înfrângere reprezintă neacceptarea limitelor personale, faptul că în greșeală sau în înfrângere găsesc ”imperfecțiunile pe care nu le pot accepta”, imperfecțiuni care condiționează felul în care mă privesc, mă accept și mă iubesc.
?n ceea ce privește acceptarea necondiționată de sine, în contextul greșelii și a înfrângerii, sportivul este puternic din punct de vedere mental, el are tăria de a vedea în greșeală sau înfrângerea sa, informația deosebit de prețioasă, lecția unică, negăsită în victorii, ci doar în situațiile de acest gen, care îl vor ridica la un nivel superior. Acceptarea necondiționată de sine este precum ”plasa de siguranță” a experților de la circ, plasă care ?i permite confortul de a lua cele mai curajoase decizii, deoarece o simplă ezitare nu se soldează decât cu o ratare nefericită fără a-i pune acestuia viața în pericol. Așadar, fără o acceptare necondiționată a sinelui, nu poți clădi o încredere solidă, consistentă și de durată a sportivului. Pe acest fond, ca urmare a depășirii și ?nvățării de pe urma greșelilor și a înfrângerilor, experiența sportivului este amplificată și viteza de atingere a potențialului sportiv devine mult mai ridicată.
Așadar, iubește-te necondiționat. Dă tot timpul ce ai mai bun din tine, depășește-ți limitele. La limitele tale, vei experimenta greșeala și progresul. Capul sus, fii demn, perseverează, cu fiecare nouă încercare și greșeală (dacă o analizezi atent) vei progresa și te vei apropia de cel mai bun nivel al tău.
Poți pierde ceva? Nu meciul. îl poți câștiga, dar opusul câștigului, este NU ?NCĂ. Poți pierde fericire, energie, motivație, încredere? Nu în contextul acceptării și iubirii de sine necondiționate. Dar în contextul iubirii și acceptării de sine condiționate, poți pierde atât ceea ce ai (încrederea, fericirea), cât și ceea ce ai impresia că ai (meciul). Du-te și greșește! Repetă! ?nvață! Continuă!
Fii cel mai bun!
sursa: pipetafotbalului.com
Când un sportiv greșește sau pierde o competiție sportivă, acesta interpretează acea situație fie precum profesorul critic, neiubitor, rece și distant; fie precum profesorul care îl iubește și îl acceptă pe sportiv necondiționat. Prin prisma iubirii condiționate, greșeala sau înfrângerea ar spune despre tine că ești slab, că ești incompetent, că ești inferior. Prin prisma iubirii necondiționate, greșeala sau înfrângerea, ar spune despre tine că ai ajuns la o anumită limită iar prin acceptarea și observarea atentă a acelei limite, începe progresul.
?n contextul greșelii și a înfrângerii (demonii imaginari – coșmarul de moarte a sportivilor), în funcție de acceptarea de sine condiționată sau necondiționată, se formează o mentalitate sensibilă sau o mentalitate puternică și competitivă. Teama de a greși, sau teama de înfrângere reprezintă neacceptarea limitelor personale, faptul că în greșeală sau în înfrângere găsesc ”imperfecțiunile pe care nu le pot accepta”, imperfecțiuni care condiționează felul în care mă privesc, mă accept și mă iubesc.
?n ceea ce privește acceptarea necondiționată de sine, în contextul greșelii și a înfrângerii, sportivul este puternic din punct de vedere mental, el are tăria de a vedea în greșeală sau înfrângerea sa, informația deosebit de prețioasă, lecția unică, negăsită în victorii, ci doar în situațiile de acest gen, care îl vor ridica la un nivel superior. Acceptarea necondiționată de sine este precum ”plasa de siguranță” a experților de la circ, plasă care ?i permite confortul de a lua cele mai curajoase decizii, deoarece o simplă ezitare nu se soldează decât cu o ratare nefericită fără a-i pune acestuia viața în pericol. Așadar, fără o acceptare necondiționată a sinelui, nu poți clădi o încredere solidă, consistentă și de durată a sportivului. Pe acest fond, ca urmare a depășirii și ?nvățării de pe urma greșelilor și a înfrângerilor, experiența sportivului este amplificată și viteza de atingere a potențialului sportiv devine mult mai ridicată.
Așadar, iubește-te necondiționat. Dă tot timpul ce ai mai bun din tine, depășește-ți limitele. La limitele tale, vei experimenta greșeala și progresul. Capul sus, fii demn, perseverează, cu fiecare nouă încercare și greșeală (dacă o analizezi atent) vei progresa și te vei apropia de cel mai bun nivel al tău.
Poți pierde ceva? Nu meciul. îl poți câștiga, dar opusul câștigului, este NU ?NCĂ. Poți pierde fericire, energie, motivație, încredere? Nu în contextul acceptării și iubirii de sine necondiționate. Dar în contextul iubirii și acceptării de sine condiționate, poți pierde atât ceea ce ai (încrederea, fericirea), cât și ceea ce ai impresia că ai (meciul). Du-te și greșește! Repetă! ?nvață! Continuă!
Fii cel mai bun!
sursa: pipetafotbalului.com
ff interesant subiectul!
mai exista o expresie in oglinda, in tenisul de masa: "i-a fost frica sa castige"!
vorbesti despre o altfel de perceptie asupra "esecului", ca la victorie e clar pentru toti!
)))iti dau exemplul meu: la inceput, adesea, simteam o parere de rau si deveneam f autocritic cand pierdeam. cu timpul insa, am ajuns sa iau infrangerile ca lectii din care am de invatat si sa-mi spun ca atat am putut sa joc, dar data viitoare va fi mai bine. psihologia scorului e grea si fiecare reactioneaza diferit. unii se motiveaza f bine, pe cand altii mai putin. de pilda, eu am ajuns sa-mi fie frica cand am 2-0, pentru au fost dati cand n-am stiut sa gestionez acest avantaj si am ajuns sa pierd. incerc "iubindu-ma" sa vad cum sa fac, mental, sa nu ma mai relaxez dupa 2-0...si sa castig!
”GREȘEALA” ȘI ”REUȘITA”, CEI DOI ANTRENORI DIN ECHIPA TA (I)
Când un sportiv greșește una sau mai multe mingi, ceva în interiorul lui se fr?nge. ?i vezi frica, nervozitatea, rușinea, vinovăția, ezitarea, reacții emoționale și comportamentale diferite, dar toate având o coloratură negativă.
Când același sportiv reușește una sau mai multe mingi, reacțiile sale emoționale și comportamentale trec pe spectrul pozitiv: are capul sus, privirea senină, umerii drepți și ridicați, este plin de încredere, i se citește pe față satisfacția, trăiește sentimente de eficacitate și ?mplinire.
De cele mai multe ori, observ însă, că sportivii sunt prinși într-o logică irațională: Situațiile ?i definesc reacțiile. Adică, o situație neplăcută ?i determină reacții negative, iar situația plăcută ?i determină reacții pozitive. Deoarece greșeala sau înfrângerea sunt situații neplăcute, majoritatea vor experimenta reacții emoționale și comportamentale neplăcute.
Vicktor Frankl, psihiatru austriac, avea însă o altă paradigmă. Nu situația ne definește reacția, ci noi definim situația ca fiind bună sau rea. El spunea că între un stimul (situație sau g?nd) și reacția noastră există un spațiu. în acel spațiu se află răspunsul nostru pentru progres și libertate.
Așadar, să presupunem că greșesc o minge (situație neplăcută). Din moment ce nu totdeauna mă supăr și nu toți sportivii se supără când greșesc o minge, ?nseamnă că nu situația este cea care îmi determină reacția, ci EU, g?ndirea mea, așteptările mele care se bazează pe un anumit sistem de valori îmi determină reacția. Deci, situația neplăcută trece printr-un proces de interpretare, pe baza propriilor valori, credințe și convingeri personale și în funcție de aceste valori și convingeri personale voi experimenta reacții plăcute sau neplăcute, adaptative sau dezadaptative.
Să presupunem că Greșeala și Reușita sunt două ființe umane. Cum le-ai descrie? Să presupunem că sunt noii colegi de echipă. Cei cu care lucrez îmi descriu Greșeala ca fiind un coleg sărac, murdar, fără calități deosebite, prezența ta în preajma sa nu ?ți aduce niciun beneficiu social. Colegii care te văd asociat cu Greșeala încep să r?dă de tine și te marginalizează. Reușita este o persoană cu calități deosebite, este un coleg bogat, talentat, cu calități deosebite și prezența ta în preajma ei ?ți aduce doar beneficii sociale. Problema noastră nu este greșeala sau reușita, ci felul în care percepem și valorizăm greșeala și reușita. Haideți să ?i dăm Greșelii calitățile pe care i le dăm Reușitei. Haideți să ne imaginăm că Greșeala este cel mai bun antrenor din lume, că știe tot ce nu merge, știe de ce nu merge, știe tot ceea ce e greșit, este expert în arta greșelii și poate să ne ?nvețe foarte multe lucruri noi. Nu facem altceva decât să vedem în greșeală o altă VALOARE. Valoarea de a ?nvăța, valoarea prin care ne supunem cu modestie unui proces al progresului. Michael Jordan avea această modalitate de abordare a situațiilor. El este cel care a afirmat ”am greșit de nenumărate ori, așa am ?nvățat să fiu cel mai bun”.
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Ioan Popoviciu
Când un sportiv greșește una sau mai multe mingi, ceva în interiorul lui se fr?nge. ?i vezi frica, nervozitatea, rușinea, vinovăția, ezitarea, reacții emoționale și comportamentale diferite, dar toate având o coloratură negativă.
Când același sportiv reușește una sau mai multe mingi, reacțiile sale emoționale și comportamentale trec pe spectrul pozitiv: are capul sus, privirea senină, umerii drepți și ridicați, este plin de încredere, i se citește pe față satisfacția, trăiește sentimente de eficacitate și ?mplinire.
De cele mai multe ori, observ însă, că sportivii sunt prinși într-o logică irațională: Situațiile ?i definesc reacțiile. Adică, o situație neplăcută ?i determină reacții negative, iar situația plăcută ?i determină reacții pozitive. Deoarece greșeala sau înfrângerea sunt situații neplăcute, majoritatea vor experimenta reacții emoționale și comportamentale neplăcute.
Vicktor Frankl, psihiatru austriac, avea însă o altă paradigmă. Nu situația ne definește reacția, ci noi definim situația ca fiind bună sau rea. El spunea că între un stimul (situație sau g?nd) și reacția noastră există un spațiu. în acel spațiu se află răspunsul nostru pentru progres și libertate.
Așadar, să presupunem că greșesc o minge (situație neplăcută). Din moment ce nu totdeauna mă supăr și nu toți sportivii se supără când greșesc o minge, ?nseamnă că nu situația este cea care îmi determină reacția, ci EU, g?ndirea mea, așteptările mele care se bazează pe un anumit sistem de valori îmi determină reacția. Deci, situația neplăcută trece printr-un proces de interpretare, pe baza propriilor valori, credințe și convingeri personale și în funcție de aceste valori și convingeri personale voi experimenta reacții plăcute sau neplăcute, adaptative sau dezadaptative.
