AmaTur: Turneu S BUTTERFLY Romanian Table Tennis Team Cup-IN MEMORIAM ROCSANA ȘIPOȘ - Botoșani, 03-04.05.25

Bună dimineața!
Eu/noi v-am cerut o explicație...PE REGULAMENT, nu pe ce considerați dumneavoastră normal, pentru că "normalul unora" e posibil să nu fie și "normalul altora". De aceea regulamente, să le respectăm! E ca în cazul unei legi, chiar dacă nu ne place trebuie s-o respectăm, deoarece "unde-i lege, nu-i tocmeală", nu?
Aaa, că la un moment dat constatăm că legea/regulamentul are "hibe", o/îl putem perfecta, dar nu în "momentul aplicării".
Și, dacă tot ați dorit ca în fiecare grupă să fie o echipă din Zona 6, de ce nu ați mutat MS2 în locul IF???
Atâta am avut de spus!
Vă salut cu respect și vă doresc jocuri frumoase și pline de fair-play!

Bună seara!
Butterfly Team Cup 2025, a fost o reușită din punct de vedere organizatoric, gazdele din Botoșani ridicându-se la înălțimea așteptărilor.
În ceea ce privește competiția efectivă, nu pot să nu remarc adevărul spuselor d-nului Buzatu, anume că multe dintre echipe au avut jucători cu valoare mult peste nivelul categoriei la care au concurat, fapt care a alterat, în opinia mea, competiția sportivă.
Având în vedere că Butterfly Team Cup s-a încheiat, așteptăm răspunsul oficial al organizatorilor cu privire la criteriile luate in calcul la trecerea echipei Brașovului din grupa 6 în grupa 2.
 
Poate nu ati remarcat, dar aveti RASPUNSUL OFICIAL in posturile 305 si 306
 
Poate nu ati remarcat, dar aveti RASPUNSUL OFICIAL in posturile 305 si 306

D-nule Gherasim, vă rog, lăsați ironiile sau folosiți-le cu altcineva. "Am remarcat" postările 305 și 306, dar acestea nu reprezintă, din punctul meu de vedere, un răspuns întemeiat pe prevederile regulamentului competiției. Dacă totuși, aceste două postări reprezintă răspunsul oficial al Comitetului Director, înseamnă că acesta a girat nerespectarea regulamentului acestei competiții.
Așa cum am precizat și în postările anterioare, art. 11.1.1 din regulament era foarte clar: formarea grupelor se face ținând cont de regula șarpelui și pe cât posibil, evitarea prezenței a două echipe din aceeași zonă în aceeași grupă. Penultima modificare a componenței grupelor, măcar respecta regula șarpelui, ultima modificare nu mai respecta nici măcar această regulă, ci a fost aplicată discreționar.
Scriu aceste lucruri, nu pentru că noi, Brașovul, am fi avut mai multe șanse în grupa 6, ci pentru că, așa cum ne cereți nouă, membrilor Amatur, să respectăm Regulamentul, la fel de bine vă putem cere și noi asta.
Nu mai insist pe acest subiect, nici măcar nu mai aștept alt răspuns la speța expusă, pentru mine lucrurile sunt clare. Este dezarmant, cel puțin pentru mine, să vezi că în competițiile Amatur unde nu avem altceva de câștigat în afară de respect, există și...altfel de dorințe.
Toate cele bune!
 
Buna ziua,

Multumesc frumos pentru mesaje. Referitor la sesizarea dvs privind tragerea la sorti a grupelor la BUTTERFLY Romanian Table Tennis Team Cup 2025 - In Memoriam Rocsana Sipos, incerc eu sa va lamuresc.
La fel ca in fiecare an, pe pagina dedicata concursului de pe siteul amatur.ro, componenta grupelor este afisata automat, in functie de inscrieri, tinandu-se cont strict de MP-ul echipelor inscrise.Probabil ati observat ca aceste grupe s-au modificat automat atunci cand modificarile aduse echipelor afectau MP-ul acestora.

Tragerea propriu-zisa, asa cum este scris si in Regulament (pct. 12.1), s-a facut in data de 2 mai, atunci cand s-a intervenit asupra grupelor in incercarea de a avea cat mai putine situatii in care doua sau mai multe echipe apartinand aceleasi zone sa fie repartizate in aceeasi grupa.
Interventia manuala (daca imi permiteti) s-a facut respectandu-se grupele mari de favoriti: 1-7, 8-14, 15-21, 22-28, 29-35,36-42.

In clipa in care s-a ajuns la echipa judetului Brasov (favoriti 29-35), Grupa 2 era singura care nu avea deja echipe din zona dvs. (https://www.amatur.ro/tenisdemasa/teams?y=2025&what=gr_sel)

Mai mult ca sigur ca, la fel ca Brasovul, si alte judete ar fi avut probabil mai multe sanse daca ar fi fost repartizate in alte grupe. La fel, sunt sigur ca, unele echipe au avut sanse marite in urma tragerii efectuate.
Dar, tin sa va asigur ca nimeni din organizatorii concursului nostru nu a incercat sa avantajeze sau sa dezavantajeze pe cineva anume.
 
Stimate domn, exact pe baza articolelor la care faceti referire s-au generat grupele, conform regulii sarpelui si a permutarilor necesare.

Mai sus aveti grupele intiale generate conform regulii sarpelui. Permutarile se fac incepand de la ultima pozitie in sus. Si se calculeaza in asa fel incat sa fie cat mai putine posibil. In grupa 2 Hunedoara si Bihor sunt din zona 7, iar Tulcea cu Vrancea in grupa 6 sunt din zona 2. Deci permutarea Hunedoara cu Tulcea rezolva problema echipelor din pozitia 6.

Pe pozitia 5, dupa cum puteti observa, Brasov si Harghita sunt in grupe cu alte echipe din zona 6: Mures 2 si Sibiu. Uitandu-ne si la urmatoarea pozitie, a 4-a, vedem ca trebuie mutat si Salajul care-i in aceeasi grupa cu Cluj 2, amandoi din zona 8. Si-atunci, singurul loc unde se putea muta Brasovul este in grupa 2, rocada cu Neamt (in jos nu se putea pentru ca se crea dublura in zona 2 Galati cu Vrancea, cu un pas in sus nu mergea pentru ca se dublau echipele din zona 7 Arad cu Hunedoara, etc... Daca va uitati, singura posibilitate era in grupa 2, adica rocada Brasov cu Neamt. Iar pe pozitia a 4-a rocada intre Salaj si Sibiu.

Ultima problema a fost in grupa 3, unde Bucuresti 1 si Ilfov erau in aceeasi grupa. Prin urmare s-a facut rocada intre Ilfov si Straini. Si cu asta, toate problemele s-au rezolvat cu patru permutari.

Astia au fost pasii si logica. In speranta ca v-am lamurit, va doresc o zi buna si va asigur ca nu are nimeni nicio problema cu judetul Brasov. Sper sa ne vedem peste o luna la Cheile Gradistei, sa va treaca supararea si sa ciocnim un pahar impreuna :).
 
Eu v-am răspuns într-un mod cât mai diplomat (nu ironic), dar dacă nu ați remarcat și mergeți în continuare pe niște concluzii aberante, nu am ce sa va fac.. Problema e la dumneavoastră, nu e la organizatorii competiției și nici la membrii din Echipa Amatur. O zi bună!
 
Mulțumiri !!!
Capusa Bogdan, Ojog Petrișor, Damian Gelu, Slupber Bogdan Andrei
Savu Cristian, Birtalan Laszlo, Crișan Cristian, Bădescu Lucian, Jurje Alex Doru
Apian Florin, Bălan Viorel, Joldeș Adrian, Sabău Claudiu
Toma Iulian, Dimache Marian, Coclea Ionel, Moise Viorel, Botea Mihai
 
