...?n regulă, am mai citit odată după ce am luat „o pauză” ca să am mintea limpede.
oamenii au dreptate, și de aceea îmi cer scuze pentru ce „lipsește” din cartea asta.
dar faptul că nu scrie „Oradea” nicăieri sau că nu se regăsește nici un „personaj” bihorean în conținut nu ?nseamnă că eu am „exclus” aceste lucruri din mesajul de ansamblu al cărții.
așa cum au mai spus și alți oameni pe aici, eu am fost în AmaTur atât cât mi-a permis timpul, banii și conștiința. mai ales conștiința. tocmai de aceea am ales la un moment dat să nu mai joc la turnee.
ACELE LOCURI în care am fost și ACEI OAMENI pe care i-am întâlnit sunt într-adevăr niște puncte de reper în carte. nu doar ei ?nseamnă AmaTur. asta nu ?nseamnă însă că nu am dreptul să-mi denumesc cartea „AmaTur”, dacă acolo este ceea ce mi-a arătat mie AmaTur.
nu am avut din păcate 100 de ani ca să scriu cartea asta. și nici nu m-am g?ndit să aștept 100 de ani, doar din cauză că nu ajunsesem încă pe la Oradea sau nu întâlnisem încă bihoreni, sau ieșeni, sau sălăjeni..... am avut o idee „timidă”, am dezvoltat-o ulterior, iar ea a crescut și am putut să-i dau o structură suficient de bine conturată încât s-o așez într-o carte. iar cartea am vrut s-o scriu ACUM, pentru că acum mi s-a părut că are forma ce mai potrivită. Bineînțeles, povestea din carte e una oarecum „fără sf?rșit” și în nici un caz nu am renunțat încă la a o completa sau continua.
dacă mi-aș fi permis să fac doar un singur lucru tot timpul, adică să colind țara la turnee exact cu scopul declarat de a scrie o carte COMPLETĂ despre AmaTur, vă asigur că ar fi existat și Oradea cu siguranță acolo...dar nu numai Oradea.
nu sunt scriitor, nici poet. nu am mai scris nici o carte. nici măcar o strofă amăr?tă nu am publicat în vreun ziar de provincie. dar faptul că o competiție „anonimă” m-a impresionat atât încât să mă apuc să transpun în versuri ce fac acei oameni a fost singurul lucru care a contat pentru mine. în nici un caz nu a contat că nu e Oradea, Arad, Reșița sau alt oraș pe acolo. nu m-am dus special doar la Victoria, Odorhei, Băicoi, Sighișoara. Și nici nu m-a obligat cineva să merg DOAR acolo. nici nu m-am g?ndit vreodată că ?N RUPTUL CAPULUI nu voi merge la Oradea, ca să nu cumva să-mi vină vreo idee să scriu ceva și despre Oradea.... nici vorbă de așa ceva. S-A ?NT?MPLAT să merg acolo, așa cum foarte bine se putea întâmpla să merg la Oradea și să nu merg la Brașov, să scriu doar despre Oradea în carte și nimic despre Brașov...
Gabi Farkas, Antal Denes, Gabi Gogu, Gabi Tipser, Gabriel Ciobanu, Claudiu Barabaș și alții.... nu au venit la mine să-mi spună: „neapărat să scrii despre noi în carte, iar despre cutare din Oradea sau cutare din Vaslui să nu scrii” S-A ?NT?MPLAT să-i întâlnesc pe ei la turnee, sau să-mi spună cineva despre ei sau să citesc pe forum ce s-a scris despre ei sau ce au scris chiar ei. și așa cum am scris mai sus, nu am avut o viață de om la dispoziție ca să-i cunosc bine pe toți cei 3000 de amaturiști. deși undeva ascuns stătea tot timpul un g?nd că aș fi putut chiar să încerc să fac asta. iar dacă acum v-ați supărat că nu scrie ORADEA pe coperta cărții, sper să nu se mai supere cineva dacă vreodată va apare o nouă ediție a cărții în care poezia-epopee s-ar putea să aibă chiar vreo 4000 de strofe, nu 126 câte are asta de acum.
nu există perfecțiune niciodată în treaba asta, mai ales la un începător ca mine. sunt începător atât în tenis de masă, cât și în creație literară.
dar trăiesc cu satisfacția lucrului ?mplinit, pe care mi-o dă faptul că am conceput, am scris am redactat, am corectat, am realizat până și ideea coperții pentru cartea asta, după care am dus-o singur la tipărit și singur mi-am plătit-o...și e o carte înregistrată la Biblioteca Națională. Iar editura n-a făcut absolut nimic, decât a tipărit-o și și-a pus numele pe ea.
pe lângă satisfacția asta, trăiesc însă și o dezamăgire profundă. sincer să fiu, așa „anonim” cum sunt eu, mi-ar fi plăcut să scrie cineva despre mine într-o carte, sau despre un eveniment la care am participat eu, chiar dacă nu ar fi apărut numele meu acolo. ceilalți amaturiști sunt toți mai pricepuți decât mine în ale tenisului, dar priviți în ansamblu sunt și ei tot niște „anonimi”, pentru că această competiție cu caracter amator nu le aduce nici un fel de „glorie”. cineva (aș fi vrut să scriu cuv?ntul ăsta cu litere foarte mici, pentru că e vorba despre mine) a avut ideea „trăznită”, sau „nebunească” dacă vreți să-i spuneți așa, să scrie despre ei o carte. nu vreau să exagerez spunând că ar fi putut fi mîndri de asta, dar măcar curioși puteau fi... în loc de asta, ei au considerat că e mai potrivit să se așeze cu fundul pe masa pe care așezasem cărțile la lansare, sau să-și ?mprăștie pe acolo printre cărți pungi cu resturi de mîncare...
cartea asta e o „poveste reală”, indiferent cât de incompletă sau de imperfectă este după părerea unora. e povestea unor sâmbete adunate la un loc într-o „comprimare a timpului” imaginară. și e captivantă după părerea mea. ne strânge pe toți la un loc și ne face mai simpatici și mai interesanți pentru vreo 90 de minute, cât durează să o citești atent. ficțiuni și romane de dragoste de Sandra Brown, „dulcegării” polițiste de Agatha Christie, pamfletele Academiei Cațavencu, „cocoșează” tarabele și rafturile librăriilor. dar pot să pun pariu că amaturiștii nu vor citi lucrurile astea, cu atât mai puțin cu cât unei cărți epice, pline de conținut real, nu de ficțiune, și care pe deasupra mai e și DESPRE EI ȘI PENTRU EI scrisă... „i-au ?ntors fundul” la propriu.
...drept pentru care îndrăznesc să spun că nu mai înțeleg nimic...s-a ?ntors lumea cu fundul în sus