Să presupunem că Greșeala și Reușita sunt două ființe umane. Cum le-ai descrie? Să presupunem că sunt noii colegi de echipă. Cei cu care lucrez îmi descriu Greșeala ca fiind un coleg sărac, murdar, fără calități deosebite, prezența ta în preajma sa nu ?ți aduce niciun beneficiu social. Colegii care te văd asociat cu Greșeala încep să r?dă de tine și te marginalizează. Reușita este o persoană cu calități deosebite, este un coleg bogat, talentat, cu calități deosebite și prezența ta în preajma ei ?ți aduce doar beneficii sociale. Problema noastră nu este greșeala sau reușita, ci felul în care percepem și valorizăm greșeala și reușita. Haideți să ?i dăm Greșelii calitățile pe care i le dăm Reușitei. Haideți să ne imaginăm că Greșeala este cel mai bun antrenor din lume, că știe tot ce nu merge, știe de ce nu merge, știe tot ceea ce e greșit, este expert în arta greșelii și poate să ne ?nvețe foarte multe lucruri noi. Nu facem altceva decât să vedem în greșeală o altă VALOARE. Valoarea de a ?nvăța, valoarea prin care ne supunem cu modestie unui proces al progresului. Michael Jordan avea această modalitate de abordare a situațiilor. El este cel care a afirmat ”am greșit de nenumărate ori, așa am ?nvățat să fiu cel mai bun”.
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Ioan Popoviciu
?GREȘEALA? ȘI ?REUȘITA?, CEI DOI ANTRENORI DIN ECHIPA TA (II)
Să mergem puțin mai departe cu imaginația și să proiectăm câteva mingi greșite. încearcă să vezi greșeala prin prisma valorilor progresului și a ?nvățării continue. Dintr-o dată, Greșeala te strigă și ?ți spune: ?Hei tu, Sergiu. Sunt eu, ultima ta greșeală! Vrei să vorbești cu mine?" Având valori corecte, văz?nd în greșeală o oportunitate de progres, vei zice, ?Da, vreau să vorbim?. Problema pe care o au sportivii atunci când greșesc este că o văd negativ, se enervează, se judecă, nu o acceptă și pun întrebarea greșit: ?De ce greșesc?? Felul în care ai formulat întrebarea, te face să te uiți la Greșeală în mod negativ, o marginalizezi, o critici și te critici. Formularea corectă a întrebării este: ?Ce pot să fac mai bine? Ce pot să corectez? Unde îmi este atenția? Pe ce mă focalizez?" Ce valorizez mai mult, disciplina (focusul pe ceea ce controlez ca să produc efecte în ceea ce influențez) sau pe efect (lovitură și rezultatul ei)? Când ești dispus să vorbești cu Greșeala având o atitudine deschisă, modestă, descoperi treptat secretul lui Michael Jordan și anume că ești antrenabil și antrenat de cel mai bun antrenor din lume, și așa devii cel mai bun.
Acum știind că ai cel mai bun antrenor din lume, că ori de câte ori greșești, acesta este lângă tine și te ?nvață într-un mod pozitiv, oferindu-ți încredere, acceptare necondiționată, nu-i așa că nu ți-e teamă să greșești? Nu-i așa că vrei să încerci tot mai mult axa progresului și să ?mpingi limitele pentru progres? Cineva spunea, ?dacă vrei să reușești, dublează rata greșelilor?. La asta se referea, Michael Jordan. Privește în greșeală valoarea progresului, a lecțiilor peste care ai chiulit, pe care le desconsiderai doar pentru că nu-ți plăceau, nu-ți aduceau faimă și ?ți plăceau doar lecțiile Reușitei. Uite cum, doar schimb?nd valoarea, semnificația pe care i-o atribuim Greșelii, putem să ne ?mprietenim cu ea, să ne lăsăm antrenabili și nu vom mai experimenta, treptat, teama de a greși. Vom fi curajoși în a explora necunoscutul limitelor noastre. Vom fi gata să ?nvățăm nu doar din Reușită, ceea ce prea puțini o fac și pe asta, ci mai ales din Greșeli. Fii modest precum un campion!
Bafta și ?mental toughness?!
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Ioan Popoviciu
Să mergem puțin mai departe cu imaginația și să proiectăm câteva mingi greșite. încearcă să vezi greșeala prin prisma valorilor progresului și a ?nvățării continue. Dintr-o dată, Greșeala te strigă și ?ți spune: ?Hei tu, Sergiu. Sunt eu, ultima ta greșeală! Vrei să vorbești cu mine?" Având valori corecte, văz?nd în greșeală o oportunitate de progres, vei zice, ?Da, vreau să vorbim?. Problema pe care o au sportivii atunci când greșesc este că o văd negativ, se enervează, se judecă, nu o acceptă și pun întrebarea greșit: ?De ce greșesc?? Felul în care ai formulat întrebarea, te face să te uiți la Greșeală în mod negativ, o marginalizezi, o critici și te critici. Formularea corectă a întrebării este: ?Ce pot să fac mai bine? Ce pot să corectez? Unde îmi este atenția? Pe ce mă focalizez?" Ce valorizez mai mult, disciplina (focusul pe ceea ce controlez ca să produc efecte în ceea ce influențez) sau pe efect (lovitură și rezultatul ei)? Când ești dispus să vorbești cu Greșeala având o atitudine deschisă, modestă, descoperi treptat secretul lui Michael Jordan și anume că ești antrenabil și antrenat de cel mai bun antrenor din lume, și așa devii cel mai bun.
Acum știind că ai cel mai bun antrenor din lume, că ori de câte ori greșești, acesta este lângă tine și te ?nvață într-un mod pozitiv, oferindu-ți încredere, acceptare necondiționată, nu-i așa că nu ți-e teamă să greșești? Nu-i așa că vrei să încerci tot mai mult axa progresului și să ?mpingi limitele pentru progres? Cineva spunea, ?dacă vrei să reușești, dublează rata greșelilor?. La asta se referea, Michael Jordan. Privește în greșeală valoarea progresului, a lecțiilor peste care ai chiulit, pe care le desconsiderai doar pentru că nu-ți plăceau, nu-ți aduceau faimă și ?ți plăceau doar lecțiile Reușitei. Uite cum, doar schimb?nd valoarea, semnificația pe care i-o atribuim Greșelii, putem să ne ?mprietenim cu ea, să ne lăsăm antrenabili și nu vom mai experimenta, treptat, teama de a greși. Vom fi curajoși în a explora necunoscutul limitelor noastre. Vom fi gata să ?nvățăm nu doar din Reușită, ceea ce prea puțini o fac și pe asta, ci mai ales din Greșeli. Fii modest precum un campion!
Bafta și ?mental toughness?!
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Ioan Popoviciu
PRINCIPIUL PRESIUNII
Toți ochii sunt ațintiți asupra ta. Valuri reci ?ți străbat întreg corpul. Palmele ?ți sunt transpirate. Pulsul a luat-o razna, dar încerci să ții totul sub control. Vei reuși să executi perfect lovitura și în delirul publicului să simți că ești cu adevărat glorios. Și… și… ratezi. Colaps. Degringoladă. Ai vrea să fugi din tine ?nsuți. Vrei să ?ngenunchezi, dar trebuie să răm?i în picioare. Nimeni nu pune pauză ca tu să jelești. Jocul continuă. Adversarul speculeaza momentul tău de slăbiciune și parcă mușcă din tine. Ultimul strop de energie ?ți este blocat de av?ntul lui flăm?nd de victorie. Mintea se încețoșează. Blocajul este inevitabil. Pare că ai intrat într-un tunel în care vidul te conduce către singura ieșire posibilă în acest moment – EȘECUL.
Ce s-a întâmplat? Unde am greșit? Cum depășesc blocajul?
Dacă se repetă?
Nu sunt bun de nimic!
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările cu care se confruntă un performer în momentul în care pierde. Eșecul în joc dă primele semnale la nivel mental (ineficiența în a gestiona gîndurile negative, dificultăți de atenție, focus deficitar, etc), care suprapuse peste un antrenament emoțional absent, duc la reacțiile corporale de rigiditate, tremur, inevitabil apărând astfel greșeala și execuția ratată. Ignorarea reacțiilor psihologice doar sub pretextul ca "sportivul știe ce are de făcut", duce la sabotarea pregătirii fizice și la imposibilitatea utilizării resurselor și abilităților corespunzătoare. Sub presiunea vitezei de reacție și a timpului, sportivul nu poate gestiona stările emoționale pe care le ?ntâmpină, decât dacă acestea au fost anterior abordate prin tehnici de antrenament mental. Este imposibil să dai piept cu ceva ce nu cunoști și nu poți controla, simultan cu momentul în care toată energia și concentrarea trebuie să vizeze execuția. Erorile de execuție provin tocmai din faptul că planurile interferează, iar subiectul este copleșit de reacții pe care nu le poate controla simultan. Unul dintre motivele din cauza cărora sportivul nu face față v?rfurilor de tensiune și presiune asupra sa este că nu a fost familiarizat suficient cu acestea. în mentalitatea unor sportivi există ideea că în antrenament trebuie să economiseasca energie pentru a putea da totul în competiție. Unul dintre îndemnurile care ne rămân de la remarcabilul Muhammad Ali sugerează tocmai faptul că trebuie să "s?ngerezi" în antrenament pentru a nu te răni în competiție. Cum ar fi dacă, în timpul pregătirii, un halterofil ar ridica o greutate mai mică decât cea pe care o are de ridicat în competiție? Cum ar fi dacă o balerină nu s-ar ridica pe v?rfuri pentru a nu-și răni degetele înainte de spectacolul în fața publicului?
Pentru a cunoaște și integra un moment cu potențial mare de excitabilitate și anxietate este obligatoriu să îl experimentăm de cât mai multe ori. Foarte mulți dintre noi, evident și dintre sportivi, recunosc importanța g?ndirii pozitive și a evitării celei negative în diminuarea anxietății. însă nu este suficient să știi ce să eviți sau ce este bine să faci, ci ?nvățarea unei metode despre CUM poți face reprezintă diferența dintre bunicel și remarcabil. Energia, pregătirea, așteptările, ipotezele și concluziile trebuie să aibă rădăcini în același punct de forță dat de echilibrul și confortul psihologic.
?nvățarea comportamentală, cultivarea reacției sănătoase provine din expunerea la stimul, nu din evitarea acestuia. Dacă antrenamentul nu este o continuă competiție și o expunere reală la v?rfuri de tensiune, atunci a performa când contează devine o deviză goală și lipsită de sens.
Când este deci momentul de maximă presiune în sport ? TOT TIMPUL!
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Irina Anda Babău
Toți ochii sunt ațintiți asupra ta. Valuri reci ?ți străbat întreg corpul. Palmele ?ți sunt transpirate. Pulsul a luat-o razna, dar încerci să ții totul sub control. Vei reuși să executi perfect lovitura și în delirul publicului să simți că ești cu adevărat glorios. Și… și… ratezi. Colaps. Degringoladă. Ai vrea să fugi din tine ?nsuți. Vrei să ?ngenunchezi, dar trebuie să răm?i în picioare. Nimeni nu pune pauză ca tu să jelești. Jocul continuă. Adversarul speculeaza momentul tău de slăbiciune și parcă mușcă din tine. Ultimul strop de energie ?ți este blocat de av?ntul lui flăm?nd de victorie. Mintea se încețoșează. Blocajul este inevitabil. Pare că ai intrat într-un tunel în care vidul te conduce către singura ieșire posibilă în acest moment – EȘECUL.
Ce s-a întâmplat? Unde am greșit? Cum depășesc blocajul?
Dacă se repetă?
Nu sunt bun de nimic!
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările cu care se confruntă un performer în momentul în care pierde. Eșecul în joc dă primele semnale la nivel mental (ineficiența în a gestiona gîndurile negative, dificultăți de atenție, focus deficitar, etc), care suprapuse peste un antrenament emoțional absent, duc la reacțiile corporale de rigiditate, tremur, inevitabil apărând astfel greșeala și execuția ratată. Ignorarea reacțiilor psihologice doar sub pretextul ca "sportivul știe ce are de făcut", duce la sabotarea pregătirii fizice și la imposibilitatea utilizării resurselor și abilităților corespunzătoare. Sub presiunea vitezei de reacție și a timpului, sportivul nu poate gestiona stările emoționale pe care le ?ntâmpină, decât dacă acestea au fost anterior abordate prin tehnici de antrenament mental. Este imposibil să dai piept cu ceva ce nu cunoști și nu poți controla, simultan cu momentul în care toată energia și concentrarea trebuie să vizeze execuția. Erorile de execuție provin tocmai din faptul că planurile interferează, iar subiectul este copleșit de reacții pe care nu le poate controla simultan. Unul dintre motivele din cauza cărora sportivul nu face față v?rfurilor de tensiune și presiune asupra sa este că nu a fost familiarizat suficient cu acestea. în mentalitatea unor sportivi există ideea că în antrenament trebuie să economiseasca energie pentru a putea da totul în competiție. Unul dintre îndemnurile care ne rămân de la remarcabilul Muhammad Ali sugerează tocmai faptul că trebuie să "s?ngerezi" în antrenament pentru a nu te răni în competiție. Cum ar fi dacă, în timpul pregătirii, un halterofil ar ridica o greutate mai mică decât cea pe care o are de ridicat în competiție? Cum ar fi dacă o balerină nu s-ar ridica pe v?rfuri pentru a nu-și răni degetele înainte de spectacolul în fața publicului?
Pentru a cunoaște și integra un moment cu potențial mare de excitabilitate și anxietate este obligatoriu să îl experimentăm de cât mai multe ori. Foarte mulți dintre noi, evident și dintre sportivi, recunosc importanța g?ndirii pozitive și a evitării celei negative în diminuarea anxietății. însă nu este suficient să știi ce să eviți sau ce este bine să faci, ci ?nvățarea unei metode despre CUM poți face reprezintă diferența dintre bunicel și remarcabil. Energia, pregătirea, așteptările, ipotezele și concluziile trebuie să aibă rădăcini în același punct de forță dat de echilibrul și confortul psihologic.
?nvățarea comportamentală, cultivarea reacției sănătoase provine din expunerea la stimul, nu din evitarea acestuia. Dacă antrenamentul nu este o continuă competiție și o expunere reală la v?rfuri de tensiune, atunci a performa când contează devine o deviză goală și lipsită de sens.
Când este deci momentul de maximă presiune în sport ? TOT TIMPUL!
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Irina Anda Babău
MOTIVAȚIA CARE TE FACE SĂ SPUI ”POT MAI MULT... VREAU MAI MULT” (I)
Pentru a te ridica la un alt nivel, trebuie să abandonezi felul tău vechi de a fi. Schimbarea pe care și-o dorește fiecare, vine foarte greu, este incomodă și prețul pe care trebuie să-l plătim este mult prea mare pentru a-i accepta termenii de negociere. Oamenii sunt ființe dependente de obiceiuri. Noi suntem creatori și urmăritori de obiceiuri. Când facem ceva, facem pentru că suntem motivați, fiindcă avem o nevoie, sau când acestea lipsesc, fiindcă așa ne-am obișnuit. Cum spargem însă aceste obiceiuri care ne țin la un nivel inferior?
Cum se schimbă oamenii?
Psihologii consideră că nu poți schimba o persoană, dacă aceasta nu își dorește schimbarea. Am observat că anumite persoane am?nă luarea deciziei de schimbare până ajung la un punct limită de criză: diagnosticul unui medic, decizie șoc din partea echipei sale, o accidentare, pierderea unui prieten drag, o serie de înfrângeri etc. în acel punct limită de criză există un dialog interior pe care individul îl poartă cu sine: ”gata, de azi înainte nu mai fac asta!” în funcție de gravitatea suferinței emoționale sau fizice resimțite, și de memoria acesteia în conștiința sa, sportivul va respecta mai mult sau mai puțin hotăr?rea luată.
O altă cauză a schimbării este pedeapsa sau recompensa. Pentru ca pedeapsa să funcționeze, însă, trebuie să fie o condiționare permanentă între fapta pe care o vrei ”dezactivată” și pedeapsa ei. La fel, trebuie să existe o condiționare permanentă între fapta pe care o vrei ”activată” sau ”?ntărită” și recompensa ei. Problema motivației extrinseci (pedeapsă, recompensă) este că aceasta cere ?ntăritori (pedepse și recompense) la nivel tot mai ridicat. Dacă azi recompensez o acțiune pe care o doresc ?ntărită cu, să zicem 100 de euro, peste câteva zile, va trebui să plusez cu câțiva euro pentru a produce același răspuns. Principiul este valabil în orice adicție. La început, o țigară te face să te simți mai bine, apoi ai nevoie de un pachet întreg pentru a produce același efect. Principiul psihologic este următorul: cu ce atragi, cu aceea trebuie să și menții (dar la nivele superioare de intensitate).
Pasiunea este un alt factor motivațional, intrinsec, de durată mare, dar care poate fi extrem de ușor distrusă, prin experiențe negative (înfrângeri, certuri, traume) sau chiar și prin recompense pozitive. De exemplu, s-a făcut un experiment cu un grup de copii pasionați de desen, care frecventau cercul de desen din localitate. în fiecare zi petreceau câte două, trei ore desenând planșele pe care și le doreau. La un moment dat, vine un psiholog și le oferă 100 de euro pentru planșa desenată. Copiii veseli, au acceptat, și au spus: ”ce fain, 100 de euro e mai mult decât nimic, mie oricum îmi place să desenez”. P?nă aici, totul este perfect, copiii au primit un cadou în plus, dincolo de cel al investirii lor în pasiunea pentru desen. A doua zi, psihologul le oferă înainte de începerea activității următoarea provocare: ”nu mai am decât 10 euro pentru planșa voastră, cine vrea să deseneze ceva frumos?” De această dată, copiii au negociat intens cu ei înșiși, și au raționalizat cam în felul următor: ”10 euro e mai puțin decât 100, dar mai mult decât nimic, oricum mie îmi place să desenez”. După cum vedeți, motivația lor este în continuare, plăcerea de a desena, așa că au acceptat. Ai zice, că totul este în regulă, însă după aproximativ 20 de minute, primii copii au ridicat m?inile spunând că au terminat desenul și că își doresc recompensa. Primele efecte vizibile asupra comportamentului lor sunt cele legate de etica muncii, dorința de a da totul, investirea în activitatea lor cu ceea ce au ei cel mai de preț, pasiunea și dedicarea. A treia zi, psihologul revine la cercul de desen și le cere să deseneze, dar fără nici o recompensă: de data aceasta, copiii au afirmat că ”mie nu mai îmi place să desenez”! Ne trebuie doar două zile ca să distrugem o pasiune oferind recompense externe pozitive. Când avem de-a face cu pasiunea, la fel ca în sport, aceasta cere investiții motivaționale la nivele superioare, adică, dacă voi câștiga competiția, voi juca cu x sau y, dacă mă pregătesc intens, voi fi mai bun, voi reuși mai multe, etc. Banii, aprecierile, recompensele pot distrage atenția dinspre autodepășire, perfectibilitate, creștere, și apoi când rezultatele ?nt?rzie să apară, sportivul își pierde pasiunea (motivația).
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Ioan Popoviciu, psiholog sportiv
Pentru a te ridica la un alt nivel, trebuie să abandonezi felul tău vechi de a fi. Schimbarea pe care și-o dorește fiecare, vine foarte greu, este incomodă și prețul pe care trebuie să-l plătim este mult prea mare pentru a-i accepta termenii de negociere. Oamenii sunt ființe dependente de obiceiuri. Noi suntem creatori și urmăritori de obiceiuri. Când facem ceva, facem pentru că suntem motivați, fiindcă avem o nevoie, sau când acestea lipsesc, fiindcă așa ne-am obișnuit. Cum spargem însă aceste obiceiuri care ne țin la un nivel inferior?
Cum se schimbă oamenii?
Psihologii consideră că nu poți schimba o persoană, dacă aceasta nu își dorește schimbarea. Am observat că anumite persoane am?nă luarea deciziei de schimbare până ajung la un punct limită de criză: diagnosticul unui medic, decizie șoc din partea echipei sale, o accidentare, pierderea unui prieten drag, o serie de înfrângeri etc. în acel punct limită de criză există un dialog interior pe care individul îl poartă cu sine: ”gata, de azi înainte nu mai fac asta!” în funcție de gravitatea suferinței emoționale sau fizice resimțite, și de memoria acesteia în conștiința sa, sportivul va respecta mai mult sau mai puțin hotăr?rea luată.
O altă cauză a schimbării este pedeapsa sau recompensa. Pentru ca pedeapsa să funcționeze, însă, trebuie să fie o condiționare permanentă între fapta pe care o vrei ”dezactivată” și pedeapsa ei. La fel, trebuie să existe o condiționare permanentă între fapta pe care o vrei ”activată” sau ”?ntărită” și recompensa ei. Problema motivației extrinseci (pedeapsă, recompensă) este că aceasta cere ?ntăritori (pedepse și recompense) la nivel tot mai ridicat. Dacă azi recompensez o acțiune pe care o doresc ?ntărită cu, să zicem 100 de euro, peste câteva zile, va trebui să plusez cu câțiva euro pentru a produce același răspuns. Principiul este valabil în orice adicție. La început, o țigară te face să te simți mai bine, apoi ai nevoie de un pachet întreg pentru a produce același efect. Principiul psihologic este următorul: cu ce atragi, cu aceea trebuie să și menții (dar la nivele superioare de intensitate).
Pasiunea este un alt factor motivațional, intrinsec, de durată mare, dar care poate fi extrem de ușor distrusă, prin experiențe negative (înfrângeri, certuri, traume) sau chiar și prin recompense pozitive. De exemplu, s-a făcut un experiment cu un grup de copii pasionați de desen, care frecventau cercul de desen din localitate. în fiecare zi petreceau câte două, trei ore desenând planșele pe care și le doreau. La un moment dat, vine un psiholog și le oferă 100 de euro pentru planșa desenată. Copiii veseli, au acceptat, și au spus: ”ce fain, 100 de euro e mai mult decât nimic, mie oricum îmi place să desenez”. P?nă aici, totul este perfect, copiii au primit un cadou în plus, dincolo de cel al investirii lor în pasiunea pentru desen. A doua zi, psihologul le oferă înainte de începerea activității următoarea provocare: ”nu mai am decât 10 euro pentru planșa voastră, cine vrea să deseneze ceva frumos?” De această dată, copiii au negociat intens cu ei înșiși, și au raționalizat cam în felul următor: ”10 euro e mai puțin decât 100, dar mai mult decât nimic, oricum mie îmi place să desenez”. După cum vedeți, motivația lor este în continuare, plăcerea de a desena, așa că au acceptat. Ai zice, că totul este în regulă, însă după aproximativ 20 de minute, primii copii au ridicat m?inile spunând că au terminat desenul și că își doresc recompensa. Primele efecte vizibile asupra comportamentului lor sunt cele legate de etica muncii, dorința de a da totul, investirea în activitatea lor cu ceea ce au ei cel mai de preț, pasiunea și dedicarea. A treia zi, psihologul revine la cercul de desen și le cere să deseneze, dar fără nici o recompensă: de data aceasta, copiii au afirmat că ”mie nu mai îmi place să desenez”! Ne trebuie doar două zile ca să distrugem o pasiune oferind recompense externe pozitive. Când avem de-a face cu pasiunea, la fel ca în sport, aceasta cere investiții motivaționale la nivele superioare, adică, dacă voi câștiga competiția, voi juca cu x sau y, dacă mă pregătesc intens, voi fi mai bun, voi reuși mai multe, etc. Banii, aprecierile, recompensele pot distrage atenția dinspre autodepășire, perfectibilitate, creștere, și apoi când rezultatele ?nt?rzie să apară, sportivul își pierde pasiunea (motivația).
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Ioan Popoviciu, psiholog sportiv
MOTIVAȚIA CARE TE FACE SĂ SPUI ?POT MAI MULT... VREAU MAI MULT? (II)
Rolul recompenselor externe este de a ?ntări acele acțiuni care nu produc plăcere (a săpa un șanț, a te sacrifica) pentru o cauză. De aceea, dacă nu putem plusa premii tot mai mari pentru a schimba comportamentul, cred ca este necesar sa plusăm recompense care să țină de promovarea sportivului, de a-l ajuta să crească și mai mult (echipament âmbunătățit, echipa superioară, bani mai mulți pentru turnee, bani pentru recuperare și refacere etc).
Cea mai mare schimbare în viața mea a început în clasa a XI a când mi-am dat seama că viața mea nu duce nicăieri. Atunci am decis să urmez propriul sfat: ?dacă vrei ceva, sau ai ceva de făcut, fă!, nu am?na până apare cheful, energia sau momentul potrivit!? acest sfat pe care mi l-am dat, l-am urmat oricând, voiam să îmi ridic nivelul. Prin acest sfat, nu am făcut altceva decât să îmi conștientizez un principiu sau o valoare de viață după care să mă ghidez. Valorile personale sau principiile personale, la fel ca orice motivație, cu cât le folosești mai des, cu atât mai puternice devin. De exemplu cu cât folosești mai des valoarea de curaj sau hotăr?re, cu atât mai repede devii o persoană curajoasă sau hotărâtă. în felul acesta, deoarece suntem persoane care creează obiceiuri, care la rândul lor ne duc mai sus sau ne trag mai jos, este în controlul nostru să ne dăm și sa urmăm aceste sfaturi (care ascund în ele valori și principii călăuzitoare de viață).
Așadar, durerea, bucuria, pedeapsa, recompensa, nevoia, trebuința, toți acești factori produc efecte ale schimbării, dar de durată scurtă. Adevăratul factor care duce la schimbare este ancorarea ta zilnică în propriile valori și principii de viață. Oferă-ți sfaturi, spune-ți ce fel de om decizi să fii azi, ce fel de comportament dorești să repeți. Nu uita, ?excelența este un obicei? iar în ziua competiției nu te ridici la nivelul așteptărilor tale, ci te vei cobor? la nivelul obiceiurilor tale.
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Ioan Popoviciu, psiholog sportiv
Rolul recompenselor externe este de a ?ntări acele acțiuni care nu produc plăcere (a săpa un șanț, a te sacrifica) pentru o cauză. De aceea, dacă nu putem plusa premii tot mai mari pentru a schimba comportamentul, cred ca este necesar sa plusăm recompense care să țină de promovarea sportivului, de a-l ajuta să crească și mai mult (echipament âmbunătățit, echipa superioară, bani mai mulți pentru turnee, bani pentru recuperare și refacere etc).
Cea mai mare schimbare în viața mea a început în clasa a XI a când mi-am dat seama că viața mea nu duce nicăieri. Atunci am decis să urmez propriul sfat: ?dacă vrei ceva, sau ai ceva de făcut, fă!, nu am?na până apare cheful, energia sau momentul potrivit!? acest sfat pe care mi l-am dat, l-am urmat oricând, voiam să îmi ridic nivelul. Prin acest sfat, nu am făcut altceva decât să îmi conștientizez un principiu sau o valoare de viață după care să mă ghidez. Valorile personale sau principiile personale, la fel ca orice motivație, cu cât le folosești mai des, cu atât mai puternice devin. De exemplu cu cât folosești mai des valoarea de curaj sau hotăr?re, cu atât mai repede devii o persoană curajoasă sau hotărâtă. în felul acesta, deoarece suntem persoane care creează obiceiuri, care la rândul lor ne duc mai sus sau ne trag mai jos, este în controlul nostru să ne dăm și sa urmăm aceste sfaturi (care ascund în ele valori și principii călăuzitoare de viață).
Așadar, durerea, bucuria, pedeapsa, recompensa, nevoia, trebuința, toți acești factori produc efecte ale schimbării, dar de durată scurtă. Adevăratul factor care duce la schimbare este ancorarea ta zilnică în propriile valori și principii de viață. Oferă-ți sfaturi, spune-ți ce fel de om decizi să fii azi, ce fel de comportament dorești să repeți. Nu uita, ?excelența este un obicei? iar în ziua competiției nu te ridici la nivelul așteptărilor tale, ci te vei cobor? la nivelul obiceiurilor tale.
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Ioan Popoviciu, psiholog sportiv
?NVAȚĂ-MĂ SĂ PIERD!
Fie că ești antrenor sau părinte, de multe ori trebuie să fii alături de sportivul sau copilul care se confruntă cu înfrângerea. Meciuri pierdute, concursuri necâștigate, probe nereușite, toate fac parte din viața de sportiv. Și atunci când se întâmplă, mulți sportivi se autoînvinuiesc, își repetă că nu sunt buni, că nu au valoare, se auto-sabotează. își distrug stima de sine, iar neîncrederea în forțele proprii crește. Această atitudine nu rămâne fără urmări, performanțele viitoare fiind afectate de lipsa de încredere, atât de necesară în concursul sportiv. Dar cum putem să ?nvățăm sportivul să piardă, fără ca toate aceste efecte negative să îl afecteze?
?n primul rând, g?ndirea critică are rolul de a transforma orice pierdere într-o oportunitate de âmbunătățire. După fiecare concurs pierdut, analizăm împreună cu sportivul ce a mers bine și ce nu a mers, care sunt cauzele unei performanțe mai scăzute în această competiție. Fie că ne referim la o tehnică vizată pentru exersare, de rezistența care trebuie âmbunătățită sau de metode eficiente de gestionare a emoțiilor, important este să descoperim împreună cu sportivul ce comportamente nu au mers prea bine și ar putea fi âmbunătățite. Din aceste comportamente se formează obiective viitoare. Ideea că sportivul are un plan de viitor, formulat pe baza lucrurilor greșite în concurs, le transformă pe acestea în targeturi, focus?nd sportivul pe noi obiective. Acest mod de analiză și g?ndire critică reduce anxietatea și face eșecul sportiv mai tolerabil, păstrând stima de sine și motivația la un nivel echilibrat.
?n al doilea rând, modelarea este o tehnică prin care sportivul poate reduce efectele negative ale eșecului. Orice sportiv are un idol, un model după care se ia, care îl inspiră, spre care tinde. Noi putem face apel la acest model, referindu-ne la competițiile sau meciurile pierdute de acesta. De exemplu și Ma Long pierde și a avut meciuri în care nu s-a putut mobiliza. Dar aceasta nu o face un sportiv nevaloros, rămânând în continuare un sportiv de top. Modelul te poate duce în sus, te poate motiva spre acțiune, spre creștere în performanță, dar te poate ?nvăța și cum să pierzi fără să ?ți scadă stima de sine, motivația și încrederea.
Dincolo de g?ndirea critică și de modelare, focalizarea pe comportament are un rol important.
Atunci când analizăm de ce lucrurile nu au mers bine, evaluăm comportamentul care trebuie âmbunătățit și nu extrapolăm valoarea personală a sportivului. De exemplu ai putea să ?ți âmbunătățești tehnica, în loc de ce ești slab ca sportiv deorece nu ai reușit să câștigi. Discutăm despre lucruri pe care le putem transforma în obiective viitoare, nu despre valoarea de sportiv.
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Anca Henzulea
Fie că ești antrenor sau părinte, de multe ori trebuie să fii alături de sportivul sau copilul care se confruntă cu înfrângerea. Meciuri pierdute, concursuri necâștigate, probe nereușite, toate fac parte din viața de sportiv. Și atunci când se întâmplă, mulți sportivi se autoînvinuiesc, își repetă că nu sunt buni, că nu au valoare, se auto-sabotează. își distrug stima de sine, iar neîncrederea în forțele proprii crește. Această atitudine nu rămâne fără urmări, performanțele viitoare fiind afectate de lipsa de încredere, atât de necesară în concursul sportiv. Dar cum putem să ?nvățăm sportivul să piardă, fără ca toate aceste efecte negative să îl afecteze?
?n primul rând, g?ndirea critică are rolul de a transforma orice pierdere într-o oportunitate de âmbunătățire. După fiecare concurs pierdut, analizăm împreună cu sportivul ce a mers bine și ce nu a mers, care sunt cauzele unei performanțe mai scăzute în această competiție. Fie că ne referim la o tehnică vizată pentru exersare, de rezistența care trebuie âmbunătățită sau de metode eficiente de gestionare a emoțiilor, important este să descoperim împreună cu sportivul ce comportamente nu au mers prea bine și ar putea fi âmbunătățite. Din aceste comportamente se formează obiective viitoare. Ideea că sportivul are un plan de viitor, formulat pe baza lucrurilor greșite în concurs, le transformă pe acestea în targeturi, focus?nd sportivul pe noi obiective. Acest mod de analiză și g?ndire critică reduce anxietatea și face eșecul sportiv mai tolerabil, păstrând stima de sine și motivația la un nivel echilibrat.
?n al doilea rând, modelarea este o tehnică prin care sportivul poate reduce efectele negative ale eșecului. Orice sportiv are un idol, un model după care se ia, care îl inspiră, spre care tinde. Noi putem face apel la acest model, referindu-ne la competițiile sau meciurile pierdute de acesta. De exemplu și Ma Long pierde și a avut meciuri în care nu s-a putut mobiliza. Dar aceasta nu o face un sportiv nevaloros, rămânând în continuare un sportiv de top. Modelul te poate duce în sus, te poate motiva spre acțiune, spre creștere în performanță, dar te poate ?nvăța și cum să pierzi fără să ?ți scadă stima de sine, motivația și încrederea.
Dincolo de g?ndirea critică și de modelare, focalizarea pe comportament are un rol important.
Atunci când analizăm de ce lucrurile nu au mers bine, evaluăm comportamentul care trebuie âmbunătățit și nu extrapolăm valoarea personală a sportivului. De exemplu ai putea să ?ți âmbunătățești tehnica, în loc de ce ești slab ca sportiv deorece nu ai reușit să câștigi. Discutăm despre lucruri pe care le putem transforma în obiective viitoare, nu despre valoarea de sportiv.
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Anca Henzulea
TEHNICA MINUTULUI DE AUR! (I)
Te-ai întrebat vreodată câte gînduri ?ți trec prin minte în fiecare zi și cum influențează acestea dispoziția ta afectivă, randamentul cotidian și calitatea relațiilor, la nivel social? "Destul de multe" sau "Depinde de situație" sunt răspunsurile evazive care ?ți vin acum, spontan, ceea ce denotă faptul că nu ai acordat prea multă atenție acestui subiect. Cercetătorii au descoperit faptul că zilnic, creierul nostru procesează între 60.000 și 100.000 de gînduri. P?nă aici nimic special. Doar date statistice care ?ți pot âmbunătăți cultura generală, dar nu și calitatea vieții.
MINTEA NOASTRĂ, ALIAT SAU SABOTOR?
Creierul nostru funcționează ca un dispozitiv care, de-a lungul întregii noastre existențe, ?nmagazinează, procesează și redă informații, în funcție de nevoile și experiențele de viață prin care trecem. Acesta lucrează fără încetare, în favoarea sau împotriva noastră, devenind cel mai puternic aliat, în drumul spre succes sau cel mai de temut sabotor. Eficiența acestuia este str?ns legată de calitatea conținuturilor informaționale pe care i le oferim spre procesare. Ceea ce g?ndim ne influențează, în mod decisiv calitatea vieții.
CE FACEM CU TIMPUL NOSTRU?
Se spune că cea mai importantă resursă a vieții este timpul, pentru că aceasta este distribuită oamenilor în mod egal, însă nu și valorificată în mod identic. Mulți oameni aleg să lase timpul să treacă, fără a construi ceva în favoarea lor, sub pretextul "Este și m?ine o zi", "Azi n-am chef de nimic" sau "Toate la timpul lor", iar timpul începe să lucreze în defavoarea visurilor noastre. Timpul trece oricum, nu ține cont de nevoile noastre afective, de așteptări, de decepții, de aspirații sau de dispoziția afectivă a fiecăruia dintre noi. Este o constantă fizică care ne marchează viața, de la început, până la sf?rșit și tocmai de aceea, nu îl putem pune în ?stand-by? în funcție de dispoziția noastră de moment.
CE LEGĂTURĂ EXISTĂ ?NTRE CEEA CE G?NDIM ȘI CUM CONSUMĂM PROPRIUL TIMP?
Care este primul tău g?nd când sună alarma pentru a te trezi? "Off? nu!", "încă 5 minute", "Azi nu mă duc la antrenament", "N-am niciun chef de nimic", "Doamne, ce-aș mai dormi!". Așa cum ?ți programezi mintea, așa ?ți va fi ziua. Dacă începi cu regrete și am?nări, te vei mobiliza greu, nu vei observa aspectele pozitive din fiecare experiență, vei avea așteptări nerealiste privind ziua respectivă și ?ți vei încheia ziua istovit și fără satisfacție.
?NCEARCĂ ALTFEL!
Lasă alarma să își facă treaba ? doar tu ești cel care a setat ora la care să te trezești, activează-te, planifică-ți activitățile cotidiene și bucură-te de ele: este timpul tău pe care trebuie să ?nveți să știi cum să îl consumi. începi să gîndești că azi este o zi în care te poți antrena pentru a deveni mai bun, că ești sănătos și că poți susține antrenamentul așa cum ți-ai propus, că ești înconjurat de oameni alături de care conlucrezi pentru niște idealuri comune, că fiecare zi este o șansă pe care o valorifici (sau nu) în drumul spre atingerea propriilor obiective.
Vrei să devii obiectul unui transfer răsunător, la o echipă de top, să joci alături de cei mai buni, să fi apreciat și remunerat la nivelul celor mai buni sportivi de pe planetă, atunci gîndește ca ei, antrenează-te ca ei și bucură-te de viață ca ei. Și ei au inceput de jos, dar au avut idealuri și și-au pus toată energia în favoarea atingerii acestora.
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Psiholog sportiv Andreas Hniatiuc
Te-ai întrebat vreodată câte gînduri ?ți trec prin minte în fiecare zi și cum influențează acestea dispoziția ta afectivă, randamentul cotidian și calitatea relațiilor, la nivel social? "Destul de multe" sau "Depinde de situație" sunt răspunsurile evazive care ?ți vin acum, spontan, ceea ce denotă faptul că nu ai acordat prea multă atenție acestui subiect. Cercetătorii au descoperit faptul că zilnic, creierul nostru procesează între 60.000 și 100.000 de gînduri. P?nă aici nimic special. Doar date statistice care ?ți pot âmbunătăți cultura generală, dar nu și calitatea vieții.
MINTEA NOASTRĂ, ALIAT SAU SABOTOR?
Creierul nostru funcționează ca un dispozitiv care, de-a lungul întregii noastre existențe, ?nmagazinează, procesează și redă informații, în funcție de nevoile și experiențele de viață prin care trecem. Acesta lucrează fără încetare, în favoarea sau împotriva noastră, devenind cel mai puternic aliat, în drumul spre succes sau cel mai de temut sabotor. Eficiența acestuia este str?ns legată de calitatea conținuturilor informaționale pe care i le oferim spre procesare. Ceea ce g?ndim ne influențează, în mod decisiv calitatea vieții.
CE FACEM CU TIMPUL NOSTRU?
Se spune că cea mai importantă resursă a vieții este timpul, pentru că aceasta este distribuită oamenilor în mod egal, însă nu și valorificată în mod identic. Mulți oameni aleg să lase timpul să treacă, fără a construi ceva în favoarea lor, sub pretextul "Este și m?ine o zi", "Azi n-am chef de nimic" sau "Toate la timpul lor", iar timpul începe să lucreze în defavoarea visurilor noastre. Timpul trece oricum, nu ține cont de nevoile noastre afective, de așteptări, de decepții, de aspirații sau de dispoziția afectivă a fiecăruia dintre noi. Este o constantă fizică care ne marchează viața, de la început, până la sf?rșit și tocmai de aceea, nu îl putem pune în ?stand-by? în funcție de dispoziția noastră de moment.
CE LEGĂTURĂ EXISTĂ ?NTRE CEEA CE G?NDIM ȘI CUM CONSUMĂM PROPRIUL TIMP?
Care este primul tău g?nd când sună alarma pentru a te trezi? "Off? nu!", "încă 5 minute", "Azi nu mă duc la antrenament", "N-am niciun chef de nimic", "Doamne, ce-aș mai dormi!". Așa cum ?ți programezi mintea, așa ?ți va fi ziua. Dacă începi cu regrete și am?nări, te vei mobiliza greu, nu vei observa aspectele pozitive din fiecare experiență, vei avea așteptări nerealiste privind ziua respectivă și ?ți vei încheia ziua istovit și fără satisfacție.
?NCEARCĂ ALTFEL!
Lasă alarma să își facă treaba ? doar tu ești cel care a setat ora la care să te trezești, activează-te, planifică-ți activitățile cotidiene și bucură-te de ele: este timpul tău pe care trebuie să ?nveți să știi cum să îl consumi. începi să gîndești că azi este o zi în care te poți antrena pentru a deveni mai bun, că ești sănătos și că poți susține antrenamentul așa cum ți-ai propus, că ești înconjurat de oameni alături de care conlucrezi pentru niște idealuri comune, că fiecare zi este o șansă pe care o valorifici (sau nu) în drumul spre atingerea propriilor obiective.
Vrei să devii obiectul unui transfer răsunător, la o echipă de top, să joci alături de cei mai buni, să fi apreciat și remunerat la nivelul celor mai buni sportivi de pe planetă, atunci gîndește ca ei, antrenează-te ca ei și bucură-te de viață ca ei. Și ei au inceput de jos, dar au avut idealuri și și-au pus toată energia în favoarea atingerii acestora.
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Psiholog sportiv Andreas Hniatiuc
TEHNICA MINUTULUI DE AUR! (II)
CUM OPTIMIZĂM CALITATEA VIEȚII?
Te-ai întrebat vreodată de ce gîndești ceva ceea ce nu ?ți dorești? De ce în timpul unui meci sau al unei competiții, ?ți vin în minte gînduri negative legate de eșec, ratare, abandon, refuz sau rușine? Ai vrea să le alungi și nu știi cum? Este simplu!
Zilnic ?ți consumi energia și ?ți irosești timpul încărcându-ți mintea cu lucruri inutile și care sabotează buna funcționare a propriei minți.
Iată câteva exemple de gînduri sau situații cu care ?ți încarci mintea în mod inutil: ?Ce mașină oribilă! Cine ar da banii pe ea??, ?Cum s-a âmbrăcat și asta! Arată penibil!?, ?Cine cu cine s-a certat?? Sau te-ai surprins cumva dând scroll down pe facebook, fără niciun obiectiv personal, doar pentru a vedea cine ce a mai făcut, prin ce vacanțe mai călătorește, ce mașină și-a mai luat, dacă și-a schimbat jobul sau nu, dacă s-a căsătorit sau a încetat o relație? Chiar te ajută aceste informații? Gîndește-te unde vei pleca tu în vacanță, cum faci să ?ți schimbi mașina ? dacă ?ți dorești acest lucru, cum ești mai bun la locul de muncă sau cum ?ți optimizezi veniturile și cum ai grijă de propria relație. Și numărătoarea gîndurilor începe, de la primul g?nd, spre ultimul g?nd al zilei. între 60.000 și 100.000 de gînduri pe zi, cele mai multe dintre ele nefiind orientate spre propriile dorințe sau nevoi. Atunci când gîndești cine ar da banii pe o mașină, pe care cu siguranță tu nu ai cumpăra-o, ?ți orientezi gîndurile în direcția altora, consum?ndu-ți timpul și energia, în mod inutil. Da, exact! începi un g?nd și ajungi să creezi un scenariu, în care la un moment dat te întrebi și tu ce cauți? Și ai la dispoziție doar 1.440 de minute pe zi, timp suficient pentru a-ți organiza viața, dacă ai ști să valorifici aceste minute.
