laky
senior
Am făcut-o (Noi, nu eu) și pe asta!!!
Sincer să fiu, mi-a fost frică la început, toate aspectele pozitive și cele negative de pe la turneele la care am participat se amestecau in capul meu, fără a da semn o clipă ar vrea să se separe. Un turneu A desfășurat pe parcursul a două zile era pentru noi ceva nou, implicând o droaie de necunoscute. Lucrurile au început să se decanteze într-o seară, după o etapă din campionatul nostru orășănesc. Erau de față toți cei ce, într-un fel sau altul urmau să fie verigile sistemului organizatoric. Cam într-o oră s-au clarificat responsabilitățile, cine se ocupă de închirierea meselor, cine mai poate aduce alte mese, pe lângă cele pe care le aveam la sală, care va fi meniul și cine îl va livra la „consumator”. P?l Zoli a fost inițiatorul organizării turneului, la el s-au centralizat informațiile privitoare la pregătirea logisticii, tot el a tinut legătura cu massmedia locală. K?rtőskal?cs-ul ,cel mai bun de pe piață ( e laureatul concursului național de profil de la Sfantu Gheorghe de anul trecut) urma să vină de la „Bunicuța” lui Fazakas Gergely (?csi). Apa minerală a fost dintotdeauna resortul meu, Mineral Quantum SRL din Miercurea Ciuc fiind întotdeauna un sponsor generos. Vitos Istv?n și-a asumat sarcina de a prepara și a servi sarmalele (probabil cele mai bune din lume). Tamas Szilard și Kov?cs Istv?n au fost jolly-jokerii care au fost peste tot, au descărcat mesele închiriate, au adus altele de prin zonă, au asigurat transportul apei minerale și precum și multe alte mărunțișuri, de altfel foarte importante în construcția organizatorică a turneului. Așa a apărut în peisaj asistența medicală asigurată de un asistent medical de la Urgențe, napolitanele de la Harmopan, mesele de la Amigo. Dacă am uitat ceva e de vină...CNP-ul!
Da,totuși am uitat ceva! L-am uitat pe Pali, cel care într-o altă viață o fi fost comandant de oști și care pe parcursul a două zile a ținut în fr?u tot concursul și prin consecvența sa a reușit să „enerveze” pe toți cei care încercau să se fofileze din fața regulilor impuse. A țipat la jucători, a făcut anunțuri cu voce tare până a răgușit, a gesticulat și a butonat calculatorul până s-a încălzit claviatura, a postat meciuri, rezultate, tabele, poze, și cam tot ceea ce ține de informarea în timp util a celor interesați de desfășurarea concursului.
Mulțumesc totodată și conducerii Scolii generale „J?zsef Attila”, care prin grija sa față de activitatea sportivă, ne-a pus la dispoziție o sală de sport curată, primitoare, despre care vizitatorii ei au avut numai cuvinte de laudă.
Dragi prieteni, până la proxima ocazie (noiembrie a.c.) vă salutăm cu stimă...:wave: