Domnilor, mi se pare inutil să mai continuați această "polemică" pentru o chestiune minoră pe care mi-o asum și pentru care ?mi cer scuze.
Dincolo de dificultățile împărțirii materialelor la cele peste 130 de evenimente din toată țara, ar fi trebuit să prevăd cu mai mare acuratețe prezența amaturiștilor în diferite centre din țară și să pre?ntâmpin aceste discuții, prin repartizarea mai multor mingi la București în detrimentul unor centre unde prezența a fost ceva mai subțire.
Aș putea spune aici, după ce "războiul" a trecut, că acum m-aș pricepe mai bine la împărțeală, dar n-ar fi adevărat. Undeva tot aș greși sau aș nedreptăți pe cineva.
Vreau să le mulțumesc acelor Organizatori de Turnee care au înțeles că pregătirile pentru WTTD nu sunt tocmai simple și că situații similare cu cea de față, deși probabil au mai fost, au fost tratate cu mai multă înțelegere!
Sunt convins că jucătorii din București înțeleg faptul că nu am vrut să abuzăm de generozitatea sponsorului principal - Butterfly România prin Răzvan Crișan, și deși l-am rugat la o suplimentarea a mingilor pe ultima sută de metri (de la 500 la 530) n-am mai îndrăznit să pulsăm peste această cifră atunci când au mai apărut turnee în ultima săptăm?nă, turnee care n-au mai beneficiat de diplome sau mingi oficiale.
Cu speranța că puteți trece peste neplăcerile create, vă mulțumim pentru înțelegere!
P.S.
Poate se găsesc și câteva fotografii cu care să realizăm și un album pe Facebook.
Cele bune!