De fiecare dată când te lași amăgit de un g?nd orientat în favoarea altora, ?ți irosești timpul și șansa de a obține de la viață ceea ce ?ți dorești.
PRINCIPIUL MINUTULUI DE AUR
?n contextul în care nu ai reușit până acum să obții ceea ce ți-ai dorit, ar fi momentul oportun să schimbi modul de a aborda viața. începi prin a-ți folosi mintea, orient?ndu-ți energia și consum?nd timpul în favoarea ta. Alege UN MINUT, din cele 1.440 pe care le ai la dispoziție de-a lungul unei zile, în care, indiferent de contextul în care te regăsești, să creezi scenariul propriei reușite; gîndește-te ce ai de făcut în ziua respectivă, care este motivația pentru care te angajezi într-o activitate, ce ?ți dorești de la viață, ce poți schimba, ce te-ar mulțumi să obții la finalul zilei și unde ?ți dorești să ajungi, pe harta vieții. Ignoră gîndurile inutile, organizează-ți mintea, detașează-te de invidie, de prejudecăți sau judecăți critice la adresa altora și bucură-te de ceea ce poți realiza, prin propriile resurse! Repetă procedeul zilnic și iar, și iar, apoi vei observa cum lucrurile care, cândva, ?ți păreau potrivnice se transformă în experiențe favorabile dorințelor și nevoilor tale.
Dacă mă crezi, încearcă!
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Psiholog sportiv Andreas Hniatiuc
CUM OPTIMIZĂM CALITATEA VIEȚII?
Te-ai întrebat vreodată de ce gîndești ceva ceea ce nu ?ți dorești? De ce în timpul unui meci sau al unei competiții, ?ți vin în minte gînduri negative legate de eșec, ratare, abandon, refuz sau rușine? Ai vrea să le alungi și nu știi cum? Este simplu!
Zilnic ?ți consumi energia și ?ți irosești timpul încărcându-ți mintea cu lucruri inutile și care sabotează buna funcționare a propriei minți.
Iată câteva exemple de gînduri sau situații cu care ?ți încarci mintea în mod inutil: ?Ce mașină oribilă! Cine ar da banii pe ea??, ?Cum s-a âmbrăcat și asta! Arată penibil!?, ?Cine cu cine s-a certat?? Sau te-ai surprins cumva dând scroll down pe facebook, fără niciun obiectiv personal, doar pentru a vedea cine ce a mai făcut, prin ce vacanțe mai călătorește, ce mașină și-a mai luat, dacă și-a schimbat jobul sau nu, dacă s-a căsătorit sau a încetat o relație? Chiar te ajută aceste informații? Gîndește-te unde vei pleca tu în vacanță, cum faci să ?ți schimbi mașina ? dacă ?ți dorești acest lucru, cum ești mai bun la locul de muncă sau cum ?ți optimizezi veniturile și cum ai grijă de propria relație. Și numărătoarea gîndurilor începe, de la primul g?nd, spre ultimul g?nd al zilei. între 60.000 și 100.000 de gînduri pe zi, cele mai multe dintre ele nefiind orientate spre propriile dorințe sau nevoi. Atunci când gîndești cine ar da banii pe o mașină, pe care cu siguranță tu nu ai cumpăra-o, ?ți orientezi gîndurile în direcția altora, consum?ndu-ți timpul și energia, în mod inutil. Da, exact! începi un g?nd și ajungi să creezi un scenariu, în care la un moment dat te întrebi și tu ce cauți? Și ai la dispoziție doar 1.440 de minute pe zi, timp suficient pentru a-ți organiza viața, dacă ai ști să valorifici aceste minute.
De fiecare dată când te lași amăgit de un g?nd orientat în favoarea altora, ?ți irosești timpul și șansa de a obține de la viață ceea ce ?ți dorești.
PRINCIPIUL MINUTULUI DE AUR
?n contextul în care nu ai reușit până acum să obții ceea ce ți-ai dorit, ar fi momentul oportun să schimbi modul de a aborda viața. începi prin a-ți folosi mintea, orient?ndu-ți energia și consum?nd timpul în favoarea ta. Alege UN MINUT, din cele 1.440 pe care le ai la dispoziție de-a lungul unei zile, în care, indiferent de contextul în care te regăsești, să creezi scenariul propriei reușite; gîndește-te ce ai de făcut în ziua respectivă, care este motivația pentru care te angajezi într-o activitate, ce ?ți dorești de la viață, ce poți schimba, ce te-ar mulțumi să obții la finalul zilei și unde ?ți dorești să ajungi, pe harta vieții. Ignoră gîndurile inutile, organizează-ți mintea, detașează-te de invidie, de prejudecăți sau judecăți critice la adresa altora și bucură-te de ceea ce poți realiza, prin propriile resurse! Repetă procedeul zilnic și iar, și iar, apoi vei observa cum lucrurile care, cândva, ?ți păreau potrivnice se transformă în experiențe favorabile dorințelor și nevoilor tale.
Dacă mă crezi, încearcă!
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Psiholog sportiv Andreas Hniatiuc
AUTOCONTROLUL CA INGREDIENT AL SUCCESULUI ?N SPORT (I)
Vis sau dorință?
Deseori întâlnim sportivi care își propun obiective îndrăznețe în viață, dar care fie nu sunt deloc începute, fie sunt abandonate pe parcurs. Unul dintre motivele pentru care aceste obiective nu se realizează niciodată este distanța foarte mari dintre prezent și timpul estimat de atingere a acelor obiective. A urmări prin intermediul imaginației atingerea unui obiectiv personal măreț din momentul prezent și până în punctul ?mplinirii sale constituie pentru unii un joc de copil, precum ?când o să fiu mare o să joc precum Ma Long? iar pentru alții un basm inimaginabil. Când suntem mari, parcă aceste dorințe nu au fost niciodată ale noastre și arată mult mai bine atunci când sunt trăite de alții. Parcă acolo, în exemplul celorlalți, aceste vise se potrivesc cel mai bine.
Poate că ați remarcat deja o notă de nesiguranță sau de neîncredere pe care posesorul visului sau al obiectivului o are cu privire la realizarea sa. Unii cercetători au afirmat pe baza unor studii longitudinale că cele mai multe regrete le avem cu privire la cariera noastră profesională sau cu privire la educația noastră. Deseori afirmăm faptul că dacă am putea da timpul înapoi, am modifica unele decizii legate de carieră și educație și care implicit ar schimba cursul destinului nostru.
De ce nu reușesc unii sportivi să își atingă visele mărețe?
Poate că nu au vise? Poate că nu cred în capacitatea lor de a le atinge? Poate că se mulțumesc cu puțin? Poate că este foarte greu să ?ți atingi visul și apoi să te menții sus? Poate că nu se merită? Poate că prezentul hedonist și plin de recompense imediate este mai frumos, mai ușor și mai atrăgător? Cred că toate aceste răspunsuri sunt corecte, trebuie doar să le atribuim diferit de la o persoană la alta. Unii se mulțumesc cu un transfer la un club din străinătate. Alții se mulțumesc cu un pahar de vin și câteva petreceri. Unii nu cred că au puterea de a se lupta cu ?marii atleți? ai lumii. Unora le place prea mult acasă, iar a pleca în străinătate nu este tocmai o dorință pentru ei, preferând ?războiul? cu ceilalți sportivi din țară. Iar unii ar dori dar nu știu de unde să înceapă.
Tu cand alegi sa te bucuri de recompensa?
Psihologul american Walter Mischel a elaborat, în cadrul Universității Stanford o cercetare experimentală longitudinală, pe mai mulți copii cu vârsta între patru și șase ani cărora le-a oferit, pe o farfurie, un stimul pozitiv (acadea sau ?marshmallow?).
Acadeaua putea fi mancată de către copii pe loc, mai târziu (?n absența experimentatorului) sau la final când ar mai fi primit încă o acadea drept recompensă pentru puterea autocontrolului de care dădea dovadă. Experimentatorul părăsea sala experimentală lăs?nd copiii singuri cu farfuria în față. Fiecare copil avea sarcina de a se abține de la acea tentație pentru o perioadă de aproximativ 15 minute, tocmai pentru ca la final să mai primească încă o recompensă. Cei mai mulți copii se luptau cu această tentație, căutând tot felul de strategii care de care mai creative de distragere a atenției, de autocontrol, de negare a impulsului. Alții au renunțat la această luptă cedând pradă tentației și bucurându-se nestingheriți de senzațiile plăcute ale acadelei. O altă categorie mai mică de copii, nici măcar nu au așteptat indicația de lucru că acadeaua era deja în gura lor.
Peste mai mulți ani, persoanele investigate au fost din nou observate pentru a se vedea care a fost nivelul de succes profesional atins de fiecare în parte. Concluzia studiului a fost deosebit de interesantă și cu o aplicabilitate deosebit de mare în practica performanței sportive din lumea întreagă. Copiii care s-au abținut de la a mînca acadeaua au avut rezultate școlare mult mai mari, locuri de muncă bine plătite și o stare a sănătății mult mai bună. Copiii care au cedat pradă tentației, au avut rezultate școlare inferioare, locuri de muncă mai prost plătite și o stare de sănătate inferioară. Iar copiii care nu au așteptat finalul indicației de lucru și au mîncat instantaneu acadeaua, au fost acei adulți care au avut probleme cu legea, aceștia nefiind capabili să înțeleagă regulile convențiilor sociale.
Care sunt implicațiile acestui studiu pentru sportul de performanță? Dezvoltarea capacității de autocontrol prin am?narea gratificării duce la rezultate sportive mai ridicate. Acest lucru se traduce în limbaj obișnuit prin faptul că deținerea autocontrolului, am?narea tentațiilor, controlul impulsurilor duc la o performanță sportivă mai ridicată.
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Ioan Popoviciu, psiholog sportiv
Vis sau dorință?
Deseori întâlnim sportivi care își propun obiective îndrăznețe în viață, dar care fie nu sunt deloc începute, fie sunt abandonate pe parcurs. Unul dintre motivele pentru care aceste obiective nu se realizează niciodată este distanța foarte mari dintre prezent și timpul estimat de atingere a acelor obiective. A urmări prin intermediul imaginației atingerea unui obiectiv personal măreț din momentul prezent și până în punctul ?mplinirii sale constituie pentru unii un joc de copil, precum ?când o să fiu mare o să joc precum Ma Long? iar pentru alții un basm inimaginabil. Când suntem mari, parcă aceste dorințe nu au fost niciodată ale noastre și arată mult mai bine atunci când sunt trăite de alții. Parcă acolo, în exemplul celorlalți, aceste vise se potrivesc cel mai bine.
