AmaTur: Turneu A "Cupa Orașului Dumbrăveni", Dumbrăveni - 07.10.2017

Ajuns, pe inserat, acasa, din periplul transilvanean(cu stationari mai scurte sau mai lungi, pe langa Dumbraveni,
la Porumbacu de Sus, Sighișoara si cherhanaua de la Buzd), am vizionat, cu interes, finalele ratate(am plecat, cu
ceva vreme, inainte de desfasurarea lor) apreciind, atat ardoarea cu care s-a jucat, in ambele intalniri, cat si
dramatismul scorului. Ii felicit, pe aceasta cale, pe competitorii ultimului act, de la sectiunea amatori: pe prietenul
Bogdan, de la Valcea si, in special, pe Urs(z)-ul brun Bombonel, cu care m-am luat la "tranta" in
primul meci, din eliminatorii, dar care mi-a naruit orice speranta de a accede spre trofeele puse in joc (urmand
exemplul dlui Pralea, m-as putea intreba, si eu: daca l-as fi infrant pe invingator, oare, as fi putut castiga, eu, aurul?!)...
Felicit, de asemenea, gazdele turneului care au excelat printr-o organizare si o fluidizare, a timpului alocat, fara repros.
Ii multumesc lui Adonis, care s-a dovedit a fi mai mult decat un adversar din grupa superioara, devenind un real
castig pentru noua-mi lista de prieteni, intr-ale tenisului de masa.
La buna vedere!
 
Organizare ireprosabila,cu oameni inimosi,voi reveni si eu cu drag,multumesc celor care m-au sustinut in frunte cu Gecse Alpar,acest lucru mi-a dat un impuls in plus,desi eram accidentat(dupa meciul cu prietenul meu Gabi-lopatica,mi-a trecut prin cap sa nu mai joc finala,dar pana la urma prin indemnul colegilor din Targu Mureș mi-au transmis forta suficienta .Oricum felicit pe Cristi este un jucator talentat si totodata jos cu palaria pentru echipa din Târnaveni ,unde sunt foarte multi jucatori tineri si talentati
 
O fi incercat lopatica de rever :)
Chiar asta a experimentat in primele doua jocuri,mare pacat ca na mai exersat experimentul si cu mine si-a luat paleta lui cu care ma ciupit exact la momentul potrivit cu acele lovituri care zici ca ies afara si te trezesti ca pica exact pe dunga alba din coltul mesei.
Felicitari tuturor.
 
Scuze





Multumesc Marius

Grupe_sup_Open.png
 
Ultima editare:
Vreau sa vă multumesc tuturor celor care a-ti participat la acest turneu pentru daruirea si ardoarea cu care a-ti disputat fiecare meci . Un loc 1 din localitatea noastra mica, nu poate decat sa ma bucure si sa ma faca sa continui acest frumos eveniment sportiv. O idee pusa la cale de Alex Mureșanu impreuna cu mine si desavarsita de alaturarea lui Adonis Filea de la primul turneu organizat la Dumbraveni. Ca organizator local vreau sa le multumesc celor doi prieteni ai mei , ai Amaturului si ai Dumbraveniului . Doresc de asemenea sa multumesc partenerului meu local Prodan Vasile, Primariei Dumbraveni, C.S.E.I. Dumbraveni ,Asociatiei Elisabethstadt si nu in ultimul rand firmei Baum Games Dumbraveni
 
Back
Sus