Clarificare

Acum am văzut că am primit un like, probabil pentru că din mesajul meu s-a înțeles că am tras niște "concluzii aberante", pripite, cum doriți să le spuneți. Am spus că nu mai insist pe acest subiect, tocmai pentru a nu-i deranja pe unii care consideră "aberante" concluziile la care am ajuns. Concluziile pe care le-am tras, sunt solide și se bazează strict pe regulament. Cu proxima ocazie, demonstrația a ceea ce susțin i-o voi prezenta unui om pe care îl respect, d-nului Răzvan Crișan.
Nu în ultimul rând, doresc să vă spun că așa cum unii consideră aberante concluziile mele, alții le consideră corecte, numai că, aceștia din urmă mi-au spus în particular, nedorind să scrie pe forum; sincer, nu înțeleg de unde această teamă. Faptul că avem opinii diferite este un lucru bun, arată că nu suntem...încolonați.
Și nu este vorba despre faptul că echipa Brașovului ar fi avut mai multe șanse dacă evolua în altă grupă. Noi ne-am prezentat foarte slab anul acesta și am obținut locul pe care îl meritam.
Nu am dorit să mai scriu, dar am considerat necesară această clarificare.
Să aveți o seară bună și să ne vedem sănătoși la următoarele turnee!
 
V-am dat like pentru ca ați zis ca nu mai insistați pe acest subiect și ca avem dreptate.
Dacă tot insistați (speram ca nu)

"Dacă totuși, aceste două postări reprezintă răspunsul oficial al Comitetului Director, înseamnă că acesta a girat nerespectarea regulamentului acestei competiții."

Astept și niște lămuriri pentru aceste aberații. Sa ne lămuriți pe toți, nu doar pe domnul Rasvan Crișan pe ce va bazați când faceți aceste acuzații total eronate. Chiar sunt curios
 
Mulțumiri !!!
Aparaschive Paul, Pralea Marius Dan, Vaculisteanu Ionut, Titiliuc Alesia, Bălăucă Cornel
Aga Alexandru, Corneanu Sorin, Păucă Cosmin, Aparaschive Iulian, Harabagiu Tudor
Dimache Maria, Loghin Florin, Toboșaru Gheorghe, Toboșaru Ștefan, Matsumoto Paul
Gheorghiță Vasile, Codreanu Laurențiu, Oancea Vasile, Dumitrascu Alin
 
Mulțumiri !!!
Kis Robert, Borșan David, Oprea Bogdan Andrei, Sabău Radu, Tofeni Ovidiu
Mican Nicolae, Borșan Petru, Diaconescu Cristian, Pop Daniel Ghe, Simion Luana
Puț Gabriel, Vereș Francisc, Miloș Adrian, Pădurean Mircea,
Frățea Aurel, Nicola Marian, Plesoianu Ștefan, Pentescu Adrian
Toma Adrian, Sterczer Sandor, Toma Dan, Mate Gellert Gergo
 
Felicitări echipei Cluj 1 pentru câstigarea Trofeului !!!
Felicitări organizatorilor (domnului Răzvan, echipei Butterfly, echipei Botoșani cu organizatorii locali și echipei Amatur) pentru toată munca depusă la acest turneu care ramane printre cele mai frumoase turnee din cadrul circuitului Amatur!!!
Aș avea o rugămite dacă s-ar putea lua în considerație ca la turneele următoare în cazul disputării partidelor la aceiași masă de schimbat ordinea partidelor din Elite - Open - Avansati - Hoby în Elite - Hobby - Avansați - Open. Ca explicație ar fii lipsa de experiență competițională a jucătorilor Hobby si presiunea care o au în cazul cand disputa partida când deja scorul echipei lor de 2-1 sau 1-2. Mulțumesc mult !!!
 
Mulțumiri !!!
Badea Mihai, Nicolae Sorinel, Popa Robert, Peptea Ionuț, Dinu Adrian
Bejan Alexandru, Munteanu Octavian, Stîngă Ovidiu, Pohrib Dănuț, Manea Dorinel
Triff Raul, Popovici Robert Gheorghe, Mutu Mario, Vereș Iulian Cristian

Tamas Szilard, Vaszi Denes, Lajos Mozes, Benca Lucian
 
Mulțumiri !!!
Anca Octavian, Alexandrescu Marius, Tonciu Costin, Ilie Alexandra, Ilie Florian
Sumanaru Catalin, Ghiorghiu Dragos, Ciubotaru Leonas, Rădulescu Marius, Postudor Andreea
Albu Vlad, Nicu Constantin, Danci Lili, Rusu Disculțu Ion, Bendescu Matei
Gotcă Adrian, Nastasă Sergiu, Vulpescu Radu, Lozneanu Mihai, Andrei Radu Alexandru
 
Back
Sus