Discutii despre TURNEUL CAMPIONILOR MEDIAS 2023

Da Nea Titi, Turneul Campionilor nu a fost si nu va fii niciodata, la nici o disciplina, si la nici o competitie, un turneu de masa si de anduranta.
Turneul Campionilor oriunde reprezinta o intrecere a celor mai buni , si reprezinta o competitie care trebuie sa aiba caracterul ei.

Lund in considerare trendul in care se indreapta si o parte din turneele din Amatur care a avut odata si grupe de 12, si dupa cum se vede acuma majoritatea sunt cu grupe de 5, am adoptat si noi aceasta solutie.

Calificarea doar a 3 persoane am ales-o pe considerentul competitivitatii si al ingreunarii calculelor matematice ale unora care se favorizeaza uni pe altii, deh asta e natura umana

Cum spune si descrierea din primul post si aminteste si Domnul Petrescu, fiecare jucator are parte de 6-9 meciuri, deci mai echilibrat decat la orice competitie de pana acum.

Ceea ce insinuezi cu jocurile lui Emi o consider o jignire si o desconsideratie la adresa celor din organizarea acestui turneu.
Cine doreste calcule despre costuri si cum s-a ajuns la aceasta suma de 75 lei ,va stau la dispozitie si pe grupul de organizare exista aceste calcule.

Cat tine de intrecut masura, da imi doresc intodeauna sa ma depasesc pe mine si turneul de la Alba Iulia vreau sa treaca pe locul 2 in inimile tuturor participantilor si sa fac loc la TC Medias pe locul 1..

Turneul de la Mediaș va trebui să ,, joace pentru repoziționare" și va ocupa un loc codaș
 
De ce sa fim atat de refractari la ideile noi?
Pe langa asta, organizatorii au un istoric bogat, au reusite, turnee care au devenit etalon etc
Propunerea mea, nea Titi, e sa ne bucuram de ceea ce va urma!

Sent from my SM-G975F using Tapatalk
 
De ce spuneti asta???

Oare cine sta in spate la succesul de la Alba Iulia???

In spatele succesului de la Alba Iulia a stat organizatori locali și autoritățile locale care au găsit mulți sponsori puternici si au ofert mult mai mult decât putea visa cineva. Nu cred că acel turneu va fi depășit vreo dată de cineva.
 
Emi .... nu trebuie sa te justifici la nimeni cu nimic.... oricum se va discuta in timpul sau dupa concurs. Daca tu esti organizator impreuna cu o echipa bine organizata si poti sa duci acest concurs pana la capat, indiferent de comentarii, poti sa o faci. Comentarii si impotriviri vor fi, fie ca faci bine sau mai putin bine. Referitor la contributia fiecarui jucator eligibil .... este parerea mea personala. ..... aceasta nu este mare deloc. Ma gandesc printre altele la caratul, aranjatul si curatenia in sala. Singur nu le poti face pe toate si mai ales pe gratis sau cu voluntari. La urma ai sa vezi ca te vei simti ... sper mai bine. Spor la pregatire pentru organizator si echipa iar jucatorilor eligibili spor la antrenamente. ;)
 
Mercure Binderbubi nu e disponibil pentru rezervare pe Booking. Emi, inteleg ca ne ajuti tu?

Sent from my SM-G975F using Tapatalk
 
Nimic nu poate rivaliza cu TURNEUL CAMPIONILOR!!! ca importanta,nici cel puțin turneul pe echipe,și am să vă spun de ce:
turneul CAMPIONILOR este răsplată pentru munca pe un an de zile competițional,restul.......e cancan.
Nici un turneu nu s-au desfășurat pe două zile in doua sali!!
La toate turneele A+ 80% din participant au stat două zile.
65% din participanți primesc un tricou(campionii județeni)
75 roni ptr două zile.....nu cred că e mult.
Dar eu abia aștept să văd citi vor lipsi din cei care se vaită acum!!
 