Poate că ați remarcat deja o notă de nesiguranță sau de neîncredere pe care posesorul visului sau al obiectivului o are cu privire la realizarea sa. Unii cercetători au afirmat pe baza unor studii longitudinale că cele mai multe regrete le avem cu privire la cariera noastră profesională sau cu privire la educația noastră. Deseori afirmăm faptul că dacă am putea da timpul înapoi, am modifica unele decizii legate de carieră și educație și care implicit ar schimba cursul destinului nostru.
De ce nu reușesc unii sportivi să își atingă visele mărețe?
Poate că nu au vise? Poate că nu cred în capacitatea lor de a le atinge? Poate că se mulțumesc cu puțin? Poate că este foarte greu să ?ți atingi visul și apoi să te menții sus? Poate că nu se merită? Poate că prezentul hedonist și plin de recompense imediate este mai frumos, mai ușor și mai atrăgător? Cred că toate aceste răspunsuri sunt corecte, trebuie doar să le atribuim diferit de la o persoană la alta. Unii se mulțumesc cu un transfer la un club din străinătate. Alții se mulțumesc cu un pahar de vin și câteva petreceri. Unii nu cred că au puterea de a se lupta cu ?marii atleți? ai lumii. Unora le place prea mult acasă, iar a pleca în străinătate nu este tocmai o dorință pentru ei, preferând ?războiul? cu ceilalți sportivi din țară. Iar unii ar dori dar nu știu de unde să înceapă.
Tu cand alegi sa te bucuri de recompensa?
Psihologul american Walter Mischel a elaborat, în cadrul Universității Stanford o cercetare experimentală longitudinală, pe mai mulți copii cu vârsta între patru și șase ani cărora le-a oferit, pe o farfurie, un stimul pozitiv (acadea sau ?marshmallow?).
Acadeaua putea fi mancată de către copii pe loc, mai târziu (?n absența experimentatorului) sau la final când ar mai fi primit încă o acadea drept recompensă pentru puterea autocontrolului de care dădea dovadă. Experimentatorul părăsea sala experimentală lăs?nd copiii singuri cu farfuria în față. Fiecare copil avea sarcina de a se abține de la acea tentație pentru o perioadă de aproximativ 15 minute, tocmai pentru ca la final să mai primească încă o recompensă. Cei mai mulți copii se luptau cu această tentație, căutând tot felul de strategii care de care mai creative de distragere a atenției, de autocontrol, de negare a impulsului. Alții au renunțat la această luptă cedând pradă tentației și bucurându-se nestingheriți de senzațiile plăcute ale acadelei. O altă categorie mai mică de copii, nici măcar nu au așteptat indicația de lucru că acadeaua era deja în gura lor.
Peste mai mulți ani, persoanele investigate au fost din nou observate pentru a se vedea care a fost nivelul de succes profesional atins de fiecare în parte. Concluzia studiului a fost deosebit de interesantă și cu o aplicabilitate deosebit de mare în practica performanței sportive din lumea întreagă. Copiii care s-au abținut de la a mînca acadeaua au avut rezultate școlare mult mai mari, locuri de muncă bine plătite și o stare a sănătății mult mai bună. Copiii care au cedat pradă tentației, au avut rezultate școlare inferioare, locuri de muncă mai prost plătite și o stare de sănătate inferioară. Iar copiii care nu au așteptat finalul indicației de lucru și au mîncat instantaneu acadeaua, au fost acei adulți care au avut probleme cu legea, aceștia nefiind capabili să înțeleagă regulile convențiilor sociale.
Care sunt implicațiile acestui studiu pentru sportul de performanță? Dezvoltarea capacității de autocontrol prin am?narea gratificării duce la rezultate sportive mai ridicate. Acest lucru se traduce în limbaj obișnuit prin faptul că deținerea autocontrolului, am?narea tentațiilor, controlul impulsurilor duc la o performanță sportivă mai ridicată.
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Ioan Popoviciu, psiholog sportiv
AUTOCONTROLUL CA INGREDIENT AL SUCCESULUI ?N SPORT (II)
Cel mai simplu mod de a controla impulsurile sau tentațiile și a-ți urma destinul este acela de a crea REPETIȚIE, RUTINĂ, OBIȘNUINȚĂ. Un sistem de educație care stabilește clar prioritățile în viață și care creează o nouă ?natură? umană, dincolo de cea a firii noastre, poate antrena pozitiv capacitatea noastră de autocontrol. Acest mecanism este deosebit de practic acolo unde investiția în sportul juvenil așteaptă recompense financiare și sportive. Dar acest sistem educațional funcționează mult mai greu la nivel de sport profesionist, când personalitatea a fost deja formată. Pentru această categorie de sportivi, nu sistemul exterior are cheia succesului ci managementul resurselor proprii prin intermediul consultantului sportiv de specialitate.
A aștepta ca un întreg sistem să se pună în mișcare pentru succesul nostru este mult mai riscant decât a încerca să ne asumăm controlul imediat al destinului nostru. De aceea, în loc să ne focalizăm pe ceea ce ne poate oferi societatea sau clubul unde activăm, mai degrabă ar trebui să ne întrebăm, ce putem să facem pentru a ne crea propriul sistem performant și astfel să îmi ating obiectivul sportiv?
De aceea, obișnuința poate deveni noul nostru instrument sistemic de control al destinului.
Care este cheia succesului?
Așa că dacă ne dorim controlul destinului ?nspre succes, atunci vom recunoaște că putem să beneficiem de avantajul INT?MPLĂRILOR care ne apar în cale. în loc să trecem prin viață pe pilot automat, ar fi indicat să fim atenți, vigilenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, să nu ne ?ngrijorăm ci să decidem care este VALOAREA pe care o putem extrage din fiecare situație.
Sportivii de succes sunt deschiși la noi oportunități, sunt gata să intre în zona lor de vulnerabilitate (opus zonei de confort). Aceștia sunt gata să interacționeze cu persoane diferite, să facă antrenamente diferite sau să citească o carte care nu le este familiară.
?n acest context, este prioritar să vedem cum circuitul obișnuinței pune stăpânire pe controlul destinului nostru. Cariera sportivă este șlefuită de obiceiurile pe care le avem, în mod constant și nu prin deciziile noastre conștiente. Cercetătorii afirmă că partea conștientului nostru mai degrabă explică acțiunile noastre și nu stă la baza acestora decât într-o măsură mai mică. în loc să dea naștere la anumite comportamente, conștiința va încerca să explice motivația unei acțiuni încheiate uneori cu success, alteori eronat. Așa că până și alegerile aparent conștiente sunt influențate de tipare inconștiente, ?mpachetate sub forma obiceiurilor. Ceea ce facem în fiecare zi este precum un iceberg, cu o fracțiune mică a deciziilor conștiente (cele legate de ?eul observator? și ?eul planificator?), st?nd deasupra unei temelii de comportamente și obiceiuri subconștiente.
Nu putem să ne impunem singuri și în totalitate controlul asupra lumii noastre. Având în vedere că voința noastră are resurse limitate, ori de câte ori ne impunem o anumită autodisciplină într-un domeniu, atunci ?supapa eului? își revendică statutul său de reglare a tensiunii acumulate între ceea ce ??mi doresc fierbinte? și ?ceea ce este important pentru cariera mea?. Psihologul C.G. Jung sugera că cheia schimbării unui obicei este să investești din greu în stadiile incipiente ale formării acestuia, în așa fel încât să creăm un nou automatism (o nouă obișnuință) ca atunci când conștientul nostru cedează teren în favoarea impulsurilor subconștientului, inconștientul să acceseze automat un comportament sănătos și dezirabil. Jung ne ?nvață, de asemenea, că strategia de a schimba mai multe obieiuri deodată este eșuată. Mai degrabă, el ne încurajează să schimbăm câte un obicei pe lună, un principiu care ?i permite creierului ?felierea? imposibilului în posibil. Dar de câtă voință este necesar pentru a-mi atinge obiectivul?
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Ioan Popoviciu, psiholog sportiv
Cel mai simplu mod de a controla impulsurile sau tentațiile și a-ți urma destinul este acela de a crea REPETIȚIE, RUTINĂ, OBIȘNUINȚĂ. Un sistem de educație care stabilește clar prioritățile în viață și care creează o nouă ?natură? umană, dincolo de cea a firii noastre, poate antrena pozitiv capacitatea noastră de autocontrol. Acest mecanism este deosebit de practic acolo unde investiția în sportul juvenil așteaptă recompense financiare și sportive. Dar acest sistem educațional funcționează mult mai greu la nivel de sport profesionist, când personalitatea a fost deja formată. Pentru această categorie de sportivi, nu sistemul exterior are cheia succesului ci managementul resurselor proprii prin intermediul consultantului sportiv de specialitate.
A aștepta ca un întreg sistem să se pună în mișcare pentru succesul nostru este mult mai riscant decât a încerca să ne asumăm controlul imediat al destinului nostru. De aceea, în loc să ne focalizăm pe ceea ce ne poate oferi societatea sau clubul unde activăm, mai degrabă ar trebui să ne întrebăm, ce putem să facem pentru a ne crea propriul sistem performant și astfel să îmi ating obiectivul sportiv?
De aceea, obișnuința poate deveni noul nostru instrument sistemic de control al destinului.
Care este cheia succesului?
Așa că dacă ne dorim controlul destinului ?nspre succes, atunci vom recunoaște că putem să beneficiem de avantajul INT?MPLĂRILOR care ne apar în cale. în loc să trecem prin viață pe pilot automat, ar fi indicat să fim atenți, vigilenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, să nu ne ?ngrijorăm ci să decidem care este VALOAREA pe care o putem extrage din fiecare situație.
Sportivii de succes sunt deschiși la noi oportunități, sunt gata să intre în zona lor de vulnerabilitate (opus zonei de confort). Aceștia sunt gata să interacționeze cu persoane diferite, să facă antrenamente diferite sau să citească o carte care nu le este familiară.
?n acest context, este prioritar să vedem cum circuitul obișnuinței pune stăpânire pe controlul destinului nostru. Cariera sportivă este șlefuită de obiceiurile pe care le avem, în mod constant și nu prin deciziile noastre conștiente. Cercetătorii afirmă că partea conștientului nostru mai degrabă explică acțiunile noastre și nu stă la baza acestora decât într-o măsură mai mică. în loc să dea naștere la anumite comportamente, conștiința va încerca să explice motivația unei acțiuni încheiate uneori cu success, alteori eronat. Așa că până și alegerile aparent conștiente sunt influențate de tipare inconștiente, ?mpachetate sub forma obiceiurilor. Ceea ce facem în fiecare zi este precum un iceberg, cu o fracțiune mică a deciziilor conștiente (cele legate de ?eul observator? și ?eul planificator?), st?nd deasupra unei temelii de comportamente și obiceiuri subconștiente.