CHIAR CREDETI CA VALOAREA UNUI CONCURS DE ASEMENEA ANVERGURĂ IN SUMA AIA INFIMĂ.
Unde puneți eforturile depuse,nopțile nedormite,umblaturi după aprobări ,căutările de pe programe,site-uri și tot felul de acțiuni ca noi cei care sunt acolo ca piese importante sa ne simțim bine.
Că de fapt asta vrem să fie,,SA NE SIMȚIM BINE ".
Că dai 75 lei,100 nu are importanță problema este cât de bine ne simțim, cât de mult ne bucurăm Că ne vedem prietenii,ca ne REVEDEM.
Chiar dacă nu prind loc tot am sa vin,sa dau o mână de ajutor (dacă ma primiți voi fi arbitru pe tot parcursul concursului.
Asa trebuie sa gândim, cum sa ajutam sa fie nu bine ,chiar foarte bine la acest concurs.
Nu am nimic cu nimeni dar chiar nu putem sa nu ne mai plângem, ce este asta,haideți sa-i întrebăm pe organizatori dacă nu au nevoie de noi sa facem ca acest turneu sa fie emblema turneelor .
Va respect pe toți foarte mult și de aceea mă simt mândru ca va cunosc pe toți amaturiști .
CU STIMA SI MULT RESPECT
 
Salut,

încep prin a spune că d.p.d.v organizatoric, Emi TT a reușit să se impună plăcut/(așa DA) în turneele organizate de el.

Ceea ce nemulțumeste lumea nu e neapărat taxa de 75 de lei, cât întregul din acești 75 de lei, sau vezi doamne cum se încearcă justificarea celor 75 de lei.
-plătești 75 de lei, și joci 4 meciuri, iar apoi la final nimeni NU este interesat de celelalte 2 meciuri de K.O, unde practic "te bați" să vezi ce loc "meritat" ocupi tu ca LOSER în intervalul 55-64(spre ex), și asta după ce iți petreci o noapte în Mediaș, unii chiar a doua noapte.

Se spune în primul post că se dorește ca fiecare participant să aibă parte de cele mai bune condiții disponibile, și e foarte bine acest lucru, DAR tocmai în acest sens se putea organiza T.C ca fiecare categorie să înceapă turneul și să îl termine în aceeași zi, respectiv Elite/Hobby - Sâmbăta iar Open/Avansați Duminică, sau puneți voi categoriile în altă ordine și tot de aceleași condiții beneficiau toți.
-Se putea merge pe 60 de locuri disponibile la fiecare categorie, cu 6 în grupă și se calificau primii 4, iar ca și număr de participanți tot pe acolo ieșeai(aprox.) ca și organizator. Și nu se auzea o muscă nicăieri, doar trompete și urale.

Ce nu îmi place mie:
Că turneul nu începe și nu se termină în aceeași zi (Exclus Butterfly care NU poate fi comparat cu nici un alt concurs din Amatur, e din altă Ligă)
Taxa plătită pe Revolut, iar în cazul în care nu mai participi, esti luat de Fraier(nu mai primești banii inapoi).(Asta e Românească...)

Să fim serioși... pentru o poză cu toți participanții se face turneul pe 2 zile?
Ce șansă/favor/plăcere are acel jucător necalificat (de care se menționa că este în gr leilor), și ce plăcere are mielușelul să se mai cheltuiască încă o zi că el se va "lupta"(odată sfârtecat) a doua zi cu alți mielușei ca să vadă care din acești "beliți"(că mielul se belește) nu e chiar așa "belit". Clasamentul celor "beliți"= K.O. (ASTA E PLĂCERE? Alinarea rănilor? Cu cheltuielile ce se impun). Chiar nu e vorba să îți plătească alții taxa... E SIMPLU, faceți T.C pe o zi.

Asta e părerea mea, și discutând și cu alții cam asta ar fi rezumatul și nemulțumirea unor jucători care au ales sa posteze în acest subiect dedicat, chiar dacă unii au făcut-o arătîndu-și colții iar alții au facut-o cu jumătate de gură.

Chiar nu taxa de 75 de lei e Buturuga...mică sau mare. De ce să mai stai o zi?... Toate turneele din țară au mers pe clasamentul în ordinea celui mai bun(ai pierdut in primii 8 la câștigătorul turneului, ocupi locul 5), acum NU, joci ca să fi sigur că locul 69 e al tău.. muncit.

Un turneu Excelent va doresc!
 
T.C 2022 a avut 44 de mese si 440.participanti, Tc 2023 are 40 de mese doar Sambata dimineata si un numar de.260.de participanti deci mai mult de jumatate, si bineinteles ca scopul turneului este calitatea si nu cantitatea, care a dat mult de furca in fiecare an.

Si bineinteles ca avand cam aceiasi structura logistica , 2 sali 40 de mese, nu mai vb de garduri ,mese de arbitraj ,scorare, si Ambulanta, si cateva elemente in plus, cei 15 lei intr-un an cand toate s-au scumpit, nu stiu ce vi se pare dezamagitor.

Haideti ca va spun tot eu si asta poate sa va confirme si organizatorul de la Piatra Neamt si multi alti.
Sala Polivalenta in Romania se inchireaza cu 300-370 lei ora, si sali Nastase cu 120-180 lei ora, Faceti calcul si vedeti unde ajungeti
o Ambulanta e cam 2000 lei per zi per Sala.
Cupele de 60-65 cm la 4 categorii cam 4000-5000 lei
Chiria la o masa per zi cam 100 lei
Fara altele faceti si impartiti la vreo 240 lei si vedeti unde ajungeti.

Dacă mese destule și jucatori mult mai puțini de ce trebuie să stam două zile....o explicație
 
In spatele succesului de la Alba Iulia a stat organizatori locali și autoritățile locale care au găsit mulți sponsori puternici si au ofert mult mai mult decât putea visa cineva. Nu cred că acel turneu va fi depășit vreo dată de cineva.

Bineinteles ca domnul Pralea a fost Organizatorul local, si au fost alaturi de noi si sponsori locali, si chiar nationali,Selgros , dar daca va referiti la costurile evenimentului, sa stiti ca oficialitatile locale au propus multe dar la sfarsit eu si cu domnul Pralea am ramas cu gauri mari in bugetul personal.
Sa vorbim de ce au oferit autoritatile, o masa festuva la sfarsitul primei zile.

Hotelul pe mai multe zile ale celor din echipa mea a ramas platit de mine peste 3900 lei,factura in contabilitate,
Peste 300 de tricouri in valoare de 15000 lei au ramas facturate si nici in momentul de fata nu au fost achitate.
Munca si mancarea celor care m-au ajutat si nu au fost putini a ramas in buzunarul meu o gaura.
Transportul logisticii noi din germania l-am impartit cu domnul Pralea ,aprox 4000 lei dansul si 7500 lei eu.

Tot ce a insemnat material birotic si mingi pixuri mape, plase ,coli au fost peste 5000 lei am ramas cu chitanta in buzunar.

Si mai pui si logistica care m-a costat 32000 euro care a ars in depozit la domnul Pralea.

Cam asta a fost succesul lui Alba Iulia si vreo 800 de ore de munca
 
Salut,

încep prin a spune că d.p.d.v organizatoric, Emi TT a reușit să se impună plăcut/(așa DA) în turneele organizate de el.

Ceea ce nemulțumeste lumea nu e neapărat taxa de 75 de lei, cât întregul din acești 75 de lei, sau vezi doamne cum se încearcă justificarea celor 75 de lei.
-plătești 75 de lei, și joci 4 meciuri, iar apoi la final nimeni NU este interesat de celelalte 2 meciuri de K.O, unde practic "te bați" să vezi ce loc "meritat" ocupi tu ca LOSER în intervalul 55-64(spre ex), și asta după ce iți petreci o noapte în Mediaș, unii chiar a doua noapte.

Se spune în primul post că se dorește ca fiecare participant să aibă parte de cele mai bune condiții disponibile, și e foarte bine acest lucru, DAR tocmai în acest sens se putea organiza T.C ca fiecare categorie să înceapă turneul și să îl termine în aceeași zi, respectiv Elite/Hobby - Sâmbăta iar Open/Avansați Duminică, sau puneți voi categoriile în altă ordine și tot de aceleași condiții beneficiau toți.
-Se putea merge pe 60 de locuri disponibile la fiecare categorie, cu 6 în grupă și se calificau primii 4, iar ca și număr de participanți tot pe acolo ieșeai(aprox.) ca și organizator. Și nu se auzea o muscă nicăieri, doar trompete și urale.

Ce nu îmi place mie:
Că turneul nu începe și nu se termină în aceeași zi (Exclus Butterfly care NU poate fi comparat cu nici un alt concurs din Amatur, e din altă Ligă)
Taxa plătită pe Revolut, iar în cazul în care nu mai participi, esti luat de Fraier(nu mai primești banii inapoi).(Asta e Românească...)

Să fim serioși... pentru o poză cu toți participanții se face turneul pe 2 zile?
Ce șansă/favor/plăcere are acel jucător necalificat (de care se menționa că este în gr leilor), și ce plăcere are mielușelul să se mai cheltuiască încă o zi că el se va "lupta"(odată sfârtecat) a doua zi cu alți mielușei ca să vadă care din acești "beliți"(că mielul se belește) nu e chiar așa "belit". Clasamentul celor "beliți"= K.O. (ASTA E PLĂCERE? Alinarea rănilor? Cu cheltuielile ce se impun). Chiar nu e vorba să îți plătească alții taxa... E SIMPLU, faceți T.C pe o zi.

Asta e părerea mea, și discutând și cu alții cam asta ar fi rezumatul și nemulțumirea unor jucători care au ales sa posteze în acest subiect dedicat, chiar dacă unii au făcut-o arătîndu-și colții iar alții au facut-o cu jumătate de gură.

Chiar nu taxa de 75 de lei e Buturuga...mică sau mare. De ce să mai stai o zi?... Toate turneele din țară au mers pe clasamentul în ordinea celui mai bun(ai pierdut in primii 8 la câștigătorul turneului, ocupi locul 5), acum NU, joci ca să fi sigur că locul 69 e al tău.. muncit.

Un turneu Excelent va doresc!

Spune-mi si mie te.rog unde ai citit ca taxa platita pe revolut daca nu participi nu se va returna?
Ca eu nu cred ca am scris asa ceva vreodata.
Am mentionat din start eligibilitatea locurilor sa stie lumea care vrea sa rezerve sau sa plateasca.

Restul e cancan.
 
Asta nu inteleg nici eu, la ce trebuie sa mai plătesc o noapte de cazare sa văd dacă ies pe 71 sau pe 68. (sper sa nu mi se anuleze înscrierea după postul asta). Faceți cumva măcar ca cei care termina pe locurile 4-5 sa poată pleca liniștiti acasă de sâmbătă .
 
Dacă mese destule și jucatori mult mai puțini de ce trebuie să stam două zile....o explicație

E simplu Dane.
am plecat de la mai multe premise, primul fiind TC Alba Iulia unde chiar ca am avut 90% din cei vizati impotriva si foarte greu au acceptat aceasta idee, dar dupa turneu au fost foarte mutli incantati.

Am plecat de la ideea ca pt notorietatea turneului , o masa calda la un restaurant bun este potrivita, dar necesita timp.

Am plecat de la ideea de a petrece o cina impreuna toti e mai benefic etc

Chiar totul pe repede inainte e foarte complicat,.
 
Back
Sus