Nu putem să ne impunem singuri și în totalitate controlul asupra lumii noastre. Având în vedere că voința noastră are resurse limitate, ori de câte ori ne impunem o anumită autodisciplină într-un domeniu, atunci ?supapa eului? își revendică statutul său de reglare a tensiunii acumulate între ceea ce ??mi doresc fierbinte? și ?ceea ce este important pentru cariera mea?. Psihologul C.G. Jung sugera că cheia schimbării unui obicei este să investești din greu în stadiile incipiente ale formării acestuia, în așa fel încât să creăm un nou automatism (o nouă obișnuință) ca atunci când conștientul nostru cedează teren în favoarea impulsurilor subconștientului, inconștientul să acceseze automat un comportament sănătos și dezirabil. Jung ne ?nvață, de asemenea, că strategia de a schimba mai multe obieiuri deodată este eșuată. Mai degrabă, el ne încurajează să schimbăm câte un obicei pe lună, un principiu care ?i permite creierului ?felierea? imposibilului în posibil. Dar de câtă voință este necesar pentru a-mi atinge obiectivul?
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Ioan Popoviciu, psiholog sportiv
AUTOCONTROLUL CA INGREDIENT AL SUCCESULUI ?N SPORT (III)
Cercetătorul american din domeniul comportamentului economic, Dan Ariely ne ?nvață despre importanța ?presostatului emoțional?. El afirmă că dacă stăm să ne analizăm atent comportamentul, din experiența noastră, mai degrabă vom termina o pizza întreagă după o săptăm?nă istovitoare sau după un cantonament obositor și nu la finalul unei zile relaxante. De ce? în zilele încărcate de stres, majoritatea acceptăm tentația și alegem opțiunile mai puțin bune. Legătura dintre extenuare și comportamentul automat negativ (exces de jocuri video, TV, junk, facebook) nu este doar un produs al imaginației noastre. Motivul pentru care decidem greșit este că ne folosim autocontrolul ori de câte ori încercăm să facem un lucru bun, să luăm decizii rezonabile, iar rezistența voinței (autocontrolul) are puteri limitate. Atunci când refuzăm de nenumărate ori tentații diferite (hrană, băuturi, impulsuri, jocuri) și ne forțăm să facem destule lucruri ?mai dificile și mai neplăcute? ajungem la nivelul în care energia voinței noastre epuizează rezervorul emoțional lăs?ndu-ne vulnerabili efectului automat al presostatului eului nostru. Asta se întâmplă atunci când nu mai avem resurse interne de a decide bine.
Putem afirma starea noastră ca fiind una de stres, extenuare, plictiseală, oboseală, dar presostatul emoțional nu va intra în acțiune decât atunci când rezervorul voinței se umple până la refuz. Dacă stăm și ne analizăm atent, nu suntem prea obosiți ca să alegem ceva sănătos pentru noi ci suntem în afara resurselor noastre volitive pentru a decide în acord cu valorile noastre. Cum putem înțelege mai bine rolul presostatului emoțional? Baba Shiv (Stanford University) și Sasha Fedorikhin (Indiana University) au examinat ideea că oamenii cad în tentație mai ușor când partea creierului responsabilă de decizii raționale este ?plină?.
într-un experiment, un grup de participanți adunați într-o sală au primit ca sarcină de lucru să rețină un număr, unul singur și apoi să îl repete unui alt experimentator aflat într-o altă sală de pe hol. Ușor, nu-i așa? Ușurința sarcinii depinde de grupul experimental din care faci parte. Oamenii din grupul 1 au primit un număr compus din 2 unități (să presupunem, numărul 62) iar celălalt grup a primit numărul mai complex din 7 unități (să presupunem numărul 3074581). La jumătatea drumului către sala celui de-al doilea experimentator era o doamnă care avea pe masă un vas cu fructe colorate și o farfurie cu felii de tort delicios din ciocolată. Doamna i-a rugat pe participanți să numească o gustare pe care să o primească la încheierea sarcinii de lucru ca recompensă și apoi le-a dat un bilețel care corespundea cu alegerea lor. Observația științifică a arătat că oamenii care aveau sarcina de a-și aminti numărul compus din 7 unități au ales tortul de ciocolată cu mai mare ușurință decât persoanele care trebuia să rețină numărul cu 2 unități. în concluzie, cei care aveau o presiune cognitivă superioară și implicit depuneau un efort volitiv superior erau mai puțin capabili să refuze impulsul dezirabilității (tortul de ciocolată).
Cum să scăpăm de sub controlul presostatului emoțional?
Există o vorbă care spune că ?nimic bun nu se întâmplă noaptea? iar în spatele acestui lucru, din punct de vedere psihologic stă problema presostatului emoțional. Dacă nu lucrăm în tura de noapte și încă suntem treji după miezul nopții, probabil ca am avut o zi dificilă și cu siguranță că vom fi mai tentați să luăm decizii inferioare. Deci, ce putem face? Dan Silverman a sugerat o abordare a moderării în care a concluzionat că atunci când ne lovim de o tentație ridicată, o persoană înțeleaptă ar trebui, din când în când, să mai ?trișeze?. Dacă ne restricționăm la maxim, vom crea o tensiune lăuntrică mult prea puternică și apoi în momentul în care vom ceda, vom depăși orice limită a normalității. De aceea, un aspect crucial al controlului de sine ține de faptul că pentru a ne elibera de puterea presostatului emoțional lu?nd deciziile cele mai bune și apoi set?ndu-ne capacitatea de autocontrol este important să eliminăm, din când în când, tensiunea acumulată de nenumărate restricții apel?nd la anumite gratificări (tot în acord cu valorile noastre). Cheia succesului ține, în primul rând, de am?narea gratificării și apoi de planificarea rațională a gratificării până nu se ajunge la golirea completă a rezervorului volitiv ca urmare a restricțiilor pe care nu le impunem la nesf?rșit. Doar atunci când rezervorul nostru volitiv este golit, iar presostatul emoțional dă pe dinafară duce la un comportament cu izbucniri necontrolate ale eului. Cunoașterea managementului autocontrolului și al gratificărilor ne va ajuta apoi să facem față provocărilor intense din sportul de performanță în acord cu resursele noastre și cerințele performanței ridicate.
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Ioan Popoviciu, psiholog sportiv
Cercetătorul american din domeniul comportamentului economic, Dan Ariely ne ?nvață despre importanța ?presostatului emoțional?. El afirmă că dacă stăm să ne analizăm atent comportamentul, din experiența noastră, mai degrabă vom termina o pizza întreagă după o săptăm?nă istovitoare sau după un cantonament obositor și nu la finalul unei zile relaxante. De ce? în zilele încărcate de stres, majoritatea acceptăm tentația și alegem opțiunile mai puțin bune. Legătura dintre extenuare și comportamentul automat negativ (exces de jocuri video, TV, junk, facebook) nu este doar un produs al imaginației noastre. Motivul pentru care decidem greșit este că ne folosim autocontrolul ori de câte ori încercăm să facem un lucru bun, să luăm decizii rezonabile, iar rezistența voinței (autocontrolul) are puteri limitate. Atunci când refuzăm de nenumărate ori tentații diferite (hrană, băuturi, impulsuri, jocuri) și ne forțăm să facem destule lucruri ?mai dificile și mai neplăcute? ajungem la nivelul în care energia voinței noastre epuizează rezervorul emoțional lăs?ndu-ne vulnerabili efectului automat al presostatului eului nostru. Asta se întâmplă atunci când nu mai avem resurse interne de a decide bine.
Putem afirma starea noastră ca fiind una de stres, extenuare, plictiseală, oboseală, dar presostatul emoțional nu va intra în acțiune decât atunci când rezervorul voinței se umple până la refuz. Dacă stăm și ne analizăm atent, nu suntem prea obosiți ca să alegem ceva sănătos pentru noi ci suntem în afara resurselor noastre volitive pentru a decide în acord cu valorile noastre. Cum putem înțelege mai bine rolul presostatului emoțional? Baba Shiv (Stanford University) și Sasha Fedorikhin (Indiana University) au examinat ideea că oamenii cad în tentație mai ușor când partea creierului responsabilă de decizii raționale este ?plină?.
într-un experiment, un grup de participanți adunați într-o sală au primit ca sarcină de lucru să rețină un număr, unul singur și apoi să îl repete unui alt experimentator aflat într-o altă sală de pe hol. Ușor, nu-i așa? Ușurința sarcinii depinde de grupul experimental din care faci parte. Oamenii din grupul 1 au primit un număr compus din 2 unități (să presupunem, numărul 62) iar celălalt grup a primit numărul mai complex din 7 unități (să presupunem numărul 3074581). La jumătatea drumului către sala celui de-al doilea experimentator era o doamnă care avea pe masă un vas cu fructe colorate și o farfurie cu felii de tort delicios din ciocolată. Doamna i-a rugat pe participanți să numească o gustare pe care să o primească la încheierea sarcinii de lucru ca recompensă și apoi le-a dat un bilețel care corespundea cu alegerea lor. Observația științifică a arătat că oamenii care aveau sarcina de a-și aminti numărul compus din 7 unități au ales tortul de ciocolată cu mai mare ușurință decât persoanele care trebuia să rețină numărul cu 2 unități. în concluzie, cei care aveau o presiune cognitivă superioară și implicit depuneau un efort volitiv superior erau mai puțin capabili să refuze impulsul dezirabilității (tortul de ciocolată).
Cum să scăpăm de sub controlul presostatului emoțional?
Există o vorbă care spune că ?nimic bun nu se întâmplă noaptea? iar în spatele acestui lucru, din punct de vedere psihologic stă problema presostatului emoțional. Dacă nu lucrăm în tura de noapte și încă suntem treji după miezul nopții, probabil ca am avut o zi dificilă și cu siguranță că vom fi mai tentați să luăm decizii inferioare. Deci, ce putem face? Dan Silverman a sugerat o abordare a moderării în care a concluzionat că atunci când ne lovim de o tentație ridicată, o persoană înțeleaptă ar trebui, din când în când, să mai ?trișeze?. Dacă ne restricționăm la maxim, vom crea o tensiune lăuntrică mult prea puternică și apoi în momentul în care vom ceda, vom depăși orice limită a normalității. De aceea, un aspect crucial al controlului de sine ține de faptul că pentru a ne elibera de puterea presostatului emoțional lu?nd deciziile cele mai bune și apoi set?ndu-ne capacitatea de autocontrol este important să eliminăm, din când în când, tensiunea acumulată de nenumărate restricții apel?nd la anumite gratificări (tot în acord cu valorile noastre). Cheia succesului ține, în primul rând, de am?narea gratificării și apoi de planificarea rațională a gratificării până nu se ajunge la golirea completă a rezervorului volitiv ca urmare a restricțiilor pe care nu le impunem la nesf?rșit. Doar atunci când rezervorul nostru volitiv este golit, iar presostatul emoțional dă pe dinafară duce la un comportament cu izbucniri necontrolate ale eului. Cunoașterea managementului autocontrolului și al gratificărilor ne va ajuta apoi să facem față provocărilor intense din sportul de performanță în acord cu resursele noastre și cerințele performanței ridicate.
sursa: Asociația pentru Psihologia Sportului - Ioan Popoviciu, psiholog sportiv
Marian Irimia
senior
Foarte interesante postări! În cele mai multe cazuri partea psihologică face diferența.
Subiecte similare
AmaTur: Turneu S
Turneu de calificare Top Team Xiom 05/06 aprilie 2025 Topoloveni